Discriminarea persoanelor cu dizabilități

1. Introducere

“Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant de instruire si integrare sociala a persoanelor cu handicap, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor”.

(Art. 46, Constitutia Romaniei )

In orice societate , oricat de perfectionista ar fi, vor exista in permanenta probleme sociale a caror rezolvare va implica initierea unor actiuni sustinute de asistenta sociala(D. Tigmeanu, Asistenta sociala in Biserica, Doxologia, Iasi, 2010).

La origine , termenul de handicap nu a fost un cuvant simplu , ci sintagma. Era compusa din trei unitati semantice diferite : ”hand in cap “. In limba engleza unde sintagma a aparut pentru prima data in secolul XVI “hand” inseamna “mana” , “in” este echivalent cu “in” iar “cap “ insemna “cascheta”. Expresia “hand in cap” era folosita pentru desemnarea unui joc in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale dupa un pret fixat de un arbitru . Obiectele erau puse intr-o caciula “cap” de unde se extrageau cu mana “hand” absolut la intamplare . Prin contractare lingvistica , consoana “n “ de la “in” a disparut iar sintagma a devenit cuvant de sine statator: handicap.

In secolul XVIII cuvantul handicap incepe sa fie aplicat si la competitiile de cursele de cai . Deplasarea semantica a handicapului de la semnificatia primara de “joc de noroc” la semnificatia sa secundara , aplicabila la evaluarea comparativa a “obiectelor” aflate in competitie: in primul caz a efectelor personale , in al doilea caz al cailor .

Prin cursa cu handicap se intelegea acea cursa in care sansele ilegale ale cailor erau in principiu egalizate prin obligatia celor mai buni de a purta o greutate in plus , in functie de perfomantele anterioare deja confirmate.

Extensia continutului semantic al handicapului continua prin glisarea acestuia de la limitarea capacitatii cailor la limitarea capacitatii oamenilor , apoi de la limitarea capacitatilor umane la conseciintele acestor limitari.

Deplasarea semantica a termenului de handicap de la semnificatia originala restransa (aplicabila doar curselor de cai) la semnificatia actuala extinsa (aplicabila doar realitatilor umane) , a fost insotita la deplasarea dominatiei lexicale de la “egalitatea in concurenta” la “dezavantajul in concuranta”. O asemenea deplasare pare sa constituie deja un proces incheiat si ireversibil dovada ca prin simpla rostire a cuvantului handicap , se induce automat si ideea de nuanta defavorizanta. Ideea de dezavantaj si dificultate pe care o semnifica termenul de handicap nu a aparut insa la inceput , decat prin raportare la contextul social. Interesa deci , dezavantajul social al individului aflat in concurenta si nu alte stari de inferioritate.

Puncul de vedere al lui Ph Wood (punct de vedere impartasit si de Organizatia Mondiala a Sanatatii) este ca termenul de “handicap” ar trebui pastrat cu acceptiunea sa specifica de dezavantaj , de deficienta defavorizanta , de conseciinta situationala aparuta ca urmare a deficientelor sau maladiilor invalidante .

2. Cuprins

2.1. Dizabilitatea ca stigmat

Conceptele de stigmat şi stigmatizare au ajuns să ocupe un loc privilegiat în discursul sociologic, odată cu lucrările lui Goffman (1990). Multe din contribuţiile sale îşi păstrează valabilitatea, dovedindu-şi actualitatea chiar şi după jumătatea de secol care a trecut de la formularea lor.

După Goffman, etimologia termenului de stigmat poate fi localizată în cultura Greciei antice, unde acesta avea accepţiunea unor semne corporale provocate prin tăiere sau prin ardere cu fierul înroşit, menite să exprime ceva neobişnuit şi negativ, decăderea morală a celor cărora li se aplicau (persoane blamate, de evitat îndeosebi în locurile publice: sclav, criminal, trădător). Mai târziu, cultura creştină a mai adăugat două sensuri metaforice acestui termen: unul care se referă la semnele corporale ale graţiei divine, celălalt (o aluzie la conotaţia religioasă) referitor la semnele corporale asociate unor tulburări psihice. Ulterior, conotaţiile termenului au ajuns să fie utilizate pe scară largă pentru a desemna dizgraţia, caracterul respingător al persoanei stigmatizate.