Stabilitate și Instabilitate în Dezvoltarea Personalității de-a Lungul Vieții

Personalitate- definiții

-personalitatea se referă la un set de calități și însușiri personale, de factură psihică și fizică, ce definesc, individualizează și exprimă persoana așa cum este ea în realitate;

-personalitatea era considerată în sensul său etimologic de mască, respectiv de modalitate a persoanei de a se înfațișa altora, de a prezenta deliberat o imagine de sine care nu se suprapune decât în mică masură sau deloc cu realitatea;

-personalitatea era identificată cu rolul social, politic sau economic deosebit al unei anumite persoane, existând în acest context o anumită juxtapunere cu conceptul de "personaj de excepție" într-un anumit domeniu;

-personalitatea avea ca referențial mai ales un ansamblu de calităti de ordin etic (onestitate, demnitate, sobrietate) prin intermediul cărora persoana respectivă se impunea în planul valorilor morale; (Guilford, J.P., 1985).

Conceptul dezvoltării personale şi rolul învăţării în dezvoltarea personală

Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezvoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale.

Suntem martorii dar şi autorii voluntari sau involuntari a unor schimbări majore, de anvergură în istoria omenirii, unde se petrec schimbări profunde şi rapide atât in tehnologie cât şi în cunoştinţele ştiinţifice.

Omenirea a intrat in societatea cunoaşterii, a invăţării pe tot parcursul vieţii, volumul cunoştinţelor se dublează la fiecare 10 ani, ceea ce impune noi cerinţe în educaţie care să ajute omul în a face faţă schimbărilor societăţii, în a se transforma cu ajutorul educaţiei într-un „cameleon” adaptat mediului.

Ritmul schimbării în toate domeniile este deosebit de alert, generând de-a lungul vieţii active a unui individ 3-4 cicluri de completare /schimbare a formării iniţiale.

Schimbările rapide din tehnologie şi comunicare produc efecte directe şi deosebit de profunde asupra forţei de muncă.

Se ridică întrebarea dacă omul este pregătit pentru ca aceste schimbări să fie orientate spre îmbunătăţirea existenţei şi spre sporirea intensă a calităţii vieţii? Sau, dimpotrivă, omul s-a transformat într-o victimă a pierderii de sine a societăţii? (Popovici Dumitru, p. 244, 2003).

Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe şi capacităţi din ce în ce mai bogat. Aici intervine educaţia permanentă, care este un proces de perfecţionare, de dezvoltare personală socială şi profesională pe durata întregii vieţi a indivizilor, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii lor, cât şi colectivităţii din care fac parte (Dave H.R., 1991, p.47).

Educaţia permanentă are loc pe tot parcursul vieţii, indiferent dacă aceasta se realizează într-un cadru formal, organizat sau într-un cadru informal.

Aceasta presupune trecerea de la un ansamblu de cunoştinţe, informaţii, de competenţe („a şti să faci/ să acţionezi”) la învăţarea prin experienţă/ prin practică, de la transmiterea şi memorarea de informaţii (informare), la formarea de abilităţi, capacităţi, competenţe.

Ce trebuie înţeles pană acum este faptul că dezvoltarea personală se realizează pe tot parcursul vieţii, ne ajută să facem faţă schimbărilor şi să ne adaptăm. În nici un caz nu se mai pune problema să termini o şcoală, să iţi găseşti un loc de muncă din care să ieşi la pensie, dimpotrivă, chiar dacă ai un loc de muncă stabil, începi să te perfecţionezi, să acumulezi noi cunoştinţe şi competenţe care să iţi folosească la un alt loc de muncă, chiar dacă acest lucru se va intampla în viitorul apropiat şi nu imediat.

Putem să spunem că, educaţia permanentă ne fereşte de îmbătranirea timpurie din punctul de vedere cerebral şi psiho-social, ne menţine tinereţea spirituală. Totul depinde de noi în a ne manifesta disponibilitatea de a învăţa.