Aspecte Conceptuale Privind Dizabilitatea

I. Delimitări conceptuale privind dizabilitatea.

În literatura psihopedagogică se întîlnesc frecvent mai mulţi termeni care, în funcție de modul de abordare a problematicii persoanelor cu dizabilități, pot clarifica o serie de delimitări semantice utile în înțelegerea corecte și nuanțată a fenomenelor avute în vedere.

DEFICIENŢA defineşte aspectul medical – se referă la deficitul stabilit prin metode clinice și paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de limbaj.

Prin deficiență se înțelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice și desemnează o stare patologică, funcțională, stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acțiunea terapeutică și care afectează capacitatea de muncă, dereglînd procesul de integrare și adaptare la locul de muncă sau în comunitate a persoanei în cauză.

Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, ele pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.

DIZABILITATEA defineşte aspectul funţional – reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc., care împiedică efectuarea normală a unor activităţi.

Aspectul social rezumă consecințele deficienței și ale incapacității, cu manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienței și cu exigențele mediului. Aceste consecințe pe plan social sunt incluse în noțiunile de HANDICAP.

HANDICAPUL poate fi definit ca afectare a nivelului funcționării sociale a capacității naturale a individului de adaptare la mediul social. Handicapul descrie „întîlnirea” (interacţiunea) dintre persoana (cu dizabilitate) şi mediu, are rol de a concentra atenţia asupra disfuncţionalităţilor din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate, ca de pildă, informaţiile, comunicarea şi educaţia, care împiedică persoanele cu dizabilităţi să participe în condiţii de egalitate. Astfel, termenul „handicap” desemnează rolul social al persoanei cu deficienţă sau incapacitate.

INVALIDITATE – pierderea ori diminuarea temporară sau permanentă a capacității de muncă.

INTEGRARE – proces generic de inserţie activă şi eficientă a individului în activităţile sociale, în grupurile sociale şi într-o accepţiune mai largă în viaţa socială. Pe ansamblu, acest proces se realizează prin diverse forme şi mijloace, cum ar fi: instruirea, educaţia şi serviciile sociale. Integrarea este definită de UNESCO ca un ansamblu de măsuri care se aplică diverselor categorii de populaţie şi urmăreşte înlăturarea segregării, sub toate formele.

INCLUZIUNE – proces care începe cu aprecierea diversităţii într-o comunitate: toţi cetăţenii trebuie să-şi aducă contribuţia. Incluziunea înseamnă schimbarea de atitudini şi practici ale persoanelor, organizaţiilor şi asociaţiilor, astfel încît aceste persoane să poată participa şi contribui, deplin şi egal, la viaţa şi cultura comunităţii respective. O societate incluzivă este aceea în care diferenţa este respectată şi valorizată şi în care discriminarea şi prejudecăţile sunt combătute activ, prin politici şi practici adecvate.

REABILITARE - se referă la un proces destinat oferirii posibilităţii persoanelor cu dizabilităţi să ajungă la niveluri funcţionale fizice, psihice şi sociale corespunzătoare, furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba viaţa în direcţia obţinerii unui grad mai mare de independenţă în societate.

REABILITARE MULTIFUNCŢIONALĂ se referă la sistemul de servicii care contribuie la realizarea procesului de reabilitare, de natură multidisciplinară (medicală, psihopedagogică şi socio-profesională).

REABILITARE BAZATĂ PE COMUNITATE promovează implicarea comunităţii în planificarea, implimentarea şi evaluarea programelor pentru persoanele cu dizabilităţi, dar include şi relaţii profesionale cu servicii/instituţii specializate, pentru a putea face faţă solicitărilor mai complexe. Reabilitarea este important de a fi percepută ca o parte a dezvoltării comunităţii.6

CERINŢE EDUCAŢIONALE SPECIALE (CES) – desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristice unei dizabilităţi ori tulburări de învăţare, precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare. CES desemnează un „continuum” al problemelor speciale în educaţie, de la dizabilităţi grave şi profunde la dificultăţile/tulburările uşoare de învăţare. Registrul acestora în accepţia UNESCO cuprinde:

- Întîrziere/deficienţă mintală/dificultăţi severe de învăţare/dizabilităţi de învăţare/dizabilităţi intelectuale;

- Deficienţe fizice/motorii;

- Deficienţe vizuale;

- Deficienţe auditive;

- Tulburări emoţionale (afective) şi de comportament;

- Tulburări (dezordini) de limbaj;

- Dificultăţi/dizabilităţi de învăţare.