Contractul Social

Contractul social”

Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de social a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal a fost dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei regnului animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesitatilor existentei prin munca dedusa din specializare (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasarii precum si specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare). Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist.

Hobbes spre exemplu considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului . Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatilor si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala .

Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si a graiului articulat, specializarea in productia de produse necesare subzistentei prin imblanzirea naturii, crearea unui areal individualizat si constructia de utilitati pentru adapostirea gintei si a animalelor domesticite, decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de proprietate, evolutia catre agricultura, metalurgie, revolutia gândirii si ideilor fundamentale despre natura in societatile incipiente, adâncirea inegalitatilor si multiplicarea societatilor prin cucerirea tinuturilor terestre si explorarea marii prin intermediul ambarcatiunilor. Evolutia conduce implicit la adoptarea de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile grecesti ca asezari fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale), cât si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii târzii si ale evului mediu timpuriu.

Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea institutiei proprietatii a fost generat de modelul autoritatii parentale si prin extindere a sefului gintii, organizatiei tribale ori ulterior a sefului statului .

Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea statala, proprietatea si prestigiul social devin obiective fundamental existentiale ale adultilor speciei umane. Multitudinea tipologiilor de regimuri politice devine simultan nelimitata: aristocratii, monarhii, democratii.

Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau argumenteaza tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si descrie societatea ca suma de microsocietati cu interese contrare, dar unite de teluri comune si deasupra carora sta un bine comun si o vointa generala .

Comparând corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful asociaza : puterea suverana – capul ; legile si practicile – creierul, principiile si juratii / magistratii sunt sistemul nervos; activitatile comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul digestiv; finantele publice reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima sistemului, cetatenii constituind poporul reprezinta insusi corpul si membrele organismului, generand miscarea si dinamismul.

Ca vointa comuna sa coincida vointei generale si chiar mai mult decat atât, este necesar ca poporul sa exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpusi. Negând sistemul electiv cu imperfectiunile sale, filosoful accepta ca acesta reprezinta o forma trunchiata de vointa populara, fara a considera regimurile elective ca democratii autentice .

Ideea democratiei directe, irealizabila timp de 3 secole, reprezinta o idee esentiala in proiectia democratiei viitorului. Ameliorarea conditiilor de viata si era informatica va putea face posibila in anumite zone ale lumii o participare largita la adoptarea legilor si structurarea lor ca vointa generala, chiar daca initial “democratia forte” se va hibridiza cu formele institutionale contemporane. Binele comun nu poate fi insa sustinut decat pe o baza solida de legi care sa statueze egalitatea, sansele egale ca baza a libertatii, etc. Elemente de democratie largita sau asumata pot fi regasite in politicul unor tari precum Elvetia (care aplica referendumul ca forma de decizie colectiva) si in Japonia contemporana, prin voluntarismul de supunere si cooperare a populatiei la deciziile sociale, economice si politice si corelarea initiativelor particulare in decizii globale.

Nu este intamplator faptul ca , neputand sa asigure buna functionarea a localitatii pe care o conducea in urma unui cutremur, un cadru administrativ local japonez a ales calea sinuciderii. Acest fapt demn de o stire jurnalistica indica masura valorii existenta in constiinta responsabililor sociali dintr-o tara dintr-o alta emisfera.

Contractul Social este contractul tuturor si intre toti, reprezentand vointa generala , acest contract devenind baza legitimitatii guvernului (guvern diferit de suveran – prin care se intelege popor). Suveran este poporul in totalitatea sa prin exercitarea vointei generale. Libertatea se redobandeste prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o egalitate formala . Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei individuale, fiind caracterizata printr-o accentuata moralitate si virtute (in sensul conceptelor de bine si adevar derivate din filosofia universala). Individul trebuie sa se vada ca parte a intregului, punând ratiunea mai presus decat pornirile instinctive.

Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea, infailibilitatea si absolutul tin de caracterul exercitarii directe a suveranitatii poporului, deci a democratiei (fara reprezentare electiva), prin acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si absolutul drepturilor omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor cetatenilor luati ca individualitati).

Legea ca expresie a vointei generale genereaza libertatea de a se supune unor legi juste (schitate de catre un legislator altruist care nu semnifica puterea si acceptate si aprobate de catre popor).

Guvernarea apartine poporului in totalitatea sa prin acceptarea si aplicarea legilor .

Contractul social ca pact nu devine realitate decat daca toata lumea i se supune. Scopul Contractului il reprezinta in final realizarea libertatii individuale prin “gasirea unei forme de asociere astfel incat individualitatile reunindu-se sa nu se supuna decat vointei generale, care in mic reprezinta vointa individuala, deci individul se supune propriei vointe, deci este complet liber” (citat aproximativ) . Suveranitatea constituie deci o expresie a libertatii individuale, iar libertatea individuala este rezultatul suveranitatii poporului.