Marketing Internațional

1. CONTEXTUL SISTEMULUI ECONOMIC MONDIAL

1.1. SISTEMUL ECONOMIC MONDIAL

Mediul internaţional:

- Mediul are un caracter complex, fiind constituit dintr-un ansamblu de factori de natură diversă. Se pune problema pe de-o parte a identificării acestora şi a obţinerii informaţiilor privind caracteristicile şi evoluţiile lor.

- Mediul are un caracter de sistem. Între factorii de mediu există numeroase interconexiuni şi intercondiţionări, fiind necesară a abordare integratoare a acestora. Atenţia trebuie îndreptată spre evenimente şi fenomene care se produc ca urmare a mutaţiilor ce au loc în ansamblul factorilor de mediu în strânsa lor interdependenţă.

- Mediul este constituit din subsisteme care pot fi identificate după nivelul de agregare la care se face analiza. Astfel putem distinge: micromediul (factori care afectează direct abilitatea întreprinderii de a-şi realiza activitatea) în care se includ cele cinci forţe care constituie structura sistemului concurenţial (concurenţii actuali, concurenţii potenţiali, produsele de substituţie, furnizorii şi clienţii); macromediul (factori care afectează activitatea tuturor componentelor micromediului) în care se includ mediul economic, tehnologic, demografic, socio-cultural, politic şi ecologic; mondomediul caz în care analiza se realizează la nivel internaţional/global.

Factori de mediu (cf. V. Coda):

- Sistemul concurenţial

- Sistemul interlocutorilor sociali

Caracteristici ale mediului economic internaţional:

- dezvoltarea economică mai lentă faţă de anii anteriori;

- intensificarea concurenţei;

- tensiuni pe pieţele materiilor prime;

- creşterea interdependenţelor în economia mondială;

- dezechilibrele balanţelor de plăţi;

- modificări periodice în competitivitatea produselor anumitor ţări, datorate fluctuaţiilor cursurilor de schimb;

- noile tendinţe protecţioniste.

- saturarea anumitor pieţe;

- ritmul mai lent de creştere a productivităţii muncii;

- adaptarea lentă a structurilor industriale la noile condiţii ale economiei internaţionale;

- capacitatea limitată de a face faţă inflaţiei;

- creşterea ratei dobânzilor;

- încetinirea ritmului de creştere a populaţiei;

- creşterea incertitudinii în previziunea evoluţiilor viitoare.

Identificarea factorilor critici de succes în previziunea evoluţiei unui sector industrial:

- Tehnologia

- Capitalul

- Munca

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din elemente derivate, de conexiune – diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială. Determinate de primele, acestea din urmă, la rândul lor, le influenţează dezvoltarea.

Economia naţională este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui stat naţional.

Economia naţională nu reprezintă o trăsătură comună tuturor sistemelor economice şi sociale pe care le-a cunoscut omenirea; ea a devenit caracteristică pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, când s-a conturat procesul de formare a naţiunilor şi statelor centralizate. În acea epocă, burghezia a luptat din necesităţi de ordin economic, mai ales, pentru eliminarea fărâmiţării economice şi politice specifice Evului Mediu. Ca urmare, revoluţiile burgheze au declanşat un proces cu efecte centripete.

Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale reprezintă formarea pieţei interne, naţionale, fenomen determinat de factori economici (dezvoltarea factorilor de producţie, a diviziunii muncii, a producţiei pentru schimb), cât şi de factori politici (revoluţia burgheză, formarea statelor centralizate).

Influenţa populaţiei asupra economiei naţionale este dublă: pe de o parte, ea furnizează cel mai important factor de producţie, pe de altă parte, în totalitatea ei, populaţia contribuie, prin cererea sa de consum, la dezvoltarea pieţei interne.

Privită prin prisma structurii sale, economia naţională reprezintă totalitatea ramurilor de activitate economică existente la un moment dat, considerate în strânsa lor interdependenţă. Elementul de legătură dintre ramuri îl constituie piaţa naţională.

O economie naţională poate fi structurală nu numai pe „ramuri”, ci şi pe „sectoare”, care sunt compartimente mai cuprinzătoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, industria extractivă), sectorul secundar (ramurile industriei prelucrătoare, construcţiile), sectorul terţiar (serviciile). În ultimul timp, în ţările dezvoltate industrial se conturează un al patrulea sector – cel al cercetării ştiinţifice.

Fapt este că organizaţiile economice interstatale au luat fiinţă ca o încercare de răspuns la diferitele probleme cu care statele lumii sunt confruntate. Întâi au apărut problemele şi apoi aceste noi entităţi şi nu invers. Organizaţiile economice subregionale, regionale sau interregionale au fost create ca urmare a preocupărilor comune ale unui anumit grup de state. Atunci când statele lumii au început să fie confruntate cu probleme globale, de interes general, a căror rezolvare impunea cooperarea întregii comunităţi internaţionale (pacea, securitatea, subdezvoltarea, circulaţia monetară, echilibrul ecologic etc.), au fost înfiinţate organizaţii interstatale cu vocaţie universală. Unele dintre aceste organizaţii sunt specializate, concentrându-şi eforturile asupra unui domeniu.

Un alt tip de organizaţii economice interstatale este cel integraţionist. După François Perroux, un astfel de tip de integrare „uneşte elemente pentru a forma un tot”. Totodată, „el măreşte coeziunea unui întreg deja existent”.

Două sunt premisele integrării economice interstatale: un nivel de dezvoltare apropiat al ţărilor candidate şi voinţa politică a acestora, liber exprimată.

Există grade diferite de integrare interstatală:

Zona de liber schimb, caracterizată prin abolirea obstacolelor tarifare şi netarifare (îndeosebi a restricţiilor cantitative), între statele membre, care îşi păstrează însă libertatea de acţiune în relaţiile cu terţii (cei din afara zonei).

Uniunea vamală, faţă de zona de liber schimb, aduce în plus adoptarea unui tarif vamal comun al statelor membre în relaţiile cu statele nemembre.

Piaţa comună reprezintă o uniune vamală completă, prin introducerea liberei circulaţii a factorilor de producţie.

În economia mondială contemporană, societăţile transnaţionale au devenit principalii agenţi economici.