Psihologia diferențelor individuale

1.1 Fundamentele ştiinţifice şi empirice ale psihologiei diferenţiale.

Argumentele metodologice în investigarea diferenţelor individuale.

Relaţia cu psihologia generală.

Psihologia diferenţială s-a dezvoltat ca o replică faţă de individualizarea descriptivă nenuanţată a psihologiei generale si se afla in legatura cu psihologia personaltăţii si psihodiagnoza diferenţială, domenii pe care le-a alimentat şi implicat ca suport de validare şi impulsionare.

Psihologia diferenţială procură si implică folosirea activă a unei imense cantităţi de informaţie conţinută de studii psihologice efectuate prin nenumăratele investigaţii moderne.

Studiile si cercetările aferente au ca prioritate studiul varietatii naturii umane. La toate acestea se adaugă interese legate de biogeneza umană şi efectele ei de diversitate.

2. Explicarea diferenţelor individuale:

factori ereditari

factori de mediu

sociali.

Prezentarea studiilor si cercetarilor care au pus in evidenta diferentele individuale legate de influneta factorilor genetici si ambientali asupra trasaturilor de personalitate si inteligentei

2.1.Investigarea influentelor genetice si ambientale asupra inteligentei.

Studiile despre gemeni

Studiile despre gemeni se confruntă cu încercarea de a afla raspunsul la intrebarea daca fondul genetic comun in proportie mai mare de 50% conduce la punctaje ale trăsaturilor de personalitate si a coeficientului de inteligenţă mult mai apropiate.

Potenţialul ereditar al unei persoane este transmis prin intermediul cormozomilor si genelor si influenteaza caracteristicile sale fizice si psihice. Gnenele sunt segmente ale moleculelor de ADN care stocheaza informatia genetica, unele sunt dominante, altele sunt recesive iar altele sunt purtătoare ale caracteristicilor sexuale. Cele mai multe din caracterisiticile umane sunt poligenice, adică sunt determinate de actiunea mai multor gene.

Pentru studierea influenţelor exercitate de ereditate in condiţii exeprimentale si de laborator , in cadrul studiilor pe animale, se foloseste încrucişarea selectivă.

Istoria timpurie a studiilor privitoare la ereditate:

- 1809 Lamarck în „Philosophie zoologique” a explicat diferentele de viaţã prin variatia conditiilor de mediu

- Lamarck susţinea ideea că schimbările necesare spre a da seamă de evoluţia de la o specie la alta se datorau moştenirii caracteristicilor dobîndite

- 1859 Ch.Darwin a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru existentã

- 1863 Gregor Mendel a publicat rezultatele sale prin care contureaza ideea transmiterii ereditare prin cromozomi

Din 1869 incepand cu studiile lui Francis Galton asupra efectelor ereditatii a existat o problematica controversata in psihologie, respectiv caruia dintre factori, genetici sau de mediu ii revine cea mai importanta influenta in dezvoltarea unor trasaturi diferentiale.

In a doua parte a secolului XX, este identificat codul genetic. Este recunoscut ca selectia naturala este principalul mecanism al evolutiei, insa sunt identificate si altele care il completeaza, creîndu-se o imagine mult mai complexa decat cea prezentata de Darwin.

Împartirea umanitatii in rase si aplicarea principiului supravieţuirii celui mai bine adaptat ( 1862 -Herbert Spencer – evolutia socială) , ideile eugeniei (1930) ca si curent de idei ce propunea interventia asupra evolutiei umane ,idei ce constituie baza pseudo-stiintifica a rasismului nazist, ofereau justificari ideilor rasite si imperialismului.

Dupa descoperirea ADN-ului însă, este recunoscut ca populatiile umane sunt, din punct de vedere genetic, aproape identice si deci nu pot fi unele "superioare" altora.

Există însă multe discuţii cu privire la rolul evoluţiei în comportamentul uman. Sunt unii cercetatori care susţin că omul este ceea ce evoluţia l-a programat să fie, explicand comportamentul uman în funcţie de genele care le are un individ; alţii însă susţin că omul are capacitatea de a invăţa din experientă atat de mare, încat aceasta anuleaza majoritatea instinctelor "programate" în gene de evolutie.

Această controversă a fost depasită prin aceea ca trăsăturile difentenţiale ale inteligenţei si personalitătii sunt considerate un rezultat al interacţiunii dintre ereditate si mediu ( A.Birch, S.Hayward, 1999, p.41).

Datorită faptului ca studiile privitoare la ereditatea umană nu pot fi realizate direct pe subiecti umani din considerente etice, metoda studiului transmiterii genetice a anumitor caracterisitii este cea pe subiectzi între care exista anumite grade de rudenie de preferintă gemeni.

Gemenii sunt de 2 tipuri : monozigoţi (sau identici) sau diziogţi (fraternali). Gemenii dizigoţzi se formează din două ovule fertilizate separat, asemanandu-se genetic la fel ca si copii cu parinţi comuni, iar gemenii monozigoti se dezvolta dintr-un singur ovul fertilizat, având o zestre genetică identică.