Pedagogie

Prin factori ai dezvoltării psihice se înţeleg acele influenţe constante, profunde şi esenţiale care se exercită asupra individului şi produc transformările specifice dezvoltării. Sintetic, în literatura de specialitate sunt menţionaţi ca factori ai dezvoltării psihice: ereditatea, mediul, educaţia.

Stadialitatea dezvoltării psihice este o realitate cu importante consecinţe în plan educativ. Se înţelege prin stadiu al dezvoltării psihice “un ansamblu de caracteristici psihice bine conturate şi diferenţiate calitativ, care ne permit să identificăm note asemănătoare la copii din aceeaşi perioadă de vârstă şi note deosebitoare la copiii plasaţi pe orbita unor perioade de vârste diferite” (P . Golu, 2001, p. 173).

Raportul ereditate-mediu în influenţarea dezvoltării psihice a constituit subiectul unor dispute a căror conciliere nu este complet garantată nici în zilele noastre. Tendinţe extremiste, reducţioniste (de supra sau subapreciere a unuia dintre cei doi factori) mai sunt prezente şi active atât în teoria cât şi în practica educaţiei şi astăzi. Nativismul şi constructivismul în explicarea dezvoltării structurilor psihice (în teorie) şi practicile educatorilor, demonstrează că există tendinţa de a supra sau subevalua fie influenţa eredităţii fie influenţa mediului asupra dezvoltării psihice.

EREDITATEA

Să ne imaginăm doi înotători care au de parcurs aceeaşi distanţă. Unul însă trebuie să înoate împotriva curentului apei, celălalt, purtat de cursul apei. Si unul şi celălat vor parcurge distanţa: primul depunând mai mult efort, cu voinţă, mai încet; celălalt, cu mai puţin efort, mai repede şi cu resurse de a ajunge încă şi mai departe. Lucrurile se petrec în mod similar cu cei mai puţin dotaţi pentru un domeniu, dar hotărâti, sau cu cei pe care o moştenire ereditară favorabilă îi poate purta spre realizări deosebite, căci le va înlesni eforturile de învăţare.

Ereditatea definită ca “transmitere a caracterelor fizice şi psihice la descendenţi” (Sillamy, 2000, p. 116) şi genotipul definit ca “ansamblu de caractere transmise de către genele aduse de celulele germinale (determinante ale caracterelor ereditare) în afară de orice influenţă a mediului” (Piéron, 2001, p. 150), influenţează parţial evoluţia fiinţei umane. Prin ereditate apar însuşiri individuale ca greutatea, conformaţia feţei, culoarea ochilor, grupele sanguine, anumite particularităţi ale metabolismului, ale sistemului nervos, însuşiri ale speciei umane.

Se defineşte şi o ereditate psihologică, adică “transmitere la descendenţi a unor caractere care aparţin genitorilor în domeniul aptitudinilor şi inaptitudinilor senzori-omotorii şi intelectuale, cât şi în domeniul afectiv al tendinţelor, gusturilor, trăsăturilor caracteriale” (Piéron, 2001, p. 121).

Unele dintre însuşirile moştenite ereditar influenţează dezvoltarea psihică indirect, prin influenţele pe care le au asupra creşterii şi maturizării. De asemenea, influenţa lor se exercită în interacţiune cu influenţele mediului şi educaţiei (condiţiile de igienă, de alimentaţie care influenţează osificarea, dentiţia, înălţimea). Pedagogia contemporană acceptă că ereditatea este un prim factor care intervine în determinarea dezvoltării psihologice. Ereditatea este un fenomen de natură biologică ce constă în transmiterea de la părinţi la urmaşi a unor însuşiri morfofuncţionale, cu ajutorul codului genetic.

Există:

1. ereditate generală, a speciei, ce se transmite genetic (bipedismul, conformaţia corporală, elemente generale legate de structura şi funcţionarea analizatorilor etc.)

2. ereditate specială, ce presupune transmiterea anumitor caractere individuale urmaşilor.

Anumite caracteristici funcţionale ale analizatorului auditiv, nu reprezintă condiţia suficientă pentru ca un copil sa se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de identificare a acestor predispoziţii şi de o stimulare educativă adecvată. Nedescoperită şi needucată, moştenirea ereditară rămâne un potenţial nevalorificat. In plus, aceleaşi predispoziţii ereditare pot fi valorificate în mod diferit: de exemplu o bună motricitate poate sta la baza obţinerii unor performante deosebite în domeniul sportului, dar la fel de bine conditionează reuşita în arta coregrafică, sau în profesii care presupun fine coordonări ale mişcărilor. Nu există particularităţi psihice ale unei persoane despre care să se poată afirma că ar fi în intregime determinate ereditar. In consecinţă nu se pune problema care dintre însuşirile psihice ale unui om sunt în întregime datorate eredităţii şi care sunt datorate influenţelor mediului si educaţiei. Ar fi ca şi cum s-ar discuta dacă aria unui romb depinde de înălţimea lui sau de lăţimea pe care o are. In mod similar, dezvoltarea psihică este determinată de mai mulţi factori şi se pune doar problema măsurii în care intervin unii sau alţii din aceşti factori.

Ereditatea este esenţială în orice proces formativ (de instruire – educare a individului).

Exemplificăm sumar doar:

• capacitatea senzorio-perceptivă depinde de particularităţile anatomo-fiziologice ereditare şi înnăscute ale analizatorilor;

• memoria, depinde de însuşirile biofizice şi biochimice ale celulei nervoase, de însuşirile acizilor nucleici (mai ales ARN) precum şi alte elemente determinate de particularităţile SNC;

• inteligenţa – ca predispoziţie (în dimensiunea ei aptitudinală) e determinată genetic;

• formula temperamentală individuală se bazează pe biotipul determinat de sistemul cerebro-spinal, cel neuro-vegetativ, cel endocrin şi metabolism;

• kinestezia ca şi capacitate potenţială, este dependentă de particularităţile biofizice ale materiei osoase, ale fibrelor musculare şi nervoase.

Dacă în ceea ce priveşte particularităţile analizatorilor şi ale SNC, evidenţa condiţionării genetice este indiscutabilă iar implicaţiile asupra educaţiei sunt relevate, în raport cu sistemul instinctual problemele sunt mai complicate. Cu toate acestea, s-a dovedit că instinctele – deşi relativ rezistente la schimbare – nu au caracter fatal şi invariabil la om; ele pot suferi transformări calitative sub influenţa structurilor psihice superioare, a condiţiilor de mediu (în sensul general al termenului) şi a educaţiei. Astfel instinctul de explorare, curiozitatea, trebuinţele de varietate şi nou, nevoia interioară de satisfacţie/plăcere/bucurie sunt fundamentale în formarea – dezvoltarea capacităţii de creaţie.

Câteva aspecte privind condiţionarea genetică a evoluţiei personalităţii:

• fondul genetic limitează acţiunea factorilor educaţionali dar nu o anulează;

• ereditatea induce predispoziţii ale proceselor psihice structurate nu procesele şi trăsăturile psihice;

• aceste predispoziţii sunt polivalente iar „polivalenţa acestor date ereditare constituite premisa biologică a educaţiei şi educabilităţii (de aceea – în acest sens, dar numai în acest sens – se poate spune că educabilitatea este înnăscută)“;

• în educaţie e important că receptivitatea maximă la influenţele educative este programată genetic pentru anumite perioade ale vieţii.

Aceste observaţii sunt premise teoretice de la care trebuie să pornească orice act educaţional. Deci, prin ereditate „se transmite îndeosebi capacitatea individului de a reacţiona plastic la influenţele mediului“.