Proiectarea demersului didactic

Curs
7/10 (1 vot)
Ă
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 33 în total
Mărime: 572.70KB (arhivat)
Publicat de: Dan V.
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Delimitări conceptuale

În realizarea proiectării didactice la disciplinele economice atenția este focalizată pe curriculum, care descrie oferta educațională pentru un parcurs școlar determinat, prezentând o structură comună cu programele oricărei alte discipline din învățământul liceal. În aceste condiții, profesorul trebuie să aibă o imagine de ansamblu bine conturată asupra întregului curriculum alocat unui an de studiu, urmând să identifice acele teme majore prin intermediul cărora elevul urmează să dobândească o serie de competențe generale și specifice care să-l ajute să se dezvolte armonios.

Profesorul poate opta pentru folosirea unora dintre activitățile sugerate în programa școlară sau poate proiecta activități proprii, exemplele din programă fiind doar orientative; aceasta pentru că în contextul noului curriculum conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personaliza.

Demersul didactic personalizat exprimă, în fapt, dreptul sau posibilitatea reală a profesorului de a decide cu privire la modalitățile optime de predare-învățare, astfel încât elevii să beneficieze de un parcurs școlar individualizat, în funcție decondiții și cerințe concrete, iar instrumentul acestuia este unitatea de învățare.

Proiectarea demersului didactic (anticiparea etapelor și acțiunilor concrete de realizare a predării-învățării) presupune următoarele acțiuni concrete:

- lectura avizată a Standardului de pregătire profesională,(în care regăsim, conținuturile de învățare, rezultatele învățării, etc.);

- planificarea calendaristică orientativă;

- proiectarea secvențială a unităților de învățare și/sau a lecțiilor

Unitatea de învățare

O unitate de învățare reprezintă o structură didactică deschisă și flexibilă, care are următoarele caracteristici:

- determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referință;

- este unitară din punct de vedere tematic;

- se desfășoară în mod sistematic și continuu pe o perioadă de timp;

- se finalizează prin evaluarea sumativă;

- este stabilită de către profesor

Planificarea calendaristică orientativă (macroproiectarea instruirii)

În contextul noului curriculum, planificarea calendaristică este prima operație importantă pe care o realizează profesorul la începutul anului școlar, realizată pe baza programei școlare/SPP în care sunt indicate obiectivele generale și de referință, capitolele, temele și numărul de ore posibil de alocat pentru tratarea lor.

Conținut arhivă zip

  • Proiectarea demersului didactic.ppt

Alții au mai descărcat și

Metode și Mijloace de Învățământ

1. DEFINITIE, CARACTERISTICI Didacticienii abordeaza metodologia instruirii ca pe o problema centrala si insista asupra prezentarii...

Curriculum-ul Național

V. 1. Concepte si componente În sens procesual, de politici educationale, curriculum defineste sistemul de procese decizionale, manageriale si de...

Scurt Istoric al Curriculumului

De-a lungul istoriei, curriculumul a servit ca instrument pentru "...transmiterea mai mult sau mai putin sistematica a unei anumite parti dintr-o...

Metodica predării

Fundamentele teoretice ale procesului de învatare Problemele care trebuie lamurite pentru început sunt: 1. Scopul învatarii 2. Cunostintele...

Comunicare Didactică

Dată fiind omniprezenta comunicării în relatiile interumane, cel mai adesea, ne asteptăm ca răspunsul la întrebarea ce este comunicarea, să pară o...

Te-ar putea interesa și

Studiu Geografic al Municipiului Brașov

INTRODUCERE ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE Braşovul, a devenit un oraş renumit din punct de vedere cultural şi al învăţământului foarte...

Utilizarea metodelor interactive în vederea optimizării predării - învățării științelor naturii în ciclul primar

1.INTRODUCERE Daca te poarta gandul peste un an, seamănă un ogor. Dacă te poartă peste zece ani, sădește un pom. Dacă te poartă gândul peste...

Aspecte Privind Obținerea unui Aliment Funcțional nou pe Bază de Iaurt și Polen

ARGUMENT Industria alimentară este una dintre principalele ramuri ale economiei naționale, având ca obiect fabricarea de produse alimentare...

Optimizarea demersului didactic în grădiniță prin utilizarea resurselor curriculare de concepție proprie

ARGUMENT De-a lungul istoriei educația a înregistrat numeroase schimbări, unele însemnate, în scopul apropierii protagoniștilor acesteia- copiii,...

Imobilizările Corporale

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE 1.1 PATRIMONIUL ECONOMIC - ROLUL ŞI IMPORTANŢA ACTIVELOR IMOBILIZATE ÎN CADRUL ACESTUIA Din...

Stimularea succesului școlar la elevii din cursul primar

Modernizarea învăţământului este un proces logic, constituit dintr-o suită de acţiuni ce vizează realizarea unei concordanţe a învăţământului cu...

Proiectarea Activitatiilor Didactice

Conceptul de proiectare didactica s-a impus datorita preocuparii de a conferi activitatii instructiv-educative rigurozitate stiintifica si metodica...

Proiectarea pedagogică a procesului de învățământ

Definirea proectării pedagogice; Proiectarea didactica este un ansamblu de procese si operatii de anticipare ce confera procesul de învatamânt un...

Ai nevoie de altceva?