Turismul

I. 1. Turismul

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti, geografi, psihologi şi sociologi.

Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.

Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor XX şi XXI.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement.

Pe plan internaţional turismul a devenit o afacere de miliarde de dolari, cu multe economii naţionale care depind de el. În ţările dezvoltate creşte anual mai rapid decât creşterile medii ale economiei. Aportul la PIB al veniturilor din turism ajunge la (sau chiar depăşeşte) 30%.

Turismul este considerat, în primul rând, “o formă de recreere alături de alte activităţi şi formule de petrecere a timpului liber“, el presupune “mişcarea temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul liber petrecut la acele destinşii”, de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezintă, aşadar, ca o activitate complexă, cu o multitudine de faţete, cu încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie; toate acestea îşi găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conţinutul noţiunii de turism şi a conceptelor adiacente.

Pornind de la premisa că turismul se referă, în esenţă, la călătoriile oamenilor în afara reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. Ca urmare cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de “turism şi “turist”.

Turismul prezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea în desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţi specializaţi, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice.

Turismul, ca ramură a sectorului terţiar, este un fenomen amplu şi complex, cu adânci implicaţii sociale, politice, culturale şi economice, stimulând, prin obiectul activităţii sale, dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale, cum ar fi industria, agricultura, construcţiile, transporturile, comerţul etc. Rolul şi importanţa turismului, dobândite în perioada contemporană, au sporit preocupările pentru definirea cât mai exactă şi completă a acestui fenomen.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din limba engleză, de la verbul „to tour” (a călători, a face un tur, a colinda). Turismul reprezintă o ramură a economiei naţionale cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit, pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat . Definirea conceptului de „turism” aduce în discuţie aspecte cum sunt scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului

Dezvoltarea turismului ca fenomen de masă a contribuit la apariţia turismului organizat, care se desfăşoară doar pe bază de contracte între prestatorii de servicii turistice şi agenţiile de turism. De aici se desprinde importanţa agenţiei de turism, ca principal distribuitor al produselor turistice.

Creşterea circulaţiei turistice, participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivaţiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic şi practic, oferă elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

I. 1. 1. Turismul de-a lungul timpului in lume

Dorinţa de a călătorii şi de a cunoaşte lucruri noi, este cunoscută încă din antichitate, chiar dacă la început aceste dorinţe aveau ca scop principal războiul, cuceririle de noi teritorii sau schimbul comercial. Poate primii care şi-au dorit să călătorească mult şi au înlesnit călătoriile au fost vechii greci. Ei încheiau contracte de vizite reciproce, pretenau oameni de același ocupaţie, dobândind în acest fel siguranţa călătoriei. Acest contract de vizitare se putea moşteni din tată în fiu. Au fost antrenate mase relativ mari de oameni pentru vizitarea locurilor sfinte, băilor curative, a locurilor de desfăşurare a jocurilor festive.

Deosebit de importantă era circulaţia spre băile curative la Roma, oraşul având 854 băi populare şi 14 băi de lux. Primul ghid turistic apare la 1130, scris de Aimeri Picaud, un călugăr francez. De-a lungul timpului, încep să se diversifice motivaţiile de călătorie, conturându-se tot mai mult activitatea de turism, determinată de acţiuni religioase, folosirea băilor curative, deplasările calfelor şi studenţilor către centrele universitare, călătorii către lumi noi etc. În paralel cu creşterea traficului de călători, s-a dezvoltat şi industria hotelieră, comunicaţiile, transportul, activităţi destinate turismului.

Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei. Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător.

Privit ca un fenomen social-economic creator de benefici, turismul a fost definit în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Călătorii având o motivaţie apropiată de sensul modern al turismului s-au manifestat de pe la 1600. Cu toate astea, utilizarea cuvântului turist este consemnată abia la 1800. În 1883, în Elveţia, un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E. Guyer Freuler publică studiul “Contribuţii la o statistică a turismului, în care turismul este definit ca “un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului faţă de frumuseţile naturii… rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport”.