Management și Disciplină în Clasa de Elevi

I . „ȘCOALA-DISCIPLINĂ”.CONCEPTE

Educaţia este o acţiune organizată care presupune, cu necesitate, acceptarea şi respectarea unor cerinţe, reguli şi dispoziţii elaborate şi impuse din exterior, concomitent cu instituirea unor modalităţi de control asupra acceptării şi respectării lor.

Disciplina impune câteva reguli, astfel asigurând ordinea exterioară indispensabilă oricărei acţiuni organizate.

Mecanismele de a preveni, interveni şi a rezolva problemele disciplinare presupune strategii de intervenţie ale cadrului didactic, de natură managerială; prevenţia este mult mai importantă valoric decât rezolvarea postfactum ale unor situaţii de criză.

Grupul-clasă, şi chiar şi cadrul didactic, tinde să-i valorizeze pe aceia care se supun foarte uşor normelor explicite, dar este bine să-i aprecieze şi pe dizidenţi, pentru curajul de care dau dovadă în a critica.

Semnificațiile conceptului „disciplină” sunt următoarele:

 d.p.v. social-„acceptare şi supunere la regulile de conviețuire socială stabilite conform cu cerințele de organizare şi ordonare ale muncii şi vieții sociale”;

 d.p.v. şcolar-„formarea elevilor în vederea respectării cu strictețe a cerințelor învățământului şi a regulilor de conduită în şcoală şî în afara acesteia”.

Autoritatea profesorului nu se reduce la posesia cunoştinţelor de specialitate, ci derivă şi din capacitatea acestuia de a alterna strategiile didactice, adaptându-le sistemelor educaţionale, de a repartiza responsabilităţi elevilor (apelând chiar şi la delegare) de a mobiliza elevul spre cooperare, de a purta un dialog real profesor-elev.

În opinia lui Iverson şi Froyen , managementul problemelor disciplinare este esenţial pentru crearea unui demers de predare-învăţare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor, care să asigure elevilor mai multă independenţă şi autonomie în procesul de socializare.

Disciplina se referă în genere la acceptarea anumitor scopuri şi a normelor de conduită necesare pentru realizarea lor. În şcoală se au în vedere mai ales metodele prin care cadrul didactic exercită controlul asupra clasei, respectiv acţiunile întreprinse de el pentru a curma sau a preveni abaterile elevilor de la normele de conduită şcolare. Privită ca atare, disciplina şcolară apare din capul locului ca fiind de importanţă majoră pentru buna desfăşurare a activităţii de instruire şi atingerea obiectivelor scontate.

Într-adevăr, pentru a se putea concentra la lecţie sau pentru a participa activ la dobândirea cunoştinţelor, elevii au nevoie de o oarecare linişte. Dacă ei nu sunt atenţi la activităţile de învăţare şi nu acţionează rezonabil, nu-şi vor însuşi subiectul sau tema predată.

De aceea apare oarecum firească ideea ca şi cadrul didactic (acestuia revenindu-i în mare măsură şi responsabilitatea asigurării în clasă a climatului propice învăţării) să insiste asupra ordinii şi comportării disciplinate a elevilor. Dar dacă învăţătorul consumă mult timp cu problemele de disciplină, aşa cum se întâmplă uneori, atunci nici el şi nici elevii nu vor realiza ceea ce şi-au propus. Pe de altă parte, solicitarea frecventă a ordinii şi liniştii, ea însăşi sursă de dezorganizare a atenţiei, poate duce în cele din urmă la apariţia unei inhibiţii excesive la elevi, a „surdităţii psihice” a acestora. În sfârşit, nu poate fi exclusă nici eventualitatea „coalizării” lor în scopul producerii unor „şicane” celui pe care, în sinea lor, îl consideră un fel de opresor.

Stabilirea şi menţinerea disciplinei în clasă este, desigur, o problemă dificilă, dar şi mai dificil este să-i arăţi cuiva cum trebuie să procedeze în acest sens. Dificultatea este dată, în primul rând, de faptul că strategiile şi tehnicile care s-au dovedit eficiente într-o situaţie se vădesc mai puţin eficiente în alta. În al doilea rând, elevii aceleiaşi clase se comportă uneori în mod cu totul diferit la lecţiile altor profesori şi, uneori, chiar la lecţiile aceluiaşi cadru didactic: cuviincioşi şi disciplinaţi într-un caz, necuviincioşi şi indisciplinaţi în altul.

Controversele privind disciplina, încă nerezolvate, sunt constituite în teorii distincte din cadrul pedagogiei moderne şi contemporane:

- Teoria disciplinei permisiv-liberale, originară în concepția lui J.J. Rousseau, postulează faptul că orice constrângere exterioară prin dispoziții, ordine, interdicții sau pedepse înăbuşă manifestările spontane ale copilului, (potrivit tendințelor sale naturale) şi constituirea personalității sale.

- Teoria disciplinei autoritare , potrivit căreia natura umană prin esența ei este predispusă spre manifestări negative, iar pentru atenuarea şî înfrânarea lor sunt necesare măsuri severe de constrângere.

Dincolo de inconsecvenţa conduitei elevilor, explicabilă parţial şi prin particularităţile psihice specifice vârstei (vârsta aduce şi o oarecare stabilitate în comportament), faptele semnalate demonstrează că disciplina este rezultanta interacţiunii mai multor factori, cota de contribuţie a fiecăruia dintre aceştia fiind greu de stabilit. Pot afirma că disciplina este în mare măsură funcţia unei bune instruiri şi deci nu poate fi privită separat de metodele de instruire şi cele de stimulare a motivaţiei învăţării folosite de cadrul didactic.

Evident, elevilor trebuie să li se acorde o oarecare libertate de mişcare sau acţiune, în afara acestora activitatea însăşi neputând fi concepută. Libertatea acordată trebuie să fie însă limitată la activităţile compatibile cu scopul şi obiectivele lecţiei sau a unităţii instrucţionale.

II . PRINCIPII . PREGĂTIRI NECESARE

Sharon R. Berry ,în „ 100 de idei eficiente în disciplina la clasă”, un reputat doctor în filozofie, aduce în prim-plan câteva strategii de menţinere a disciplinei la clasă. Studiile arată că principalele cauze care facilitează apariţia unor manifestări nedorite în clasă sunt :

- inconsecvenţa cadrului didactic;

- planificarea ineficientă a dascălului;

- lipsa de respect a dascălului ridică uneori probleme.

În general, tulburările de conduită ale elevului sunt şi consecinţe ale unui management defectuos al clasei.

II . 1 . PRINCIPII FUNDAMENTALE . PREGĂTIRI PREALABILE

a) Principiile sunt:

- Dovada autodisciplinei.

- Relaţia cu părinţii elevilor este bine să fie una de colaborare/cooperare.

b) Pregătirile care sunt necesare pentru a asigura un climat confortabil, care să asigure disciplina clasei sunt:

- Estetizarea sălii de clasă pentru a putea desfăşura ore ordonate şi disciplinate;

- Cooptarea elevilor, dar şi a părinţilor în acest demers;

- Menţinerea unui microclimat plăcut;

- Organizarea;