Psihodiagnostic

Curşi.

OBIECTIVELE ŞI SPECIFICUL ACTIVITĂŢII DE PSIHODIAGNOZĂ

La finalul primului curs veţi fi capabili:

-Să încadraţi corect psihodiagnosticul în anasamblul disciplinelor psihologice

-Să operaţi corect cu noţiunile de psihodiagnoză, evaluare psihologică, măsurătoare

psihologică, diferenţe psihologice, etc.

- Să faceţi deosebirile esenţiale între principalele tipuri de psihodiagnostic.

- Să întrevedeţi unele direcţii ale evoluţiei psihodiagnosticului în deceniile

următoare.

a) Psihodiagnoză - modaliate de cunoaştere şi de evaluare psihologică

Etimologia cuvântului diagnoză are rădăcini în termenul grecesc "diagnosticos" (capacitatea de a recunoşte). El s-a dezvoltat pe tărâmul medicinii şi a fost apoi preluat în psihologie dar cu semnificaţii suplimentare. Există şi o accepţiune mai îngustă a noţiunii de psihodiagnostic ce are în vedere aplicarea testului Rorschach.

Termenul de diagnoză desemnează în psihologie activitatea de evaluare psihologică a persoanei umane cu ajutorul unor mijloace ştiinţifice, specifice psihologiei. Aceste instrumente sunt aplicate conform unor strategii care se soldează cu colectarea unor informaţii privind o persoană dată. în final la capătul unui proces de sinteză se obţine un bilanţ al caracteristicilor psihice investigate. Psihodiagnoză este o modalitate de cunoaştere şi evaluare a persoanei concrete, evaluare care se referă la diferitele caracteristici psihice de natură cognitivă, conativă şi atitudinală, precum şi la personalitatea în ansamblul ei. Funcţie de scopurile urmărite, asupra cărora ne vom opri ceva mai pe larg în paragraful următor, psihodiagnoză concretizată într-un examen psihologic, evaluează nivelul de dezvoltare al unor procese, activităţi, şi însuşiri psihice, gradul lor de declin sau deteriorare precum şi rezervele compensatorii de care dispune persoana pentru contracararea acestor deficite. De asemenea se efectuează expertizarea anumitor atribute psihice pentru a

se stabili în serviciul unor instituţii (justiţie, management etc.) garadul de discernămând, potenţialul de risc, potenţialul de accidentabilitate, etc. Psihodiagnoza ca proces de evaluare se concretizează într-un examen psihologic în care metoda testelor are un loc bine definit şi important dar ea nu se reduce la teste, implicând şi alte metode, la fel de importante cum sunt observaţia, interviul anamnestic, metoda biografică, analiza produselor activităţii, etc.

b) Istoricul dezvoltării metodelor psihodiagnostice.

Conştiinţa comună a diferenţelor dintre oameni este de o vârstă cu umanitatea însăşi (Şchiopu, U.1976). Mc. Reynolds (1975, 1986) şi alţi istorici ai psihologiei consultând documente vechi au ajuns la concluzia că anumite forme de evaluare, bazate pe diferenţele între indivizi, privitoare la nivelul intelectual, privitor la unele atribute ale personalităţii şi la alte însuşiri psihice pot fi datate în urmă cu mai bine de 2500 de ani ÎH., în China şi Grecia antică.

într-o formă sau alta ele au evoluat pe parcursul istoriei civilizaţiei dar în cultura occidentală începuturile unei practici sistematizate şi standardizate în domeniul psihodiagnozei au fost marcate de o seamă de etape şi personalităţi pe care le rememorăm în cele ce urmează. Dumneavoastră le-aţi întânlit la cursul de istoria psihologiei. Le trecem totuşi în revistă pentru a surprinde semnificaţia lor pentru evoluţia concepţiei şi metodei psihodiagnostice.

- Joseph Sauver de la Fleche (1663-1717) - preocupare pentru caracterul diferenţial

al capacităţii de diferenţiere a sunetelor.

- Philippe de la Hire (1640-1717) a determinat unele aspecte diferenţiale ale apariţiei

imaginilor consecutive.

- Fechner, psihofizician de prestigiu accentuează în cartea sa Eemente der

Psihophizic posibilitatea măsurării intensităţii senzaţiilor stabilind o relaţie

complexă între intensitatea stimulului şi intensitatea senzaţiei.

Observăm că ideile de diferenţă şi de măsurătoare în domeniul evaluării unor caracteristici fiziologice şi psihice devenise un fel de Weltanshcauung care pregătea desprinderea psihologiei de filosofie şi încadrarea ei în rândul ştiinţelor naturii.

Speculaţia era trecută pe planul doi pentru a face loc observaţiei sistematice şi experimentului.

în această arie de procupări se înscriu contribuţiile lui Francis Galton în Anglia. Activitatea lui şir Francis Galton a fost prodigioasă, în 1869 publică rezultatelor studiilor sale întreprinse la Cambridge asupra diferenţelor individuale în performanţele la matematici, în 1883 publică rezultatele investigaţiilor sale efectuate asupra diferenţelor individuale în domeniul senzaţiilor şi reacţiilor motorii, date culese de el în timpul demonstraţiilor pe care obişnuia să le facă vizitatorilor museului Kensington, pentru ca 1884 să publice un articol despre măsuritorile personalităţii şi caracterului, în care stabileşte direcţii rămase valabile până astăzi (Matarazzo, 1992).