Consiliere Școlară

Obiective generale:

- Operarea cu conceptele specifice disciplinei consiliere şcolară

- Proiectarea de programe de prevenţie şi intervenţie în cazul unor probleme din context şcolar

- Facilitarea procesului educativ prin aplicarea de strategii de intervenţie cognitivă, motivaţională şi comportamentală atât la nivel individual cât şi la nivel de grup

Delimitări conceptuale

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consilierea descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă (Ivey, 1994).

Există mai multe tipuri de consiliere, deşi formele prezentate în tabelul 1. nu se exclud una pe alta. De exemplu, consilierea educaţională presupune elemente de consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau informaţională. Ce este important de reţinut în acest context este faptul că profesorul de şcoală, ce poate fi abilitat pentru consiliere educaţională nu are competenţe în ceea ce numim consiliere de criză şi consiliere pastorală. Cel din urmă tip de consiliere este procesul de asistare psihologică realizat de către preot în comunitatea sa religioasă. Consilierea de criză reprezintă un domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului. Acest domeniu implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate. Un pedagog, un psihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atât mai puţin un profesor, nu posedă competenţele şi expertiza necesară unor astfel de intervenţii. Încecarea de asistare din partea profesorului-consilier în scopul remedierii unor posibile situaţii de criză psihologică ale unor elevi (ex. stări depresive sau de anxietate, ideaţie suicidară, reacţii de doliu, comportamente compulsive sau obsesive, consum de droguri sau dependenţa de alcool) este deosebit de riscant. În felul acesta, persoana în cauză poate fi privată de dreptul şi şansa de a beneficia de un tratament psihologic şi medical de specialitate. De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea psihologică a elevului.

Tabel 1. Tipuri de consiliere

- informaţională: oferirea de informaţii pe domenii / teme specifice

- educaţională: repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor

- de dezvoltare personală: formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine

- suportivă: oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material

- vocaţională: dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei

- de criză: asistarea psihologică a persoanelor în dificultate

- pastorală: consiliere din perspectivă religioasă

Caracteristicile consilierii

Consilierea psihologică şi educaţională integrează perspectiva umanistă dezvoltată de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt văzute în mod obligatoriu în termenii de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere, de întărire a Eului, de dezvoltare personală şi de adaptare. În acest sens, rolul principal nu îi mai revine doar psihologului văzut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi (consilierul şi persoanele consiliate) în realizarea unei alianţe autentice, bazată pe respect şi încredere reciprocă. A ajuta şi a credita persoana ca fiind capabilă să îşi asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse tulburări şi disfuncţii, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să se simtă bine cu sine, cu ceilalţi şi în lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implică asistenţa psihologică:

- o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă faţă mai eficient stresorilor şi sarcinilor vieţii cotidiene şi astfel să îmbunătăţească calitatea vieţii;

- o a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării şi nu unul clinic şi curativ. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/grupul, strategii noi comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează şi catalizează atingerea unui nivel optim de funcţionare în lume;

- o a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenţia problemelor ce pot împieta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenţie constă în identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup.

Sumarizând caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare putem spune că procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale şi comportamentale, pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme.

Obiectivele consilierii

Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă a persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor procesului de consiliere; acestea sunt în număr de trei, şi anume:

(1) PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE: funcţionare optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social şi spiritual.

(2) DEZVOLTARE PERSONALĂ: cunoaştere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste.

(3) PREVENŢIE: a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilor psihosomatice, a situaţiilor de criză.