Sociologie Agroturism

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI

Concepte – cheie:

- comportamentul social

- modelele de interacţiune

- domeniul teoretic şi domeniul empiric

1. Locul sociologiei în sistemul ştiinţelor

Sociologia ca ştiinţă s-a constituit relativ târziu, prima clasificare în care va fi inclusă ca ştiinţă autonomă a fost elaborată de filosoful francez Auguste Comte (1798-1857). El împarte întregul domeniu al cunoaşterii în şase sectoare mai importante, cărora le corespunde un număr egal de ştiinţe fundamentale: 1) Matematica; 2) Astronomia; 3) Fizica; 4) Chimia; 5) Biologia; 6) Sociologia. Ordinea în care se succed aceste ştiinţe are o serie de semnificaţii. La baza acestei clasificări publicate în 1839 (când A. Comte dă denumirea de sociologie ştiinţei pe care tot el o numise anterior fizică socială) stau următoarele principii:

a) principiul dependenţei liniare fiecare ştiinţă depinzând de cele precedente, dar nu şi de cele următoare (astronomia depinde de matematică, fizica depinde de astronomie şi matematică ş.a.m.d.; sociologia la rândul ei depinzând de biologie);

b) principiul generalităţii descrescânde şi, implicit, al particularităţilor crescânde; matematica se ocupă de fenomenele generale, iar sociologia de cele particulare;

c) principiul complexităţii crescânde care vrea să releve faptul că matematica studiază fenomenele cele mai simple, mai abstracte, în timp ce sociologia are de studiat fenomenele cele mai complexe (biologia este mai complexă decât chimia, aceasta fiind mai complexă decât fizica ş.a.m.d.);

d) principiul specificităţii ştiinţelor, adică criteriul după care o ştiinţă să nu poată fi redusă la alta.

Auguste Comte susţine ideea justă a ireductibilităţii sociologiei la vreo altă ştiinţă, ea având un obiect de studiu distinct.

Clasificarea lui Auguste Comte este, în acelaşi timp, o ierarhizare, pentru că îi asigură sociologiei un loc privilegiat în sistemul ştiinţelor (sociologia ar fi, după sociologul francez, treapta cea mai înaltă pe scara cunoaşterii ştiinţifice).

Obiectul sociologiei

Există numeroase modalităţi de definire a obiectului unei ştiinţe. Astfel, pentru a defini obiectul sociologiei, putem să pornim de la unele fapte curente şi direct observabile, pentru că le întâlnim în viaţa socială cotidiană şi suntem părtaşi la ele. În cadrul convieţuirii sociale, noi intrăm în nenumărate interacţiuni, adică comunicăm la actele celorlalţi, colaborăm şi ne asociem, facem şi desfacem prietenii, ne constituim în grupuri ş.a.m.d.

Prinşi într-o astfel de reţea de relaţii, nu numai că ne comportăm într-un anumit fel, dar aşteptăm anumite comportamente din partea altora. În mod analog, ceilalţi indivizi cu care intrăm în interacţiune aşteaptă şi ei un anumit răspuns la comportamentul lor.

Astfel de fapte de interacţiune pot fi observate şi descrise nu numai la nivelul cunoaşterii comune, contingente. În ciuda marii lor diversităţi, ele pot fi observate şi descrise, analizate şi interpretate din punct de vedere ştiinţific, deoarece există anumite elemente esenţiale, o anumită regularitate în comportamentul oamenilor.

Sociologia studiază tocmai comportamentul uman. Există însă situaţii pe care sociologia nu-şi propune să le studieze, de comportamentul uman ocupându-se şi alte ştiinţe ca biologia şi psihologia, care abordează comportamentul uman fie la nivelul biologiei, fie la nivelul psihologiei. Prin ce se deosebeşte atunci sociologia de celelalte ştiinţe comportamentale?

Studiind comportamentul uman, sociologia identifică înainte de toate modele ale interacţiunii şi felul cum acestea îşi spun cuvântul asupra comportamentului uman, asupra organizării şi funcţionării grupurilor şi a societăţii. Într-un cuvânt, sociologia studiază schemele de comportament care modelează interacţiunile umane.

Sociologia nu se ocupă de orice fel de acţiuni şi deci nu se interesează de orice fel de scheme sau modele de comportament.

Din punct de vedere sociologic, nu prezintă interes decât schemele nomotetice, adică:

1) regularităţile generale, care sunt împărtăşite de către un mare număr de membrii ai societăţii. Astfel de modele (patterns) nu sunt altceva decât moduri uniforme şi constante de a acţiona şi a gândi, socialmente relevante, întâlnite la un număr relativ mare de oameni;

2) ca orice fapt social, aceste modele sunt exterioare şi exercită asupra noastră o anumită presiune, în sensul că ne oferă un ghid mai mult sau mai puţin obligatoriu pentru comportamentul nostru social.

Caracterul exterior al individului al acestor patternuri şi totodată convingător, ne arată că prin intermediul acestor modele de comportament, societatea exercită controlul asupra membrilor săi (Controlul social este constituit din totalitatea comportamentelor motivate, care se opun devierii de la normele sociale, inclusiv de comportamentele socialmente sancţionate).

Studiul schemelor nomotetice oferă posibilitatea:

1) generalizărilor ştiinţifice;

2) descoperirii de legi, corelaţii etc.;

3) predicţiilor în materie de comportament social.