Factori Determinanți ai Stilurilor de Management în Cadrul Organizațiilor Militare

I.Generalităţi

Succesul cu care organizaţia militară îşi realizează obiectivele propuse depinde în mare măsură de eficienţa managementului. În activitatea de conducere, comandantul subunităţii trebuie să manifeste iniţiativă, spirit creator, înaltă capacitate organizatorică, operativitate, îndrăzneală etc.

Comandantul subunităţii, în funcţie de calităţile sale, specialitatea, nivelul de pregătire şi poziţia ierarhică, desfăşoară o serie de activităţi caracteristice misiunilor care le îndeplineşte. După primirea şi însuşirea misiunii, comandantul subunităţii conduce activitatea conform ordinelor primite, aplicând funcţiile managementului.

O organizare şi coordonare corespunzătoare asigură cea mai eficientă îmbinare a factorilor ce influenţează procesul instructiv-educativ, cu implicaţii benefice asupra performanţelor organizaţiei militare prin producerea efectului de sinergie. Deficienţele înregistrate în organizare şi coordonare risipesc resursele organizaţiei şi diminuează realizările.

Crearea conducerii s-a impus din necesitatea coordonării şi dirijării eforturilor colectivităţilor umane pentru realizarea unor obiective comune.

Activitatea de conducere se defineşte ca o activitate complexă ce are drept scop eficientizarea eforturilor oamenilor în procesul muncii. Exercitarea procesului de conducere presupune existenţa unor persoane care efectuează activităţi specifice procesului de management, aceste persoane fiind denumite manageri.

Se consideră că managerul unei întreprinderi este persoana care acţionează pentru transformarea sarcinilor în acţiuni concrete, pentru folosirea eficientă a resurselor întreprinderii şi creşterea profitului, pentru mobilizarea salariaţilor în procesul muncii şi motivarea acestora.

Stilul practicat de către un manager influenţează pozitiv sau negativ comportamentul colaboratorilor şi subordonaţilor în realizarea sarcinilor circumscrise posturilor pe care aceştia le ocupă. Influenţa pozitivă sau negativă se amplifică dacă managerul în cauză este componenta unui organism din sistemul de management practicat înntr-o organizaţie militară, pentru că la acest nivel se adoptă cele mai importante decizii. În practica curentă se apreciază ca fiind bun acel stil de management care a fost practicat de managerii care au obţinut rezultatele aşteptate.

În general, stilul de management reprezintă o rezultantă care se manifestă în urma interacţiunilor, a tendinţelor dominante ale comportamentului şi ale atitudinii manifestate în anumite situaţii. Aceasta însemnând că nu se poate descrie un stil optim, "unic" pentru orice situaţie în care acţionează un manager.

Stilul practicat de un manager reflectă modul în care acesta îşi exercită atribuţiile care îi revin, rolul pe care îl are în asigurarea manifestării funcţiilor managementului, natura comportamentului său.

Fiecare manager are stilul său personal care nu este transmisibil, dar se modifică de la o perioadă la alta, atât în funcţie de o angajare personală faţă de rezultatele unităţii şi prin aceasta, de propriile interese, cât şi de modul de cooperare cu componenţii grupului pe care-l coordonează sub toate aspectele relaţiilor interumane.

Stilul de management poate fi definit prin totalitatea particularităţilor caracteristice activităţii managerului, a modalităţilor specifice de a gândi, de a se comporta şi acţiona, felul în care acesta intervine în activitateasubordonaţilor, capacitatea lui de a se adapta la diferitele situaţii, utilizând metode şi tehnici potrivite.

Determinarea stilului de management implică luarea în considerare a unui ansamblu de factori care condiţionează activitatea managerului şi modul specific de acţiune, dintre care amintim: sistemul de management practicat în organizaţie; personalitatea şi modul de a acţiona al managerului, potenţialul şi personalitatea subordonaţilor; sistemul motivaţional practicat în organizaţie, etc.

II.Clasificarea stilurilor de management

Cunoaşterea stilurilor de management nu este o problemă aparţinând numai domeniului teoretic, ea are implicaţii deosebite în activitatea practică, manifestându-se sub două aspecte: cel al cunoaşterii colaboratorilor şi subordonaţilor şi cel al autocunoaşterii.

În continuare, se prezintă trei criterii de clasificare a stilului managerial pe care le apreciem mai semnificative.

1.În funcţie de atitudinea faţă de responsabilitate, stilurile de management sunt grupate în trei categorii: repulsiv, dominant şi indiferent.

Stilul repulsiv corespunde persoanelor care refuză promovarea în sistemul de management şi, în mod deosebit, ocuparea posturilor aflate îneşalonul superior, manifestă un respect exagerat faţă de independenţa celorlalţi, prezintă complexe de inferioritate, etc. Dacă o persoană cu o astfel de atitudine faţă de responsabilitate ocupă, prin forţa împrejurărilor, un post în sistemul de management, în situaţii extreme adoptă decizii puţin eficiente.

Stilul dominant încadrează managerii caracterizaţi printr-un comportament orientat spre dobândirea posturilor aflate în eşalonul superior al sistemului de management. Persoanele cu acest stil de management sunt dinamice, dar generează un climat caracterizat prin tensiuni şi conflicte întresubordonaţi. Aceştia au un grad ridicat de încredere în sine şi convingerea fermă că posturile respective le "revin de drept", numai ei sunt apţi şi datori să ducă la îndeplinire atribuţiile circumscrise postului. Tendinţa dominantă a acestora este de a impune propria opinie în procesul de adoptare a deciziilor.