Cercetarea de Teren

Cercetarea de teren

Discuţia referitoare la dihotomia cantitativ-calitativ în ansamblul ştiinţelor sociale nu trebuie înţeleasă ca având un caracter definitiv, şi aceasta deoarece sunt foarte puţine metode care pot fi caracterizate drept pur calitative sau cantitative. Să luăm ca exemplu observaţia sociologică, în mod aparent ea prezintă caracteristicile proprii metodelor calitative, cu precădere în forma observaţiei participative, însă nu de puţine ori observatorii de teren îşi limitează activitatea la înregistrarea minuţioasă, aritmetică a unor elemente pur cantitative. Practica cercetării de teren ne arată altceva şi anume că în cele mai multe cazuri, informaţia calitativă se sprijină pe cea cantitativă, cele două pot fi despărţite cu multă dificultate în munca obişnuită a sociologului. Punctul de plecare al activităţii de teren este mai întotdeauna unul pur cantitativ, se întocmesc rapoarte în care predomină informaţiile de ordin statistic despre populaţia sau comunitatea analizată, în primul rând câţi membrii are această comunitate, care este repartiţia acestora pe sexe, vârste, ocupaţii ş.a.m.d. În opinia noastră, în sociologie, informaţiile primare obţinute pe baza cercetării de teren sunt întotdeauna de nivel cantitativ, metodele calitative nu se pot utiliza decât pe baza unui substrat informaţional de ordin cantitativ.

Se poate concluziona în consecinţă că în cercetarea sociologică metodele calitative derivă din cele cantitative, informaţia primară fiind de cele mai multe ori cea strict cantitativă. Dar aceasta nu este totul, istoria sociologiei ne oferă numeroase exemple în care informaţii obţinute pe baza unor metode evident cantitative, de tipul statisticii sau anchetelor pe diverse teme sociale, au fost convertite în studii predominant calitative, unde cercetarea se întemeiază în mod evident pe unele dintre metodele calitative. Un asemenea exemplu ne este furnizat de lucrarea devenită clasică, The People`s Choice. How the Voter Makes Up His Mind in a Presidential Campaign, elaborată de Paul Lazarsfeld, Bernard Berelson şi Hazel Gaudet. În acest volum de dimensiuni relativ reduse autorii reuşesc nu numai să dea un avânt esenţial cercetărilor sociologice de teren, ci mai ales să cristalizeze fundamentele unei noi metode: cercetarea socială dinamică. De altfel, ţelul afirmat al lui Lazarsfeld, în dubla sa calitate de psiholog şi matematician, a fost acela de a evidenţia caracterul profund ştiinţific al cunoaşterii sociologice, faptul că aceasta nu este doar o aproximare, o perpetuă interogare asupra faptelor sociale, ci este o cunoaştere de adâncime a structurilor colectivităţilor omeneşti. Dar ceea ce interesează în primul rând este metoda de cercetare, iar aceasta presupune o trecere de la cantitativ la calitativ, un salt de la clasicele anchete sau sondaje pe diverse teme de actualitate la procesul sau mecanismul social „prin care diferite sectoare ale opiniei publice influenţează activitatea legislativă şi alte procese decizionale la nivel guvernamental. Mai mult, se doreşte aflarea modalităţilor în care se formează atitudinile înseşi”. Avem de-a face deci cu o sociologie dinamică, ce este interesată nu de ipostaza în care se exprimă un fenomen social într-un moment dat, ci de procesul dezvoltării acestor forme şi fenomene sociale. Cum se poate face acest lucru? Răspunsul este dezarmant de simplu: prin intervievarea repetată a aceloraşi oameni, respectiv studiul pe panel.

Metodologia cercetării este descrisă în aceeaşi termeni simpli; este vorba de o cercetare realizată în districtul Erie, statul Ohio, între lunile mai şi noiembrie ale anului1940. America se află într-un an electoral. Motivul alegerii acestei zone este de asemenea simplu: „era suficient de mic ca să permită supravegherea atentă a celor intervievaţi, era oarecum lipsit de particularităţi prea marcate, nu era dominat de nici un centru urban important, deşi oferea posibilitatea comparaţiei între opinia politică rurală şi cea dintr-un mic centru urban”, dar mai ales pentru că „în patruzeci de ani – adică la fiecare alegere prezidenţială din secolul XX – nu deviase mai deloc de la tendinţele naţionale de vot”. Prin urmare, sesizarea comportamentului, a procesului formării opinilor şi schimbării atitudinilor omeneşti este o cercetare bazată nu pe analiza elementelor nefamiliare, aflate la o extremă sau la alta, ci pe ceea ce este comun, specific, care contrazice cât mai puţin legile generale. Este important de subliniat acest aspect, întrucât cercetarea sociologică s-a orientat de nenumărate ori exact în direcţia contrară. Anormalitatea în sensul cel mai largt, fenomenele de devianţă socială, nebunia etc. au constituit subiecte fertile pentru diversele orientări sociologice, însă această cercetare de pionerat a lui Lazarsfeld rămâne de referinţă pentru evoluţia ulterioară a sociologiei