Violența - delimitări teoretice și conceptuale - tipuri de violență

1. Definiţii şi sensuri ale conceptului de violenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avansat o definiţie a violenţei care ia în consideraţie toate situaţiile posibile care pot fi caracterizate ca fiind acte de violenţă. Violenţa este, în opinia acestei organizaţii internaţionale, rezultatul „utilizării intenţionate sau ameninţării deliberate cu forţa fizică sau cu puterea contra propriei persoane, contra unei alte persoane sau contra unui grup sau comunitate, care produce sau riscă să producă un traumatism, un deces, un prejudiciu moral, o traumă sau o carenţă.”

Etienne G. Krug şi echipa care a lucrat la realizarea Raportului Mondial asupra violenţei şi sănătăţii includ în sfera violenţei actele de violenţă interpersonală, actele de violenţă îndreptate împotriva propriei persoane, dar şi actele de violenţă colectivă.

Violenţa interpersonală cuprinde manifestările violente dintre indivizi indiferent de tipul relaţiei dintre ei. Astfel, în această categorie vom regăsi alte două subtipuri de violenţă construite în raport cu tipul relaţiei dintre agresor şi victimă şi spaţiul în care se produce agresiunea:

1. „Violenţa familială şi violenţa între parteneri - se manifestă între persoane între care există legături de rudenie (maltratarea copilului, maltratarea partenerilor sau a persoanelor în vârstă);

2. Violenţa comunitară dintre indivizii fără legătură de rudenie – se produce în alte spaţii decât locuinţa victimei sau a agresorului, între persoane cunoscute sau necunoscute (violenţa tinerilor, violul şi agresiunile sexuale comise de necunoscuţi, violenţa din mediul instituţional).”

Violenţa îndreptată împotriva propriei persoane reprezintă o categorie în care autorii includ comportamentele suicidare şi automutilările. Remarcăm modul în care specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii înţeleg să definească comportamentul suicidar, incluzând nu numai sinuciderile, ci şi „acţiunile premergătoare actului suicidar (gândurile de sinucidere, pregătirile pentru sinucidere, identificarea mijloacelor necesare pentru realizarea sinuciderilor sau tentativele de sinucidere).”

Violenţa colectivă include manifestările violente ale indivizilor care se identifică cu un grup şi care se exercită contra altui grup în scopul de a obţine obiective politice, economice sau sociale. În sfera acestui tip de violenţă sunt incluse actele de violenţă exercitate de o armată împotriva altei armate sau împotriva populaţiei civile, faptele care intră în sfera noţiunii de genocid, faptele care presupun încălcarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, actele de terorism sau actele de violenţă circumscrise criminalităţii organizate.

Precizările pe care autorii le aduc pe parcursul raportului ne îndreptăţesc să remarcăm faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune abordarea violenţei atât din perspectiva relaţiei dintre agresor şi victimă, a spaţiului de manifestare, dar şi a tipului de acţiune care se exercită asupra victimei. Prin urmare, în raport cu tipul de acţiune exercitat asupra victimei actele de violenţă pot fi „de natură fizică, sexuală, psihologică sau poate implica prezenţa unei carenţe sau lipsa de îngrijire.”

2.2. Violenţa fizică, psihologică şi verbală

Sociologul Daniel Welzer-Lang consideră că cele mai importante forme de violenţă care se manifestă la nivelul unei societăţi sunt: violenţa fizică, violenţa psihologică, violenţa verbală, violenţa sexuală, violenţa contra animalelor, violenţa contra copiilor, violenţa economică, violenţa contra propriei persoane şi violenţa din stradă.

Violenţa fizică este reprezentată de „toate atingerile fizice aduse corpului altei persoane” . Welzer-Lang include în sfera acestui tip de violenţă acte a căror gravitate şi intensitate este diferită: „tras de păr, arsuri, opărirea cu apă sau ulei fiert, gesturi violente menite să înfricoşeze o persoană, dat cu capul de pereţi, ruperea hainelor, obligarea unei persoane să pună mână pe un cablu electric, electrocutarea.”

În sfera violenţei psihologice autorul include „toate acţiunile care aduc atingere sau care încearcă să aducă atingere integrităţii psihice sau mentale unei alte persoane: autoaprecierea, încrederea în sine, identitatea personală” . În această categorie sunt încadrate: „insultele, criticile nefondate, intimidările, ameninţarea cu represalii sau cu violul, şantajul, şantajul cu sinuciderea, ameninţarea că o va părăsi, controlul excesiv al programului persoanei victimizate” . Din cele mai sus menţionate rezultă faptul că, violenţa psihologică este rezultatul mesajului pe care-l transmit victimei cuvintele agresorului.

Violenţa verbală, spre deosebire de violenţa psihologică, se exprimă prin intermediul „debitului verbal, violenţei percepute în voce, ton, criză, altfel spus, ţine de modul de comunicare.” Este vorba despre certurile dintre parteneri, „tonul autoritar pe care-l foloseşte pentru a cere ceva, întreruperea partenerului şi formularea de reproşuri, evitarea unor subiecte de discuţie, refuzul de a-l asculta pe celălalt, refuzul de a-i răspunde, utilizarea frecventă a insultelor pe parcursul discursului.”