Statistica, instrument de cunoaștere

Capitolul I

STATISTICA - INSTRUMENT DE CUNOAŞTERE

ŞI CONDUCERE ÎN ECONOMIE

1.1. MOMENTE PRINCIPALE DIN EVOLUŢIA

STATISTICII

Ca domeniu de activitate statistica a apărut din nevoia socială reală

de a cunoaşte în expresie numerică diferite fenomene şi procese ale

activităţii umane. Începuturile activităţii statistice se identifică în cele mai

vechi forme de organizare ale societăţii. În evoluţia sa, statistica s-a

îmbogăţit continuu odată cu progresul ştiinţific şi tehnic general, cu

realizările celorlalte ştiinţe, transformându-se din ce în ce mai mult într-o

disciplină de graniţă.

Ca domeniu de activitate, ca metodă sau ca ştiinţă statistica a ajuns

la stadiul actual de dezvoltare, parcurgând diverse etape.

Prima etapă coincide cu apariţia primelor forme de evidenţă. La

primele formaţiuni statale se consemnează forme incipiente de evidenţă a

terenurilor, a numărului şi mişcării naturale a populaţiei, a averilor etc.,

precum şi la oraşele sumeriene, în China, în Egipt, în Grecia. În Imperiul

roman se efectuau înregistrări periodice (census) ale populaţiei, se

întocmeau registre fiscale, vamale, cadastrale etc.

O altă etapă în evoluţia statisticii o reprezintă delimitarea evidenţei

statistice de evidenţa contabilă. Evidenţele statistice, chiar dacă se rezumau

la simple consemnări de fapte, ofereau datele necesare pentru informarea

organismelor statului, referitoare la aspectele fiscale, militare şi

administrative.

Faza descriptivă apare odată cu dezvoltarea rapidă a vechilor

activităţi, cu apariţia altora, cu extinderea relaţiilor comerciale şi culturale şi

corespunde trecerii de la "simple consemnări de fapte", la analiza

comparativă a datelor, la "descrierea faptelor" în interacţiune. Curentul

"descrierea statului" (sec. XII-XVIII) a atins apogeul când în Germania s-a

format o adevărată şcoală. Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli, Herman

Conrig, Martin Smeitzel, Gotffried Achewald etc., au introdus pentru prima

dată denumirea de statistică ("status - situaţia sau starea socială"), au

dezvoltat atât mijloacele de investigare a fenomenelor sociale şi economice,

Capitolul I 7

cât şi mijloacele de informare a organismelor statale punând accentul pe

determinările numerice.

Faza aritmeticii politice aparţine perioadei când în Anglia apare o

statistică deosebită, cunoscută sub numele de "aritmetică politică". Aceasta

se ocupa cu analiza, prin procedee matematice de prelucrare a datelor

culese, cu desprinderea regularităţilor şi chiar cu formularea previziunilor.

Astfel, John Graunt pune în evidenţă legităţi ale populaţiei şi fenomenelor

demografice; Wiliam Petty (părintele economiei politice moderne) a utilizat

metode cantitative de studiere a fenomenelor economice şi sociale; Edmund

Halley s-a preocupat de estimarea numărului populaţiei, a elaborat prima

tabelă de mortalitate şi a introdus conceptul de durată probabilă de viaţă.

Faza probabilistică apare în disputa dintre curentul descriptiv şi cel

al aritmeticii politice şi în care a triumfat ultimul. Odată cu dezvoltarea

opticii numerice, denumirea de aritmetică politică se substituie cu

denumirea de statistică şi capătă o nouă dimensiune prin introducerea

calculelor probabiliste. În acest context menţionăm formularea legii

numerelor mari, desprinderea altor regularităţi şi legităţi statistice. Dintre

reprezentanţii de seamă ai acestei faze amintim: J. Bernoulli, P. S. Laplace,

K.F. Gauss, S.D. Poisson, A. Quetelet, A. Ciuprov, D.P. Joravski etc.

Faza statisticii moderne apare către sfârşitul secolului trecut. Un rol

deosebit în această etapă l-a avut înfiinţarea oficiilor naţionale şi

internaţionale de statistică, organizarea congreselor internaţionale de

statistică, apariţia primelor reviste de specialitate, introducerea statisticii în

învăţământul universitar şi secundar. În această etapă F. Galton, K. Pearson,

M.G. Kendall, F.Y. Edgeworth, A.L. Bowley, G.U. Yule, C.E. Spearmen,

R.A. Fisher etc., au fundamentat teoria şi practica corelaţiei statistice, a

analizei factoriale, a experimentelor statistice. S-au abordat în mod deosebit

problemele de repartiţie, specificaţie şi estimaţie.

În evoluţia sa istorică, statistica a avut diferite accepţiuni - unele

califică statistica drept ştiinţă, iar altele o admit numai ca metodă.

Realizările obţinute în etapele (fazele) anterioare conduc la

accepţiunea de astăzi potrivit căreia statistica este o disciplină ştiinţifică care

are însuşirea de a fi în acelaşi timp ştiinţă şi metodă utilizată în multe ştiinţe.

În prezenta lucrare accentul cade pe conceperea sistemică a activităţii

statistice, pe utilizarea statisticii pentru cunoaştere şi conducere.

Optica informaţională a gândirii statisticii are la bază teoria entropiei

lui Shannon, teoria energiei informaţionale a lui Onicescu, teoria corelaţiei

informaţionale etc.

Optica informaţională oferă caracterul de sistem al cercetării

statistice. Viziunea sistemică a cercetării statistice este astăzi, mai mult ca

oricând, solicitată de complexitatea extrem de mare a manifestării

8 Statistică generală

fenomenelor economice şi sociale. Această complexitate în rezumat este

rezultatul acţiunii directe şi/sau indirecte a unei diversităţi de factori de

influenţă, de natură obiectivă şi/sau subiectivă, care imprimă o variabilitate

(în timp, spaţiu şi din punct de vedere organizatorică etc.) ce trebuie

explicată. Sensul relaţiilor de cauzalitate este reversibil, contradictoriu şi

provoacă „reacţii în lanţ”.