Familia în lumina moralei creștine - morala

FAMILIA ÎN LUMINA MORALEI CRESTINE

I. Rolul moral si social al familiei

Este necesar sa redescoperim demnitatea, sensurile si menirea familiei din zilele noastre, privite în lumina Sfintei Evanghelii, pentru a umple un gol spiritual si pentru însusirea moralei ortodoxe în viata de zi cu zi. Familia este cel dintâi asezamânt divin, întemeiat de Dumnezeu pentru om în rai, cu sfatul Preasfintei Treimi: ,,Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor asemenea lui” (Fac. 2, 18). Familia este celula si baza societatii, prima ,,bise-rica” întemeiata de Dumnezeu din iubire pentru om, dupa modelul Bisericii ceresti. Cea dintâi familie a fost întemeiata în rai, nu pe pamânt, având ca Arhiereu si martor pe Însusi Dumnezeu, pentru a sublinia ce mare rol are familia, ce demnitate i-a dat Creatorul si ce misiune deosebita i-a încredintat.

Dupa morala crestina, familia este prima si cea mai mica celula a organismului social. Originea ei sta în natura sociala a omului si în vointa divina exprimata pozitiv la crearea omului (Fac. 1, 27-28). Familia se întemeiaza prin casatorie, adica prin legatura de buna voie si pentru toata viata a unui barbat si a unei femei. Însusirile fiintiale ale casatoriei sunt: unitatea, trainicia, sfintenia si egalitatea dintre soti. Scopul casatoriei este: înmultirea neamului omenesc, ajutorul reciproc, înfrânarea trupeasca si îndeosebi ,,stabilirea unei stari desavârsite între soti, ca sa se împlineasca reciproc, transmitând unul altuia calitatile si darurile care sunt proprii fiecaruia, înnobilându-se reciproc si lucrând la îndeplinirea menirii morale a fiecaruia” (Hristu Andrutsos). Scopul casatoriei este îndeosebi ultimul, fiindca sunt casatorii si fara copii si nu din vina sotilor si fiindca ajutorul reciproc poate fi dat si fara legatura casatoriei.

În decursul timpului – în urma pacatului stramosesc – decazând casatoria din curatenia ei originara, a decazut si familia. Mântuitorul, reabilitând casatoria si înnobilând-o moral prin ridicarea la valoarea unei Sfinte Taine, a reabilitat si familia. Hristos întareste din nou legatura casatoriei dintre barbat si femeie si o înalta, din ordinea naturii, în ordinea harului, învaluindu-o, prin participarea Sa la nunta din Cana Galileei, în ambianta harica ce iradia din Persoana Sa. Savârsind acolo prima minune, prin puterea Sa dumnezeiasca, si dând perechii ce se casatorea sa bea din vinul iubirii, El ne arata ca începe înaltarea vietii omenesti în ordinea harului si în iconomia mântuirii, de la întarirea si înaltarea casatoriei. Astfel, Taina unirii indisolubile între un barbat si o femeie, ca unire care se spiritualizeaza într-o tot mai adânca comuniune, este Taina în Hristos. ,,Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos si în Biserica”, spune Sfântul Apostol Pavel (Efes. 5, 32). Unirea lor în Hristos este o „mica biserica”, dupa cum arata Sfântul Ioan Gura de Aur: ,,Casatoria este un chip tainic al Bisericii. Când cei doi se unesc în casatorie, ei nu mai sunt ceva pamântesc, ci chipul lui Dumnezeu”.

Faptul ca la începutul istoriei omenirii Dumnezeu a întemeiat familia (Fac. 1, 28), arata ca dreptul de existenta al familiei, precum si dreptul parintilor asupra copiilor are origine divina. Desigur, autoritatea publica este îndreptatita sa intervina în institutia familiei, de pilda, când aceasta a ajuns într-o stare precara si nu se mai poate ajuta singura. Are acest drept fiindca familia este membru al societatii. De asemenea, este îndreptatita interventia, când în familie s-au produs stirbiri grave ale drepturilor reciproce, caci datoria statului este sa apere dreptul încalcat. În ceea ce priveste dreptul parintilor asupra copiilor, acesta, dupa morala crestina, este un drept firesc, si copiii stau sub autoritatea parintilor pâna la majorat. Statul, prin institutiile sale de învatamânt, se îngrijeste de instructia copiilor si de completarea educatiei lor, putând interveni când educatia este total neglijata de parinti.

Familia, facând parte din stat, are sa se încadreze în organizatia lui, contribuind la realizarea scopului sau. Cât priveste organizarea interioara a familiei, sotii stau în raport de egalitate, cu autoritate comuna fata de copii. Dupa învataturile Bisericii, conducerea în familie revine barbatului: ,,Femeile sa li se supuna barbatilor lor ca Domnului. Pentru ca barbatul este cap femeii, asa cum si Hristos este cap Bisericii” (Efes. 5, 22-23). Dar femeia nu este sclava, ci tovarasa barbatului, împartind cu el autoritatea parinteascã.

Familia este cel dintâi cadru social de care fiecare om are nevoie pentru a vietui în el. Ea este, mai ales, mediul cel mai prielnic pentru nasterea, dezvoltarea si desavârsirea fiintei umane. Dintre toate vietuitoarele, omul se naste cel mai plapând si cel mai neputincios în a-si satisface nevoile vitale existentei: total dezarmat, singurul lui mijloc de conservare fiind lacrimile. De aceea, el are neaparata nevoie de ajutorul neîncetat al parintilor sai, care, în aceasta lucrare, nu pot fi întrecuti de nimeni.

Familia este prima alcatuire de viata obsteasca si sâmburele din care cresc toate celelalte forme de viata sociala. Scopul si functia ei principala este de a asigura înmultirea, perpetuarea si cresterea omenirii. De aceea, ea este organizata cu deosebire în vederea copilului. Procrearea, întretinerea, îngrijirea, cresterea si asezarea copilului constituie preocuparea centrala a familiei. Familia procura membri pentru societatile superioare, pregatindu-i cea dintâi pentru viata sociala. Ea este o adevarata cheie de bolta pentru siguranta si echilibrul vietii sociale, prin faptul ca asigura în chip firesc nasterea, cresterea si pregatirea membrilor societatii.

Familia este prima societate naturala si adevarata celula sociala. În organizarea sa proprie, ea ofera garantii de moralitate; este prima scoala care pregateste pe copil pentru viata sociala, deprinzându-l sa-si îndeplineasca datoria, sa-si disciplineze vointa, dându-i simtul ierarhiei si ordinii. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnitatii, al libertatii interioare, al seninatatii constructive. Mediul familial ofera siguranta, liniste, afectiune, seninatate, care constituie o atmosfera prielnica pentru o dezvoltare normala si echilibrata.