Pedagogie

Teoria instruirii. Didactica disciplinii pedagogice. Teoria evaluării

Didactica – din grecescul “didaskein” = a învăţa

• didactikos=instrucţie

• didactike=arta învăţării

Instruire

- Comenius, sec XVII: “Didactica magna”; în 1632 – prima dată apărea în limba cehă

• introduce termenul de didactică; noţiunea este tradusă ca fiind arta instruirii

• în 1657 e tradusă în latină

• părintele didacticii atribuia semnificaţia de artă a predării, de a îi învăţa pe toţi totul

• contribuţii la elaborarea teoriei

• forma de organizare pe clase şi lecţii tot de la el

• a promovat ideea unui orar zilnic cu “ore”

• ideea de alternare a perioadelor de studiu cu cele de repaus (vacanţe)

• ideea de obligaţia învăţământului de a cuprinde întreaga populaţie

• o metodă de lucru adecvată asigură rezultate bune şi în cazul unor dascăli sau elevi mai puţin buni – alegerea metodei potrivite

• principiul educării cunoaştere prin trecere progresivă de la concret la abstract, de la particular la general – progresie în cunoaştere

• realizarea unui învăţământ organizat sistematic, după planuri şi programe bine întocmite

- Veen Herbart

• disciplina herbartiană, disciplina intelectualistă

• şi-a făcut studiile la Viena

• susţine că pedagogia se sprijină pe etică şi pe psihologie

• contribuie la dezvoltarea didacticii prin intermediul principiilor sale

• de la Herbart a rămas metoda treptelor formale a analizelor pe stil (?)

- în sec XX noţiunea de didactică a ajuns să aibă mai multe noţiuni;

- didactica instruirii

• perioada interbelică, Antonescu – “Pedagogia filosofică” – adevărată şcoală – realizată prin valorile culturii (accent pe educaţia intelectuală)

• domeniul care studiază instruirea ca proces logic de învăţare cu consecinţe practice immediate – William Lay

• disciplină care aparţine educaţiei şi care realizează pregătirea elevilor în conformitate cu un ideal propus de societate – Adolf Ferierre

• metodologie generală şi specială a învăţământului, pedagogie practică, sume de norme profesionale pentru tot ceea ce au de realizat profesorii în activităţile lor cotidiene

- procesul de învăţământ este obiectul de studiu al didacticii

- proces de învăţământ=activităţi, ce se petrece la ore

- sisteme de învăţământ=ansamblu de instituţii

- principala formă de organizare a educaţiei: învăţământul; a fost definit în mai multe feluri

• proces de instruire realizat în şcoli – obiective stabilite la nivel şcolar

• domeniu în care este valorificată structura acţiunii la nivelul corelaţiei profesionale profesori-elevi

• ansamblul instituţiilor şcolare (dintr-o ţară) organizate pe cicluri curiculare sau de învăţământ, pe filiere de studiu

- corelaţii învăţământ-instruire

• auto-instruire – Engels: efort propriu – sergent în armata prusacă

• activităţi extraşcolare – scop: instructiv-educativ

- instruire generală + instruire profesională (însuşirea unor specializări)

- obiectul de studiu al didacticii actuale: preocupările se extind dincolo de zidurile şcolii (activităţi extra-curiculare, extra-şcolare); ramură fundamentală în ştiinţele educaţiei; asigură bazele proiectării, evaluării

Teorie a instruirii – două funcţii majore

- funcţia de cunoaştere – studiul unui segment al activităţii sociale; descoperă legităţile acestui proces, explică motivele care determină anumite rezultate

- explică relaţiile dintre influenţele instructive şi dezvoltarea personalităţii

- stabileşte structura şi funcţionalitatea activităţii, a procesului de instruire – funcţie utilitară, practică

- ea ghidează activităţile instructiv-educative prin norme de activitate

eg: alegerea şi utilizarea metodelor potrivite într-o anumită situaţie; oferă criterii în funcţie de care realizăm caracterul evaluării

Procesul de învăţământ

- principalul cadru în care se realizează instruirea

- în cadrul formal a instituţiilor şcolare – proces progresiv, sistematic, metodic, intrusiv, pus sub controlul unui personal special calificat şi bazat pe eforturile de învăţare ale elevilor

- 2 planuri (ale învăţământului)

• abordare sistemică – raportarea învăţământului la sistemul său integrator social

• abordare funcţională

- sistemul de învăţământ este un subsistem al sistemului social

- articulează trei categorii de variabile

• flux de intrare

• proces

• flux de ieşire

- de ce e reprezentat fluxul de intrare?

• resursele umane, resursele tehnico-materiale, resursele financiare

- procesul angajează resursele de mai sus în vederea atingerii unor obiective

- fluxul de ieşire: rezultatele, promoţii de absolvenţi înzestraţi cu anumite cunoştinţe

- sistemul de învăţământ nu funcţionează izolat de lumea reală; se înscrie în sistemul social global, se află continuu sub presiunea schimbărilor

- mediul în care îşi duce existenţa sistemul de învăţământ este sistemul social; primeşte impuls de la societate – scop: trimite înapoi către societate rezultatele

- definiţie: ansamblu acţional deliberat proiectat şi structurat, ale cărui componente şi interacţiuni dintre aceste componente funcţionează integrat în raport cu aceste obiective urmărite