Asistența Socială

1.1 Obiectul de studiu si campul de actiune

In prezent asistenta sociala, ca domeniu teoretic de formare şi domeniu de acţiune socială reprezinta o necesitate recunoscuta de majoritatea guvernelor lumii, un serviciu social foarte important pentru dezvoltarea comunitara, alaturi de sanatate, educatie in contextul mai larg al protectiei sociale.

Protectia sociala mai cuprinde, in afara asistentei sociale asigurarile sociale si venitul minim garantat.

Definirea domeniului si a granitelor asistentei sociale nu este simpla, fiind un

domeniu teoretic mai recent. Exista conexiuni dar si suprapuneri cu sociologia, protectia sociala, psihologia, medicina, antropologia, psihopedagogia speciala etc.

O comparatie dintre felul de a actiona al sociologului si asistentului social poate fi relevanta in incercarea de a surprinde specificitatea fiecaruia: In timp ce sociologii pun intrebari asistentii sociali trebuie sa se comporte ca si cum ar cunoaste raspunsurile (Davies, 1992).

Potrivit legislatiei din Romania (legea nr. 705 din 2001, art.2) asistenta sociala ‘reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane’.

Intr-o definitie asemanatoare dar mai ampla Elena Zamfir (1999) evidentiaza ca problemele, dificultatile care solicita asistenta sociala pot fi ale unor persoane, grupuri sau comunitati, iar motivele acestora pot fi de natura economica, socioculturala, biologica sau psihologica.

Dupa Doru Buzducea (2005) ‘paradigma asistentei sociale contine trei elemente structurale, de baza: asistentul social, persoana asistata si mediul social.

Misiunea asistentului social este de a interveni atunci cand anumite persoane se confrunta cu probleme, dificultati, lipsuri. Asistentul social trebuie sa participe la rezolvarea problemelor sociale comunitare, in asigurarea unui minim decent de viata si in asigurarea cresterii calitatii vietii grupurilor sociale vulnerabile.

Conceptul de ‘ingrijire’ este considerat a fi ‘inima asistentei sociale’, deoarece astfel asistentul social contribuie la vindecarea societatii in ansamblu, prin terapie sociala, consiliere dar si prin schimbare si reforma sociala.

Persoana asistata

Lumea nu este perfecta. In lume exista multe traume, discriminari, multi oameni exclusi social, multa durere si suferinta. Persoanele si/sau grupurile respective reclama cu necesitate interventia de asistenta sociala.

Dreptul de a beneficia de asistenta sociala este unul universal, al tuturor oamenilor si se acorda potrivit legislatiei fiecarei tari. In Romania ‘au dreptul la asistenta sociala, in conditiile legii, toti cetatenii romani cu domiciliul in Romania, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala’ (Legea nr.705/2001, art.10).

Ca obiective ale interventiilor de asistenta sociala, in raport cu mediul social se pot distinge:

- schimbarea sociala prin ajutarea clientilor sa functioneze la parametri normali din punct de vedere social;

- rezolvarea de probleme sociale la nivel comunitar;

- reducerea saraciei;

- realizarea incluziunii sociale, eliminarea formelor de discriminare la nivel comunitar etc.

Din perspectiva mediului social sunt importante cateva elemente, in functie de

care un mediu social este mai favorabil sau mai putin favorabil dezvoltarii programelor de asistenta sociala:

- gradul de dezvoltare a societatii

- ideologia pe care se bazeaza guvernele

- vointa politica si gradul de asumare a responsabilitatilor

1.2 Scurt istoric al asistentei sociale

In lume multa vreme asistenta sociala s-a realizat pe baze empirice.

Este foarte cunoscuta grija civilizatiei aztece pentru orfani si persoane cu

handicap. Civilizatia hindu proteja grupurile vulnerabile si aflate in nevoie. In timpul imparatului crestin Constantin cel Mare s-au creat primele institutii de asistenta sociala pentru copii si tineri abandonati, femei vaduve, batrani si saraci.

Multa vreme activitatile de asistenta sociala s-au dezvoltat pe langa institutiile religioase. Treptat au devenit o ocupatie, au dobandit apoi statutul de profesie si respectiv cel de stiinta a asistentei sociale.

Ca etapa cronologica cei mai multi autori situeaza institutionalizarea asistentei sociale pe la inceputul secolului al XVII –lea cand a aparut in Anglia ‘Elisabethan Poor Law’ (1601), lege ce stabilea o ‘taxa pentru saracie’ aplicata persoanelor care detineau pamant. Din banii adunati erau ajutati cei care se confruntau cu dificultati majore (persoane cu handicap sever, cu boli grave, copii abandonati de proprii parinti etc.).

Evolutia asistentei sociale, ca domeniu de cunoastere si interventie structurata este relativ inegala. Exista tari cu o istorie recenta ca SUA dar care au sisteme dezvoltate de asistenta sociala. Exista tari europene cu o istorie indelungata (inclusiv Romania) dar care se afla inca la inceput de drum in ce priveste constructia unui sistem de asistenta sociala – desi exista o anumita traditie, relativ emprica.

Pe la inceputul secolului trecut se punea inca intrebarea daca asistenta sociala este o profesie- (Flexner, 1915).

Dezbaterile periodice ale unor organizatii si asociatii interesate de problema au contribuit la clarificarea, sedimentarea si imbogatirea unui corp de legitati, principii, teorii si metode proprii, care au consacrat profesia si stiinta asistentei sociale.

Un rol important au jucat din acest punct de vedere incepand din anul 1956, National Association of Social Work (NASW) din SUA, care a produs revizuiri si reformulari periodice ale definitiei si obiectivelor asistentei sociale.