Atitudinile

Sunt abordate urmatoarele probleme:

- masurarea atitudinilor

- atitudini si comportament

- comunicarea persuasiva: cele doua rute ale persuasiunii;

emitatorul, mesajul, receptorul

- autopersuasiunea

- teoria disonantei cognitive

Întrebari-test pentru bunul-simt:

- Cercetatorii pot spune daca cineva are o atitudine

pozitiva sau negativa masurând starea sa de excitatie

fiziologica

- Reactionând fata de comunicarea persuasiva, oamenii

sunt influentati mai mult de imagini superficiale decât de

argumente logice.

- Oamenii sunt cel mai usor convinsi de mesajele

comerciale care le sunt prezentate fara ca ei sa-si dea

seama.

- Cu cât sunt platiti mai bine ca sa spuna o minciuna, cu

atât oamenii vor fi mai înclinati sa ajunga, în cele din

urma, sa o creada ei însisi.

- Se întâmpla frecvent ca oamenilor sa le placa ceva pentru care au suferit.

Avortul. Eutanasia. Casatorii între homosexuali si lesbiene. Pedeapsa capitala. Privatizarea. Predarea religiei în scoli. Coruptia clasei politice. Saracia. Inegalitatea în fata legii. Oricine este la curent cu aceste chestiuni la ordinea zilei în lume si în tara noastra stie câte pasiuni stârnesc ele. Atitudinile si mecanismele de schimbare atitudinala – asa-numita persuasiune – reprezinta o componenta vitala a vietii sociale. Acest capitol trateaza trei categorii de probleme:

1) Ce este o atitudine, cum poate fi ea masurata si ce relatii exista între atitudini si comportament?

2) Ce fel de relatii de comunicare persua siva îi fac pe oameni sa-si

schimbe atitudinile?

3) De ce propriile noastre actiuni ne fac adeseori sa ne modificam atitudinile?

Ce sunt atitudinile?

Sunteti pentru privatizare sau împotriva ei? Credeti ca ar trebui interzis fumatul în locurile publice? Va plac manelele sau le detestati? Preferati muzica rock sau dance? Coca sau Pepsi Cola? Tineti cu Steaua, cu Dinamo sau Rapid? Dupa cum sugereaza aceste întrebari, fiecare dintre noi are anumite reactii pozitive sau negative fata de diferite persoane, lucruri, situatii sau idei. Aceste reactii se numesc atitudini. Rasfoind capitolele acestui curs, veti vedea ca atitudinile sunt omniprezente în diferitele forme de activitate umana. De pilda, respectul de sine este o atitudine pe care o avem fiecare dintre noi fata de propria persoana, iar prejudecatile sunt atitudini negative fata de anumite grupuri.

În legatura cu definirea conceptului de atitudine s-au configurat doua scoli de gândire.

- Abordarea trifactoriala sustine ca o atitudine este: 1) o reactie afectiva pozitiva, negativa sau mixta, în care se regasesc emotiile, sentimentele si starile noastre de spirit fata de un anumit obiect; 2) o dispozitie comportamentala sau, altfel spus, tendinta de a actiona într-un anume fel fata de obiect; 3) o reactie

cognitiva, în masura în care evaluarea obiectului se bazeaza pe anumite opinii, reprezentari si amintiri.

- Abordarea unifactoriala se bazeaza pe constatarea faptului ca de multe ori gândurile si sentimentele noastre nu sunt corelate între ele si nici nu ne orienteaza întotdeauna comportamentul. Din acest motiv, adeptii acestei orientari prefera sa trateze cele trei componente separat, întelegând prin atitudine numai

componenta afectiva. Îmi place, îmi displace, iubesc, urasc, admir, detest sunt cuvintele obisnuite prin care oamenii îsi descriu atitudinile.

Cum se masoara atitudinile

În 1928, Louis Thurstone publica un articol intitulat „Atitudinile pot fi masurate“. El nu banuia însa ca masurarea atitudinilor este o chestiune foarte complicata. În 1972, Fishbein si Ajzen inventariau peste cinci sute de metode diferite de masurare a atitudinilor.

Masuratori bazate pe relatari directe

Cel mai simplu mod de determinare a atitudinii cuiva este sa întrebi. Metoda relatarii directe (self-report) este directa si merge drept la tinta. Dar atitudinile sunt câteodata mult prea complexe pentru a fi masurate printr-o singura întrebare.

Pentru depasirea inconvenie ntelor pe care le prezinta masuratorile bazate pe o singura întrebare, cercetatorii utilizeaza frecvent chestionare cu mai multe întrebari, numite scale atitudinale – cea mai populara fiind Scala Likert. Subiectilor chestionati li se prezinta o lista de afirmatii despre un obiect vizat atitudinal si li se cere sa indice pe o scala gradul în care sunt ori nu sunt de acord cu fiecare

afirmatie. Scorul total al fiecarei persoane chestionate se calculeaza prin însumarea punctajelor acordate la fiecare întrebare.

Indiferent prin câte întrebari s-ar masura atitudinile, rezultatele trebuie luate cu precautie . Toate masuratorile bazate pe relatari directe presupun ca oamenii îsi exprima adevaratele lor opinii. Câteodata este o presupozitie rezonabila si corecta, alteori nu. Dorind sa faca o buna impresie, oamenii se feresc, în general, sa-si recunoasca esecurile, viciile, slabiciunile, opiniile impopulare si prejudecatile. Pentru a-i

face pe subiectii chestionati sa fie mai sinceri, cercetatorii folosesc uneori bogus pipeline – un pretins detector de minciuni; nedorind sa li se impute lipsa de sinceritate, subiectii îsi disimuleaza mai putin adevaratele sentimente si atitudini, fiind mult mai frecvente cazurile în care ei admit ca beau prea mult, ca uneori consuma droguri, ca practica frecvent sexul oral sau ca nu fac destula miscare.

Masuratori indirecte

O alta modalitate de depasire a inconvenientelor inerente relatarilor directe este colectarea unor indicii si a unor parametri indirecti. O posibilitate este folosirea comportamentului observabil – expresii faciale, tonul vocii sau body language. În

1980, Gary Wells & Richard Petty au înregistrat cu o camera ascunsa un grup de studenti în timp ce audiau o conferinta, remarcând faptul ca acestia dadeau din cap de sus în jos (în semn de aprobare) în timp ce vorbitorul rostea idei cu care ei erau de acord (de pilda, ca învatamântul este prea scump si costurile suportate de studenti ar trebui micsorate). În schimb, atunci când vorbitorul facea afirmatii cu

care participantii nu erau de acord (costurile ar trebui majorate), studentii filmati îsi miscau capul de la stânga la dreapta, în semn de dezaprobare.

Desi comportamentul ofera unele indicii, este departe de a permite o masurare perfecta a atitudinilor. Câteodata, dam din cap pentru ca realmente suntem de acord cu ceva; alteori, o facem numai din politete. Oamenii îsi supravegheaza exteriorizarile comportamentale tot asa cum îsi controleaza si relatarile directe. Ce se poate spune însa despre reactiile interne, fiziologice care sunt foarte greu, daca nu imposibil de controlat? Ne tradeaza corpul sentimentele? O vreme, cercetatorii au încercat sa ghiceasca atitudinile prin observarea unor reactii precum transpiratia, ritmul cardiac sau dilatarea pupilelor. De fiecare data cu acelasi rezultat: masuratorile starii de excitatie semna lau prezenta unei reactii atitudinale fata de un obiect,

dar nu si daca reactia respectiva era una pozitiva sau una negativa. Pe înregistrarile fiziologice, iubirea si ura aratau foarte asemanator. (Iata, asadar, ca raspunsul corect la prima întrebare-test pentru bunul-simt este: fals.)