Sistemul de integrare a persoanelor cu cerințe speciale în România

1. Introducere

Inainte de a vorbi despre Sistemul de integrare a persoanelor cu cerinte speciale din Rominia, ar trebui sa stim ce este integrarea.

In sens generic, integrarea este un proces de inserţie activă şi eficientă a individului în activităţile sociale, în grupurile sociale şi într-o accepţiune mai largă în viaţa socială. Pe ansamblu, acest proces se realizează prin diverse forme şi mijloace, cum ar fi: instruirea, educaţia şi serviciilor sociale. Formele de integrare se impart in trei mari categorii: Integrarea Scolara, Integarea sociala, Integrarea profesionala.

Referitor la integrarea socială a persoanelor cu handicap aceasta se poate defini prin relaţia stabilită între persoanelor cu handicap şi societate la diferite niveluri:

- integrarea fizică –se refera la satisfacerea nevoilor de bază ale existenţei persoanelor cu cerinte speciale, adică asigurarea unui spaţiu de locuit, profesionalizarea în domenii diverse, locuri de muncă (în sistem protejat ) etc,

integrarea funcţională – are în vederea posibilitatea accesului persoanelor cu cerinţe speciale la utilizarea tuturor facilităţilor şi serviciilor oferite de mediul social/comunitate pentru asigurarea unui minimum de confort (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport în comun, facilităţi privind accesul stradal sau în diferite instituţii publice etc.),

integrarea personală – este legată de dezvoltarea relaţiilor de interacţiune cu persoanele semnificative, părinţii, rudele, prietenii

integrarea socială – se referă la ansamblul relaţiilor sociale stabilite între persoanele cu cerinţe speciale şi ceilalţi membri ai comunităţii (vecini, colegi de serviciu, oameni de pe stradă, funcţionari publici etc.),

Integrarea în societate/societală – se referă la asigurarea de drepturi egale şi asumarea de către aceasta a unor responsabilităţi - roluri sociale, acceptarea deplină de către ceilalţi membri ai comunităţii, existenţa unui sentiment de încredere în sine şi în ceilalţi precum şi participare deplină la comunitate;

integrarea organizaţională – se referă la structurile organizaţionale care sprijină integrarea.

2. Situatia Sistemului de Integrare din Romina dupa ’89 si principalele acte normative in aceasta directie

Foarte multa vreme, chiar si dupa anul 1989, scoala speciala ( caminul scoala), era singura institutie responsabila pentru educatia si protectia sociala a copilului cu cerinte speciale. Odata cu descentralizarea sistemului de protectie a copilului, cind autoritatile publice si comunitatile locale au preluat partea de protectie sociala, scolii i-a ramas cu precadere partea de instructie si educatie.

Nu vrem sa exageram, dar este arhicunoscut faptul ca atit inainte de 90, dar si dupa aceea, spre scolile speciale au fost orientati si copii fara deficiente sau cu unele usoare, care puteau fi corectate fara nici un efort daca acesti copii ar fi fost orientati spre o scoala normala.

Dupa 1990, integrarea a devenit un principiu uman si social, care tinde spre realizarea educatiei pentru toti, ca raspuns la principiul mai general societate pentru tot, aflandu-se la baza tuturor demersurilor legislative, administrative si sociale intreprinse in cadrul sistemului de protectie a persoanelor defavorizate. Din nefericire, un singur ingredient lipseste : cumularea eforturilor tuturor actorilor implicati in acest proces.

In Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1990, tara noastra isi asuma garantarea si promovarea drepturilor tuturor copiilor, asa cum sunt definite in Conventie si in conformitate cu principiile si normele enuntate de acestea, inclusiv in privinta copiilor cu dizabilitati. In strinsa legatura cu termenul de dizabilitate se afla principiul egalizarii sanselor.

Recunoasterea drepturilor egale pentru toti oamenii,inclusiv copii, fara nici o discriminare, presupune ca nevoile fiecarui individ au importanta egala

Egalizarea sanselor trebuie inteleasa ca drept al persoanelor si copiilor cu dizabilitati de a ramane in comunitate si de a primi sprijinul necesar in cadrul structurilor obisnuite de educatie, sanatate, a serviciilor sociale si de incadrare in munca.

Conventia cu privire la drepturile copilului include un articol specific asupra drepturilor copiilor cu dizabilitati (art. 23), in care accentul este pus pe participarea activa la comunitate, precum si pe cea mai deplin posibila integrare sociala ceea ce implica, evident, necesitatea evitarii si a reducerii institutionalizarii copiilor cu dizabilitati. In conformitate cu aceste orientari, s-a stabilit clar separarea celor doua tipuri de interventie, educationala si sociala.

Nu trebuie uitate nici dispozitiile Legii învatamântului nr. 84/ 1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, unde se stipuleaza ca cetatenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de învatamânt, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa, ca sistemul national de învatamânt are caracter deschis, ca învatamântul special se organizeaza pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament sau cu deficiente asociate, în scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale, integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale urmând a se realiza prin unitati de învatamânt special, în grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite sau în unitati de învatamânt obisnuite, inclusiv în unitati cu predare în limbile minoritatilor nationale.