Procese și Mecaniste de Luare a Deciziilor

TEMA I

FACTORI CE INFLUENTEAZA PROCESELE DE LUARE A DECIZIILOR

I.1. Factori externi

Premisa 1: Statul ca actor unitar si rational si similitudinile intre stat si individ.

Premisa 2: Politica este folosirea puterii cu scopul mentinerii, schimbarii sau distrugerii unui curs de actiune;

Scopurile sunt securitatea, autonomia, bunastarea si suveranitatea.

Premisa 3 : Actiunea politica reprezinta o optiune, o alegere, factorii de decizie alegand un curs de actiune sau altul, ratiunea alegerii fiind data de principiul mini-max-ului.

Este important de mentionat ca nu exista o explicatie monocauzala a unei actiuni sau a alteia, explicatiile fiind extrase din mediul extern si din mediul domestic.

Mediul extern:

1. Structura sistemului international:

a) Tipul sistemului:

In cadrul sistemului bipolar, nu exista actori neutri, fie de-o parte, fie de cealalta, toti trebuie sa-si precizeze pozitia in conflict. Exemple: Ungaria 1956, Cuba 1962, Cehoslovacia 1968.

In cadrul unui sistem difuz functioneaza balanta de puteri multipolara, iar aliantele tind sa fie tranzitorii (de exemplu secolul XIX). Spectrul optiunii lor merge de la izolare, neutralitate, pana la aliante si coalitii relaxate.

b) Distrtibutia puterii in sistem:

Intr-un sistem unde exista discrepante mari, statele mici nu au sansa de a-si impune problemele lor in atentia marilor puteri.

Intr-un sistem echilibrat toti actorii au sanse de a structura agenda internationala.

c) Curente si dezvoltari economice/Problema resurselor:

In Evul Mediu agricultura si teritoriul erau relevante, iar optiunile unui stat mic si fara resurse tindeau spre zero.

In contextul actual al globalizarii resursa principala a devenit detinerea de tehnologie si accesul la informatie. Datorita dezvoltarii economice preturile scad, iar fluctuatiile acestora la nivel mondial pot distruge micile ecomomii. Statele mici au un handicap in in ceea ce priveste dezvoltarea industriale datorita monopolului detinut de marile state industrializate.

2. Politici si actiuni ale celorlalte state:

a. In majoritatea timpului guvernele raspund actiunilor altor guverne, mai precis rapund actiunilor altor guverne care sunt percepute a avea un impact asupra intereselor, principiilor sau preferintelor guvernului-subiect.

Un exemplu ar fi dilema Ungariei in problema minoritatilor maghiare din statele vecine, optiunile fiind integrarea europeana sau protectia minoritatilor prin interventia directa.

Un alt exemplu ar fi raspunsul statelor blocului vestic la initiativele sovietice in Africa, Asia de Sud-Est si Europa.

b. De asemenea, statele raspund la provocarile venite din mediul intern al altor state.

Exemple:

Ridicarea sanctiunilor UE asupra Iugoslaviei odata cu inlaturarea lui Milosevic;

Interventia SUA in Panama, impotriva regimului Noriega, implicat in traficul de droguri;

Interventia membrilor ONU in Somalia;

Interventia membrilor ONU prin NATO in Bosnia si Kosovo.

Modalitatile de actiune merg de la „nici o actiune” – atitudinea membrilor NATO in problema Ceceniei si Tibetului, pana la interventia militara – concretizata in interventia NATO in Kosovo.

Diferentierea actiunilor vine din definirea termenilor de mare putere, a caror interese globale sunt afectate de actiunile politice si de initiativele de politica externa din intreaga lume si de mica putere care poseda interese regionale limitate.

3. Probleme globale si regionale provenind din actiuni „private”:

Dezvoltarea contemporana a dus la aparitia unor activitati umane ale caror consecinte transced frontierele nationale. Gradul ridicat al utilizarii automobilului inseamana poluare. Dezvoltarea industriala duce la poluarea mediului si utilizarea pana la epuizare a unor resurselor naturale. Dezvoltarea igienei, a medicinei si cresterea nivelului de trai a dus la suprapopularea planetei.

In aceste situatii guvernele si agentiile internationale specializate trebuie sa ia masuri. Problemele acestea fiind de natura globala, nu exista un rapuns national valabil, iar necesitatea cooperarii impune limite optiunilor politice ale guvernelor.

4. Opinia publica internationala – OPI:

In cazul Somaliei, postul CNN a determinat OPI sa ceara guvernelor „sa faca ceva” – situatie identica si in cazul Kosovo.

Opinia publica internationala reprezinta convergenta opiniilor publice nationale. Aceasta se produce in trei feluri:

a. OPI rezulta din convergenta punctelor de vedere exprimate de reprezentantii calificati ai diverselor colectivitati sau guverne nationale, in retorica oficiala, interventii in conferinte internationale si prin rezolutiile din cadrul „diplomatiei parlamentare”. Toate aceste exprimari duc la un acord intre guverne care reflecta concordante de viziuni si tendintele comunitatii statelor. Nu conteaza daca exista sau nu o calificare de tip juridic a unei cerinte internationale (Drepturile Omului de exemplu) ci conteaza consensul statelor si acceptul acestora de a se conforma. Un exemplu este interventia in Kosovo din 1999.

b. OPI rezulta din concordanta spontana a opiniilor publice nationale vis-a-vis de o problema specifica, concordanta operationalizata prin sondaje.

Astfel putem observa OPI in privinta: integrarii europene si acceptarii de noi membri, care a evoluat de la DA in 1990 la NU in 2000; interventiei in Somalia si Bosnia; Drepturile Omului si problema minoritatilor.

c. OPI rezultata din convergenta, spontana si foarte limitata in timp, determinata de militantismul politic si ideologic.

Se realizeaza prin manifestari mai mult sau mai putin concertate prin care grupuri existand si activand in mai multe state actioneaza simultan pentru crearea unei miscari favorabile unei cauze specifice.

Exemple:

Comitetele de actiune impotriva Razboiului din Vietnam;

Miscarile pacifiste pentru denuclearizarea Europei in anii ’70 si ’80;

Miscarea ecologista;

Guvernantii, masele putin active si militantii dau greutate conceptului de OPI.