Extras din curs
Conceptul de sistem de management al organizaţiei
- Definiţie
-Sistemul de management al organizaţiei poate fi definit ca ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional etc. din cadrul organizaţiei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor şi relaţiilor de management, în vederea obţinerii unei eficacităţi şi eficienţe cât mai mari.
Subsisteme componente
- (sub)sistemul organizatoric;
- (sub)sistemul informaţional;
- (sub)sistemul decizional;
- (sub)sistemul metodologic (metode şi tehnici de management);
- alte elemente de management.
Sistemul de management al organizaţiei
Definiţie
- Sistemul informaţional poate fi definit ca ansamblul datelor, informaţiilor, fluxurilor şi circuitelor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor menite să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor organizaţiei.
Analogia sistem managerial-om
Raporturile sistem informaţional – sistem informatic
Componentele sistemului informaţional
Date şi informaţii - definiţii
- Data reprezintă descrierea cifrică sau letrică a unor acţiuni, procese, fapte, fenomene, referitoare la organizaţie sau la procese din afara sa, care interesează managementul acesteia.
- Prin informaţie, din punct de vedere al managementului, desemnăm acele date care aduc adresantului un spor de cunoaştere privind direct şi indirect organizaţia respectivă, ce îi furnizează elemente noi, utilizabile în realizarea sarcinilor ce-i revin în cadrul respectivei organizaţiei.
Fluxuri şi circuite informaţionale - definiţii
- Prin circuit informaţional desemnăm traiectul pe care îl parcurge o informaţie sau o categorie de informaţii între emiţător şi destinatar.
- Fluxul informaţional reprezintă cantitatea de informaţii care este vehiculată între emiţătorul şi beneficiarul pe circuitul informaţional, caracterizat prin anumite caracteristici - lungime, viteză de deplasare, fiabilitate, cost etc
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sistemul Informational al Organizatiei
- Sistemul Informational al Organizatiei
- 1.Sistemul de management al institutiei publice.doc
- 2.Sistemul informational al organizatiei.doc
- 3.Sistemul informatic.doc
- 4.Realizarea Sistemelor Informatice pentru Management.doc
- Sistemul Informational al Organizatiei.doc
- Sistemul Informational al Organizatiei.doc