Loialitatea

O analiza a loialitatii angajatiilor

Acest articol prezinta si examineaza 4 dintre argumentele lui Roland Duska ce prezinta loialitatea angajatiilor catre angajator. Unu dintre ele este reconstructia prezentata de Corvino in acest jurnal. Celalalte 3 se invart in jurul respectiviilor angajati, greselilor reciproce, loialitatii, caracterului comercial si instrumental.

Esecul din argumentul lui Duska nu inseamna ca loialitatea angajatului este justificata deoarece radacina adevarului este aparatoarea loialitatii.Si mai mult un argument diferit care este de asemenea prezentat in articol, arata ca loialitatea angajatiilor din zilele noastre catre angajatori este menita sa fie semnificativa, limitata, din cauza schimbarii radicale a corporatiilor cu publicul pe care il trateana.

Scopul discutiei

In 1985 Ronald Duska a publicat articolu ,,Informatorii si loialitatea angajatului’’ in care a pledat ca este nechibzuit ca angajatii sa fie loiali angajatoriilor lor. Articolu este o incercare importanta a presupunerii facute adesea ca loialitatea este ceruta / pretinsa din punct de vedere etic sau pe de alta parte valoroasa din punct de vedere moral.

Acest articol nu este despre loialitatea ca obiect a regulilor promulgate in mod expres aplicate de catre judecatori numiti in mod formal. Este vorba de loialitatea de acelasi fel informal ca de exemplu cea pe care o are cineva pentru prietenii sai sau a unui fan pentru echipa de sport favorita. Loialitatea in sensul in care este folosita aici este ceva pe care o persoana care o are o recunoaste in mod lucid ca atare. De asemenea loialitatea in acest sens este ceva ce implica emotii; conduita care rezulta din deliberari pur rationale, necolorate de emotii nu este relevanta drept o manifestare de loialitate in sensul in care este relevanta aici.

Caracterul problematic propriu loialitatii

Se presupune ca x spune : ,,Sunt loial prietenului meu y’’. Cum putem afla daca x minte sau spune adevarul ? Este probabil necontroversat faptul ca daca observam ca x nu petrece deloc timpul cu y nu este interesat de problemele lui y nu il ajuta cand are nevoie si asa mai departe, atunci, dupa o perioada vom ajunge la concluzia ca x nu ii este loial lui y.

Sa luam mai intai observatia conform careia x petrece timpul cu y controversand indelungat si inteligent.

Ceea ce rezulta din aceste consideratii este ca loialitatea prin definitie nu tine cont de criteriile care de alta parte ar guverna alegerile cuiva.Astfel, loialitatea prin natura ei ne conduce departe de ceea ce ar fi trebuit facut.Din aceasta cauza loialitatea are nevoie in mod cert de justificare.

Justificarea loialitatii

In ciuda naturii ei prodlematic-inerent loialitatea poate fi justificata. Justificarile trebuie sa fie insa date separat in functie de fiecare tip de justificare.

Sa luam in primul rand loialitatea fata de un prieten care este probabil cea mai necontroversata forma de loialitate.

Detaliile cestor argumente pot fi chiar complexe, dar finalitatea lor este foarte clara si este foarte probabil ca toti sa fie de acord cu acest argument. Poate sa fie adevarat ca prejudecatiile rasiale sunt necesare pentru un anumit tip de viata comunitara dar este dificil de vazut pe ce se bazeaza faptul ca aceasta forma de viata ar fi privita drept mai valoroasa decat alternativele ei care nu implica rasismul :

1.Loialitatea este apropiata doar in relatiile nava care cer sacrificiu de sine fara asteptarea unor recompense; relatia angajat-angajator nu sunt de aceasta natura.

2.Loialitatea cere reprocitate: angajatorii nu trebuie sa se astepte la loaialitate din partea angajatiilor.

3.Loialitatea este incompatibila cu caracterul comercial angajat-angajator.

4.Loialitatea este incompatibila in relatiile angajat-angajator pentru ambele parti.

Loialitatea si sacrificiul de sine

Primul din cele patru reconstructii ale argumentului formulat si discutat de catre Corvino. Esenta criticilor lui este aceea ca loialitatea este apropiata doat in relatiile care cer sacrificiu de sine fara asteptarea unei recompense.

Urmatorul pas in analizarea premisei reformularii argumentului este aceea de a folosi ,, relatiile ’’ ca pe subiectul gramatical ,, a cere ‘’.