Statistică socială în drept

Încă din cele mai vechi timpuri s-au formulat idei şi concepţii despre populaţie, vizând aspecte precum: care este numărul optim al populaţiei şi cum ar putea fi asigurat şi menţinut, care este relaţia dintre populaţie şi dezvoltare etc. Despre o teorie propriu-zisă, consistentă şi coerentă despre populaţie, putem vorbi însă abia în timpuri moderne.

Obiectul de studiu al statisticii sociale îl reprezintă populațiile. Deși acestea sunt studiate de diferite discipline, statistica socială studiază populațiile dintr-un unghi specific, cel al efectivului (volumului, numărului) acestora.

OBIECTIVELE CAPITOLULUI

După studierea acestui capitol, ar trebui să puteți:

- Să definiți statistica socială și aspectele pe care aceasta le tratează;

- Să evidențiați tipurile de abordări ale statisticii sociale;

- Să enumerați evenimentele specifice statisticii sociale și fenomenele produse de acestea;

- Să identificați elementele care caracterizează starea populației;

- Să evidențiați particularitățile teoriilor populației;

- Să prezentați teoriile despre populație.

CUVINTE CHEIE

statistica socială = o știință având ca obiect de studiu populațiile umane și tratând dimensiunea, structura, evoluția și caracteristicile lor generale considerate în special din punct de vedere cantitativ.

Populațiile = colectivități de persoane legate între ele prin anumite trăsături esențiale comune, ce se încadrează într-o anumită definiție.

Volumul colectivității umane = Totalitatea persoanelor (unităților statistice) care compun colectivitatea umană.

Distribuția populației = Repartizarea unităților colectivității umane în funcție de o caracteristică de spațiu într-un anumit timp.

Structura populației = distribuția populației în funcție de vârstă, sex, stare civilă sau în funcție de alte caracteristici demografice.

Variația colectivității umane = creșterea sau descreșterea colectivității umane în totalitate sau numai a unor elemente structurale ale acestora, ca rezultat a nașterilor, deceselor și migrației.

Variabile demografice = acele caracteristici ale populației care intervin în mod diferențiat în producerea evenimentelor demografice.

Populaţia optimă = acea populaţie care permite atingerea în cele mai bune condiţiuni a unui obiectiv predeterminat;

Optim demo-economic = acea populaţie care, pe de o parte, este posibil să fie atrasă în condiţii optime în activităţi economice şi, pe de altă parte, asigură un randament economic optim şi o dezvoltare economică de ansamblu adecvată;

1. 1. REPERE ISTORICE

Preocupările privind măsurarea (numărarea) populației umane se pierd în negura timpurilor.

Antichitate. Istoria consemnează operații de numărare a populației la popoarele antice.

Egiptenii cunoșteau numărători regulate ale populației: în vremea regatului vechi (2778 - 2160 î.e.n.) la intervale de doi ani și anuale cu începere de la a VI-a dinastie. Este atestat un recensământ în perioada faraonului Amenophis (1408 - 1372 î.e.n.).

Chinezii au redactat în antichitate Cartea Istoriei (Shu King) în care erau consemnate primele înregistrări de tip recensământ (privind populația și pământurile).

În secolul VI î.e.n., regele Servius Tullius introduce în Imperiul Roman census -ul (recensământul), fiecare cetățean trebuind să-și declare numele, vârsta, familia, membrii familiei, numărul sclavilor și bunurile de orice fel. Census -ul a permis stabilirea obligațiilor civile și militare ale cetățenilor nu numai pe persoană, ci și după avere (tributum ex censu). Mai târziu, în vremea Împăratului Octavian (27 î.e.n. - 14 e.n.), au loc investigații mai evoluate și mai complexe. Tacitus pomenește de o vastă anchetă care a înregistrat cetățenii și aliații aflați sub arme, navele, resursele, veniturile publice. După cucerirea Daciei, Împăratul Traian a ordonat efectuarea unui recensământ al noii provincii romane (census provinciale).

Evul Mediu. Respectând regulile census - ului roman, astfel de investigații au continuat în Evul Mediu, ajungându-se la descrieri foarte minuțioase ale resurselor umane și materiale din acea epocă. Acestei perioade îi sunt caracteristice însemnările curente ale nașterilor, căsătoriilor și deceselor la parohii, premergătoare actelor de stare civilă. Cartea lui William Cuceritorul (1083 - 1086) este considerată prima însemnare censuară de mare proporție după census - ul roman

Epoca modernă. Secolul XIV a fost un moment de cumpănă în istoria occidentului, când „moartea neagră” a ucis cel puțin un sfert din populația Europei și aproape 50 milioane din Europa și Asia, urmând secole cu alte epidemii devastatoare de ciumă bubonică. La începutul secolului XVI, o ordonanță cerea preoților din parohiile Londrei să alcătuiască, săptămânal, așa numitele „bills of mortality”, ce reprezentau liste cu decesele de ciumă care, inițial, au avut ca scop identificarea focarelor de boală pentru a organiza zonele de carantină. După ce Londra a fost lovită de dezastruoasa boală în 1603 și în 1625, aceste evidențe au fost ținute cu regularitate în cadrul parohiilor, din 1629 fiind incluse și alte cauze de deces, după care au început să fie înregistrate și căsătoriile și botezurile, iar colectarea datelor a fost extinsă să acopere toate parohiile englezești.

De „bills of mortality” a fost interesat britanicul John Graunt (1620 - 1674), care a încercat să formuleze legitățile creșterii populației, ale echilibrului numeric dintre sexe, ale fertilității, mortalității etc. El a descoperit predominanța nașterilor masculine în raport cu nașterile feminine (107 băieți la 100 fete), a calculat primele rate de mortalitate pe grupe de vârstă, a alcătuit o rudimentară tabelă de mortalitate și a făcut unele dintre primele estimări ale populației Londrei. Toate acestea s-au concretizat în lucrarea „Natural and Political Observations”, publicată în 1662, lucrare considerată ca marcând începutul demografiei ca știință.

Lucrarea lui Graunt a determinat transformarea percepțiilor statisticilor populației. Ideile sale au stimulat interesul pentru statistica medicală (cauzele îmbolnăvirii și de deces), pentru tabele privind probabilitatea de supraviețuire și pentru organizarea recensămintelor naționale. Personalități precum William Petty, Edmund Halley, Gregor King au preluat ideile lui Graunt și le-au dezvoltat.

În ciuda condițiilor favorabile de care a beneficiat Graunt pentru opera sa, nu se poate spune că în vremea sa informația demografică era abundentă și de bună calitate. Dimpotrivă, datele erau rare și prezentau multe erori, ceea ce făcea ca informația de bună calitate să fie foarte căutată.

În cadrul Școlii aritmeticii politice (apărută în Anglia, sec. XVII - XVIII), obiectul statisticii era studiat îndeosebi sub aspectul unor fenomene și procese sociale și demografice. Aritmeticienii politici englezi, în frunte cu John Graunt, Wiliam Petty, Edmund Halley, au pus accentul mai ales pe studiul fenomenelor demografice, deoarece vedeau în populație izvorul bogăției și puterii Angliei. În secolul XVIII apar și teorii despre populație, dintre care se evidențiază teoria lui Malthus.

În ultima parte a sex. XIX, în anul 1855, a fost folosit pentru prima dată termenul de demografie în lucrarea „Elements of Human Statistics or Comparative Demography” de către francezul Achille Guillard. După părerea acestuia, demografia „descrie masele cu ajutorul numerelor și după sfera pe care ele o acoperă. Ea este o știință a faptelor căreia îi repugnă raționamentele abstracte ( ). Ea are principiile sale proprii, ca orice altă știință născută din observații pozitive, principii ce se sprijină exclusiv pe legea numerelor mari sau calculul probabilităților.”

Lucrările Congresului Internațional de Igienă și Demografie de la Geneva (1882), publicate în 1883, includ pentru prima dată, oficial, termenul de demografie Acesta a fost adoptat, pentru prima dată, de o reuniune internațională, în 1883, înlocuind treptat denumirile de statistică sau fizică socială etc.