Extras din curs

Originea lingvistică a termenului monografie sugerează ceva din specificul acestei metode de cercetare. În limba greacă termenul monos se referă la un obiect unic, iar graphein înseamnă a scrie. Monografia este definită în literatura sociologică drept un „studiu complet şi detaliat, sub toate aspectele sale (formal şi reglementar, organizaţional, comunicaţional, fizic şi geografic, ecologic, istoric, economic, demografic, psiho-sociologic şi psihologic, social, cultural etc.), al funcţionării unei entităţi umane şi sociale (o organizaţie, o întreprindere, un serviciu, un cartier, un sat...)”. În acest sens, ea face parte din ansamblul metodelor calitative, ce au ca scop definitoriu cercetarea umanului în general, al societăţii/comunităţii omeneşti în special.

Specific monografiei sociologice este abordarea sistematică a unei entităţi sociale, indiferent dacă este vorba de un grup, o organizaţie sau o comunitate. Această metodă urmăreşte surprinderea relaţiilor, interacţiunilor dintre diversele elemente care compun sistemul studiat, cu scopul de a face inteligibil întreg sistemul. Se are în vedere astfel crearea unei viziuni coerente asupra respectivului sistem. Asemeni unui joc de tip lego, sarcina cercetătorului social are un dublu sens, mai întâi el descompune entitatea analizată în fragmente cât mai mici, asupra cărora îşi fixează privirea pentru a scoate în evidenţă esenţa lor proprie, după care (re)construieşte minuţios elementele analizate, rezultatul fiind însă ceva complet nou, asemeni unei „lanterne magice” care aduce în faţa ochilor o lume complet nouă, un univers deopotrivă cunoscut şi inedit, familiar şi totuşi necunoscut. Aceasta este poate una dintre sarcinile majore ale sociologiei, să arate că lumea pe care suntem convinşi că o cunoaştem în cele mai mici amănunte este întotdeauna capabilă să ne surprindă, ea nu este niciodată doar ceea ce pare, ci are resurse ce refuză să se descopere în faţa unei priviri superficiale.

Monografia sociologică este inclusă în ansamblul metodelor de cercetare calitativă, ce prezintă următoarele caracteristici:

- cercetarea este concepută dintr-o perspectivă comprehensivă. În literatura sociologică cercetarea de tip conprehensiv are la bază presupoziţia conform căreia „oamenii nu sunt simpli agenţi purtători de structuri, ci producători activi ai socialului, deci depozitari ai unor cunoaşteri importante, care trebuie abordată din interior, prin intermediul sistemului de valori al indivizilor; demersul comprehensiv începe, aşadar, prin intropatie. Activitatea sociologică nu se limitează, totuşi, la această fază: dimpotrivă, cercetătorul trebuie să aibă capacitatea de a interpreta şi a explica, pornind de la datele culese. Înţelegerea persoanei nu este decât un instrument: scopul sociologului este explicarea comprehensivă a socialului.”

- obiectul de studiu este abordat într-un mod deschis şi amplu;

- cercetarea se bazează pe culegerea de informaţii sau de date obţinută pe baza unor metode calitative. Prin metode calitative sunt înţelese îndeobşte acele metode care pătrund în intimitatea obiectului de studiu, unde nu se pune accentul pe măsurare, ce nu implică în momentul culegerii informaţiei nici-o cuantificare. În cazul monografiei sociologice, de exemplu, este întotdeauna preferabilă utilizarea observaţiei directe, analizarea şi interpretarea documentelor oficiale şi mai ales a celor private, a interviului comprehensiv în dauna simplei acumulări de informaţii de factură pur statistică.

- Informaţiile selectate pe parcursul cercetării sunt interpretate, explicitate utilizându-se analiza cuvintelor/conceptelor prin intermediul altor cuvinte/concepte şi nu pe baza unor operaţii de numărare;

- Cercetarea calitativă se finalizează cu o descriere, o teorie, o povestire şi nu cu o demonstraţie.

În privinţa tendinţelor dominante care se manifestă în cadrul celor două modalităţi, calitativă şi cantitativă, de a înţege socialul au fost propuse mai multe perspective comparative: