Metode de Cercetare în Psihologie și Pedagogie

Metode de cercetare în psihologie şi pedagogie este una din disciplinele de bază care contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale studenţilor în înţelegerea specificului fiecărei metode, precum şi la conturarea unei vederi de ansamblu asupra unei cercetări ştiinţifice. Ca obiective se au în vedere conturarea problemelor cercetării psihopedagogice, parcurgerea în raport cu exigenţele ştiinţifice actuale a etapelor cercetării, formarea unei percepţii clare privitoare la conţinuturile fiecărei metode în parte şi a condiţiilor acestora, cu identificarea surselor de distorsiune ale unei cercetări şi eliminarea acestora.

6.1.Particularităţi teoretice şi metodologice ale cercetării în psihologie şi pedagogie

Complexitatea obiectului de cercetare al psihologiei şi pedagogiei, natura ideală, subiectivă a psihicului nu puteau să nu se repercuteze şi asupra metodelor utilizate în cercetarea psihopedagogică. În ştiinţele naturii cercetătorul se rezumă la a constata, explica şi prevedea mersul proceselor, la a re-produce cât mai exact obiectul investigat, manifestând o relativă detaşare şi indiferenţă faţă de obiectul studiat, în psiho-pedagogie el se "implică şi chiar se identifică cu destinul obiectului", este interesat de "relevarea sensului valoric al prefacerilor pe care le suportă obiectul", angajându-se "pe direcţia ofertei de soluţii care să optimizeze fluxul schimbărilor" (P. Golu 1989, p. 150). Aceste particularităţi sunt generate de specificul existenţial al omului, dar şi de statutul specific al cercetătorului psiholog, care este concomitent obiect şi subiect al cercetării şi care prin conduita sa o poate influenţa pe cea a subiectului investigat (M. Zlate, 1994).

Relaţiile psihologiei cu cele două categorii principale de ştiinţe se diferenţiază şi în funcţie de ramurile acesteia. Astfel, psihologia animală sau zoopsihologia se încadrează în ştiinţele biologice, ea studiind evolutiv şi comparativ comportamentul animalelor ca mijloc de organizare a mediului ambiant şi de stabilire a relaţiilor înăuntrul speţei şi între speţe. Cercetările de zoopsihologie, însă, prezintă un nemijlocit interes şi pentru înţelegerea psihismului uman, a formelor sale elementare şi preistoriei acestuia. La polul opus, cel al ştiinţelor sociale, se situează psihologia socială, ca ramură a psihologiei corelativă sociologiei, având ca obiect fenomenele psihice legate de relaţiile şi interacţiunile individuale, comportamentele lor în câmp social, influenţele acestuia asupra indivizilor şi reacţiile acestora, în genere fenomenele de psihism colectiv.

In realizarea obiectivelor ştiinţifice ale psihologiei, precum şi în asigurarea eficienţei sale practice, metodele la care aceasta apelează deţin un loc deosebit de important şi au un rol decisiv. în ultimul secol s-a putut constata un permanent şi reciproc schimb de metode între psihologie, pe de o parte, şi biologie, neurofiziologie, medicină, sociologie, etnologie, antropologie, pe de altă parte. S-a consolidat în acelaşi timp, sistemul de metode al disciplinelor mixte, cum sunt psihofiziologia, psihoneurologia, psiholingvistica, psihopedagogia, psihosociologia, psihocibernetica etc. Cercetarea în domeniul educaţional presupune adunarea sistematică a unor informaţii legate de procesul de educare şi de aceea toţi cei pentru care educaţia este o profesiune trebuie să cunoască şi să fie preocupaţi şi de problemele cercetării. Cunoaşterea metodologiei cercetării pedagogice îl ajută pe omul de la catedră să înţeleagă atât produsele investigaţiei ştiinţifice, cât şi procesul prin care s-a ajuns la ele. Cititorul care doreşte să înţeleagă şi să folosească roadele cercetărilor educaţionale are răspunderea tot atât de mare de a înţelege procesul de cercetare ştiinţifică desfăşurat în acest domeniu ca şi cercetătorul. Cercetătorul trebuie să posede un fond de cunoştinţe şi o experienţă care să-i permită să elaboreze tehnici adecvate de cercetare, în timp ce consumatorul inteligent trebuie să fie capabil să aprecieze în ce măsură a reuşit cercetătorul.

Cercetarea psihopedagogică îmbracă două aspecte esenţiale, deosebite între ele nu atât prin metodologia utilizată cât prin diferenţa de motive şi scopuri urmărite:

a) Cercetarea ca proces de descoperire de noi cunoştinţe, cercetătorul căutând răspunsuri la întrebările "ce este?" şi "de ce?"

b) Cercetarea evaluativă sau evaluarea menită să ofere o bază pentru luarea de decizii, cercetătorul căutând răspuns la întrebarea "ce ar trebui să fie?" (N. Jurcău, 1992).

Delimitări conceptuale: metodologie, metodă, tehnică de cercetare

Orice cercetare psiho-pedagocică este ghidată de concepţia generală a cercetătorului, de principiile teoretico-ştiinţifice de la care acesta porneşte reunite sub denumirea de metodologia cercetării. Fiecare şcoală sau orientare psiho-pedagogică îşi are propria sa metodologie de cercetare. între concepţie şi metodă există o strânsă interacţiune.

Metodologia cercetării reprezintă strategia şi tehnica investigării şi include următoarele clase de elemente:

- ansamblul principiilor teoretice referenţiale ce stau la baza metodelor şi tehnicilor;

- ansamblul metodelor şi tehnicilor utilizate în cercetarea concretă;

- ansamblul procedeelor de prelucrare a datelor;

- ansamblul principiilor de analiză a datelor, de construcţie şi reconstrucţie a teoriei.

Metodologia cercetării stabileşte direcţiile şi modul de acţiune asupra fenomenului investigat. Prin metodologie facem accesibilă realitatea, interpretând-o şi stabilindu-i legităţile.