Modele ale democrației

Capitolul 1

Introducere

În principiu, o democratie poate fi organizată şi poate funcţiona în mai multe feluri; în practică, la fel, democraţiile moderne posedă o varietate de instituţii guvernamentale formale, cum sînt legislativele şi tribunalele, de asemenea, sistemele de partide politice şi de grupuri de interese. Totuşi, ...... şi trăsături clare apar atunci cînd aceste instituţii sînt examinate din următoarea perspectivă: cît sînt de majoritariste şi de consensualiste........şi aplicarea lor? Opoziţia dintre majoritarism şi consensualism .....din majoritatea definiţiilor literale, fundamentale ale democraţiei -guvernare a poporului ori, în democraţia reprezentativă, guvernarea prin intermediul reprezentanţilor poporului - sau din faimoasa specificare a preşedinetlui Abraham Lincoln, conform căreia democraţia înseamnă guvernarea numai de către, ci şi pentru popor - adică, guvernarea în acord cu preferinţele poporului .

Definirea democraţiei ca „guvernare de către şi pentru popor" naşte o întrebare fundamentală: cine realizează guvernarea şi intereselor cui trebuie să le răspundă ea, atunci cînd poporul e în dezacord şi arepreferinţe diferite ?

Un răspuns la această dilemă: majoritatea poporului. Aceasta este esemţa.modelului majoritarist. Răspunsul majoritarist este simplu şi direct,....foarte atrăgător, pentru că guvernarea de către majoritate şi acord cu dorinţele majorităţii se situează evident mai aproape de idealul „guvernării de către şi pentru popor", decît o guvernare de....minoriitate, şi care să răspundă intereselor acesteia. Răspunsul altertnativ: cât mai mulţi. Acesta este punctul central al modelului consensualist. Nu diferă de modelul majoritarist în a admite că guvernarea majorităţii este mai bună decât guvernarea minorităţii, dar acceptă guvernarea majorităţii doar ca cerinţă minimă: în loc să fie mulţumită cu majorităţile decizionale strânse, caută să maximizeze dimen¬siunea acestor majorităţi. Regulile şi instituţiile sale au drept scop o participare mai largă la guvernare şi un larg acord asupra politicilor pe care guvernul ar trebui să le urmeze. Guvernarea majorităţii concentrează puterea politică în mâinile unei majorităţi simple - iar deseori mai degrabă ale unei pluralităţi decât ale unei majorităţi, aşa cum se va vedea în capitolul 2 -, în timp ce modelul consensualist încearcă să împartă, să disperseze şi să limiteze puterea în diverse moduri. O altă diferenţă constă în faptul că guvernarea majorităţii este exclusivă, concurenţială şi anta¬gonistă, în timp ce modelul consensualist este caracterizat de inclusivitate, negocieri şi compromis; din acest motiv, democraţia consensualistă poate fi numită şi „democraţie a negocierii” (Kaiser, 1997, p. 434).

Din principiile consensualiste şi majoritarisţe pot fi deduse zece dife¬renţe în privinţa celor mai importante reguli şi instituţii democratice. Deoarece caracteristicile majoritarismului sunt derivate din acelaşi prin¬cipiu, şi de aceea sunt legate în mod logic, cineva s-ar putea aştepta ca acestea să acţioneze simultan în realitate; acelaşi lucru se aplică şi carac¬teristicilor consensualismului. Este de aşteptat, aşadar, ca toate cele zece variabile să fie strâns legate. Cercetarea precedentă a confirmat pe larg aceste aşteptări - cu o excepţie majoră: variabilele se separă pe două dimensiuni clar diferenţiate (Lijphart, 1984, pp. 211-222; 1997a, pp. 196-201). Prima dimensiune grupează cinci caracteristici ale distribuirii puterii executive, sistemelor de partide şi electorale, şi grupurilor de interese. Pentru concizie, mă voi referi la această primă dimensiune ca la dimensiunea executiv-partide. Întrucât majoritatea celor cinci diferenţe în privinţa celei de-a doua dimensiuni sunt asociate de obicei cu distincţia dintre federalism şi guvernarea unitară - o chestiune asupra căreia voi reveni pe scurt - o voi numi pe aceasta din urmă dimensiunea federal-unitar.

Cele zece diferenţe sunt formulate mai jos în termenii dihotomiei dintre modelul consensualist şi cel majoritarist, dar ele toate sunt variabile, ţările putându-se situa oriunde în continuum-ul definit în fiecare caz. Prima listată este caracteristica majoritaristă în fiecare caz.