Stresul ocupațional

Stresul ocupaÑional este una dintre multiplele probleme cu care se confruntã societatea modernã. El este generat

de viaÑa profesionalã, de mediul muncii, cu consecinÑe nemijlocite asupra activitãÑii profesionale dar si asupra sãnãtãÑii celor

care presteazã munca respectivã. Ultimii 50 de ani au schimbat în profunzime natura societãÑii, în general si a locurilor de

muncã, în special. Aceasta în urma modificãrilor explozive a tehnologiilor, penetrãrii agresive a proceselor de

informatizare dar si a modernizãrii sistemelor manageriale. Asistãm dupã anii 1980 la startul unor procese manageriale

care includ operarea la nivelul marilor privatizãri si fuzionãri ale colosilor industriali, la procesele de reengineering si

dezvoltare a unei economii de piaÑã foarte active. Managementul internaÑional a devenit una din preocupãrile la modã

ale specialistilor în culturi organizaÑionale. CompetiÑia economicã durã în care este angrenatã viaÑa socialã prezentã este

consideratã ca una din semnele sau reacÑiile generatoare a ceea ce a intrat în limbajul cotidian prin sintagma de “stres”

sau “stres profesional” ori “stres ocupaÑional”.

În România, în ultimii saptesprezece ani au avut loc mutaÑii economice semnificative. S-au fãcut pasi

însemnaÑi în trecerea de la un sistem economic depãsit spre unul capitalist. De la accentul tradiÑional pus pe o producÑie

manufacturierã si de bunuri de consum, s-a trecut treptat la o economie orientatã în mare parte pe servicii. Acest lucru

nu este prea usor observabil, dar el este o realitate (Thomas & Pitariu, 1991). Ceea ce este specific în societatea

româneascã de azi (fenomen remarcat de altfel si în numeroase alte Ñãri) este o crestere substanÑialã a nivelului de stres

si o crestere ca pondere a reacÑiilor la ceea ce au fost numiÑi în literatura de specialitate ca fiind “stresori”.

Ganster and Schaubroeck (1991) au remarcat cã numai în ultimii zece ani au fost publicate aproape 300 de

articole cu privire la relaÑia dintre muncã si stres. Stresul în procesul muncii costã în fiecare an economia S.U.A.,

bilioane de dolari (Beehr, 1995). Matteson si Ivancevich (1987) au atenÑionat asupra faptului cã sunt pierdute aproape

60 miliarde de dolari anual de cãtre organizaÑii numai pe asistenÑa medicalã acordatã persoanelor care au reacÑionat întrun

fel sau altul la prezenÑa stresului ocupaÑional. Stresul ocupaÑional costa anual Marea Britanie o sumã estimatã la 1.3

miliarde lire sterline (Cooper, Sloan & Wiilliams, 1989). În timp ce investigaÑiile pe problema stresului ocupaÑional nu

putem spune cã nu au fost încurajate, s-a fãcut totusi prea puÑin pentru a implementa unele soluÑii de control al acestuia,

la care s-a ajuns de-a lungul timpului. ConsecinÑele stresului muncii asupra personalului muncitor au fost studiate cu

atenÑie reusindu-se obÑinerea unor informaÑii precise. Simptomele stresului ocupaÑional sunt usor evidenÑiabile si

observabile el manifestându-se prin comportamente cum ar fi întâmpinarea din partea angajaÑilor a unor dificultãÑi în

adaptarea la schimbãrile care se impun postului de muncã ocupat, scãderea dramaticã a productivitãÑii muncii, cu alte

cuvinte, se manifestã o dublã acÑiune: la nivelul persoanei care recepteazã situaÑia stresantã si la nivelul organizaÑiei

asupra cãreia se rãsfrânge existenÑa unui mediu stresant.

Psihologii investesc un efort substanÑial în indentificarea cauzelor stresului muncii, înÑelegerea relaÑiilor

acestuia cu diferite boli si sãnãtatea fizicã si psihicã, în general, cu dezvoltarea strategiilor de reducere sau control a

stresului.

Figura 7.1 ne prezintã o statisticã a publicaÑiilor pe probleme de stres organizaÑional pe o perioadã cuprinsã

între 1985-2002, publicaÑii semnalate iniÑial în Psychological Abstracts si ulterior în PsycINFO. Putem desprinde

acceptul general în ce priveste interesul faÑã de problematica complexã a stresului ocupaÑional.

Dupã parcurgerea acestui capitol:

- veÑi putea defini stresul ocupaÑional

- veÑi stii ce sunt stresorii

- veÑi cunoaste consecinÑele la nivel organizaÑional a stresorilor

- veÑi cunoaste principalele clasificãri ale emoÑiilor în organizaÑii

- veÑi înÑelege impactul emoÑiilor asupra comportamentelor organizaÑionale

- veÑi sti sã realizaÑi un plan de management al stresului

Obiective de studiu:

Figura 7.1. PublicaÑiile anuale din Psychological Abstracts si PsycINFO care au abordat tema stresului organizaÑional

Modele ale stresului ocupaÑional.

Printre "pionierii stresului" sunt adesea citaÑi Walter Cannon si Hans Selye. Canon a fost fiziolog si a studiat

reacÑiile umane si animale în situaÑii periculoase. El a specificat cã atât animalele cât si oamenii adoptã rãspunsuri

adaptative la situaÑiile stresante faÑã de care decid sã lute sau sã le evite (Canon numeste acest comportament reacÑia

luptã sau zbori). Tot el foloseste primul termenul de "stres".

Adesea denumit "pãrintele stresului", fizicianul si endocrinologul Hans Selye de la Universitatea din Montreal,

denumeste stresul ca fiind "un rãspuns nespecific a corpului uman la orice solicitare a sa" (Selye, 1956). El a fost primul

care a fãcut distincÑia între stresul benefic (eustres) si stresul nociv (distres). Primul motiveazã individul antrenându-l

într-o muncã dificilã, al doilea, dacã persistã în timp produce reacÑii negative asupra sãnãtãÑii.

Selye a observat cã secvenÑa de rãspuns la aproape orice distres sau traumã este aproape identicã. El o numeste

General Adaptation Syndrome (GAS), fiind compus din trei etape:

- ReacÑia de alarmã – corpul îsi mobilizeazã resursele sã lupte cu stresul (cresc bãtãile inimii si hormonii

stresului – adrenalina, noradrenalina, epinefrina si cortizonul.

- RezistenÑa, corpul luptã cu sursa originalã de stres, rezistenÑa la alÑi stresori fiind insã diminuatã.

- Epuizarea cade rezistenÑa generalã si apar consecinÑele adverse: burnout-ul, îmbolnãvirea si chiar moartea.

Ceea ce sugereazã GAS este rolul factorilor psihologici

Dacã teoria reacÑiei luptã sau zbori se referã la stresul episodic, GAS are în vedere stresul cronic. Acesta a fost si

continuã sã fie în atenÑia psihologiei M-O.

MODELUL SOLICITÃRILOR SI CONTROLULUI

Modelul solicitãrilor si controlului al lui Karasek (1979) sugereazã cã doi factori sunt proeminenÑi în

producerea stresului: solicitãrile postului de muncã si controlul (cunoscut de asemenea si ca latitudinea în luarea

deciziilor). În acest model, solicitãrile postului sunt definite ca încãrcare a muncii sau solicitãri intelectuale ale

postului. Controlul postului este definit ca o combinaÑie de autonomie pe post si posibilitatea de a utiliza diferite

deprinderi. Karasek a avansat ideea cã o combinaÑie de solicitãri ridicate ale muncii si un control scãzut determinã

,,reacÑii puternice’’ ce au ca rezultat o varietate de probleme de sãnãtate. Chelnerii, asistenÑii medicali, muncitorii de la

liniile de asamblare sunt consideraÑi predispusi la reacÑii la stres. Munca desfãsuratã în ritmul utilajelor s-a ilustrat în

mod particular cã are solicitãri ridicate si control scãzut. În contrast, posturile caracterizate prin solicitãri ridicate dar

care de asemenea presupun control suficient creeazã o situaÑie activã de muncã, stimulantã si care menÑine sãnãtatea.