Știința Managementului

1.1. Definirea şi importanţa managementului

Deşi conducerea a existat într-o formă rudimentară, practic de la începutul vieţii organizate şi comunităţilor omeneşti, când omul a învăţat că efortul solidar este indispensabil atingerii unor scopuri; interesul deosebit pentru un domeniu şi studierea sa sistematică datează numai de la începutul secolului al XX-lea, având drept rezultat dezvoltarea unor numeroase teorii, parţial suprapuse sau divergente cu privire la esenţa şi conţinutul managementului, la modul în care acesta trebuie practicat şi învăţat.

Numitorul comun al tuturor acestor teorii este că, în societatea modernă managementul, care reprezintă şi o activitate prin excelenţă practică, nu se mai poate baza, exclusiv, pe experienţă şi intuiţie, ci a devenit, tot mai pronunţat, o formă specifică de muncă intelectuală cu rol special şi cu o funcţie de importanţă primordială în societate, susţinută de un fond continuu, crescând de cunoştinţe teoretice.

Apariţia şi dezvoltarea abia în secolul trecut a preocupărilor de sistematizare a cunoştinţelor şi de închegare a unei teorii a managementului se explică şi prin faptul că numai la un anumit grad al dezvoltării industriale şi tehnologice a societăţii se intensifică interesul pentru o asemenea teorie, determinat de următoarele raţiuni:

– sistematizarea cunoştinţelor acumulate nu se poate realiza fără un cadru conceptual de referinţă;

– raţionamentul practic, suport esenţial al activităţii manageriale nu decurge, în mod necesar, din cunoştinţele teoretice şi nu poate fi înlocuit de acestea, dar este simţitor facilitat de existenţa lor, cu atât mai mult cu cât cunoştinţele sunt mai sistematizate şi integrate într-un sistem teoretic;

– orientarea cercetărilor viitoare pentru identificarea şi explorarea unor noi zone ale activităţii manageriale sau pentru adaptarea acesteia la alte domenii ale societăţii, decât cel industrial la care a apărut, se face pe baza stadiului de cristalizare atins de sistemul teoretic;

– necesitatea predării managementului ca disciplină distinctă în cadrul cursurilor universitare şi post-universitare nu poate fi satisfăcută în absenţa unei asemenea teorii.

Managementul este un termen englezesc de origine franceză. Autorul francez Jean Chevalier1 susţine că termenul management este derivat din cuvântul francez „manage“ care semnifică activitatea de organizare şi dirijare a unei case.

În accepţiunea cuprinzătoare care i se conferă astăzi managementului, se aduc îmbunătăţiri importante termenului românesc de conducere din ce în ce mai mult înlocuit în literatura de specialitate.

Deşi managementul poate fi considerat ca fiind cea mai veche artă întrucât reclamă din partea conducătorilor talentul de a fixa obiective, a organiza şi a coordona eforturile individuale în vederea realizării obiectivelor, J. J. Serven-Schreiber2 afirmă că „managementul este arta artelor întrucât are în vedere dirijarea talentului altora“.

În perioada cristalizării ştiinţei managementului s-au manifestat o serie de reţineri în tentativa de a introduce măsura într-o activitate care se considera dependentă în exclusivitate de calităţile managerului. De altfel, încă mai există persoane care neagă existenţa unei ştiinţe a managementului pe considerentul că reuşita într-o afacere depinde de personalitatea, experienţa, perspicacitatea sau flerul managerului. Fără a diminua importanţa acestor activităţi trebuie subliniată necesitatea unor cunoştinţe specifice de management.

În ultimul timp asistăm la o diversificare pronunţată a abordărilor privind conceptul de management. Din nevoia asigurării unei abordări sistematizate, scolastice am optat pentru cea a autorilor Ion Stăncioiu şi Gheorghe Militaru3 pentru care conceptul de management are trei accepţiuni:

– managementul ca proces (management proces);

– managementul în echipă (management team);

– managementul ca ştiinţă (management science).

Putem reprezenta managementul într-o schemă sistemică utilizată de reprezentanţii şcolii americane de management.4