Ascultarea Martorului

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă, Tactica Ascultării Martorului, este structurată pe trei capitole, fiecare incluzând mai multe părţi, iar în încheiere prezintă concluzie şi bibliografia ştiinţifică utilizată.

Obiectivul general al lucrării este reflectarea tacticilor de ascultare a martorului în cadrul proceselor penale având ca aplicaţie un caz petrecut în ţara noastră, elucidat şi în urma declaraţiilor martorilor.

Metodologia cercetării ştiinţifice utilizată se bazează pe studiul bibliografic ştiinţific, al consultării legislaţiei în vigoare, pentru tematica aleasă, precum şi al informaţiilor electronice disponibile în domeniul temei.

Prima etapă constă în abordarea teoretică a tacticilor de audiere a martorilor, a legislaţiei în vigoare în acest domeniu, în etapa a doua s-a realizat studiul de caz în concordanţă cu tema aleasă şi cu metodologia de cercetare ştiinţifică. În ultima etapă s-au emis concluziile teoretice şi cele practice privind tactica ascultării martorului în cazurile penale.

Ascultarea martorilor de către organele de urmărire penală indiferent de statutul acestora în procesul penal, nu poate fi efectuată fără deţinerea unor abilităţi de psihologie judiciară. În acţiunea de recepţionare a declaraţiilor martorilor, se cere o perioadă de preluare şi de pregătire a informaţiilor privind fărădelegea făptuitorului, perioadă în care martorul datorită organelor sale de simţ deosebeşte împrejurări cu privire la infracţiunea săvârşită, un timp de păstrare în memorie a informaţiilor identificate şi o perioadă de relatare a acestor elemente organelor judiciare în forma reproducerii sau recunoaşterii

Pentru a crea această acţiune, participă, într-o anumită formă, toate categoriile de informaţii, câteva dintre acestea având un rol esenţial, simţurile vizuale şi cele auditive, deoarece sunt rare momentele când la realizarea mărturiei nu sunt implicate organele de văz şi auz, celălalte având un aport mai puţin important, simţurile tactile, cele olfactive şi cele gustative. Un subiect central privind ascultarea martorilor o reprezintă, determinarea nivelului în care informaţiile dobândite arată cele întâmplate, astfel putând fi format temeiul pentru pronunţarea unei concluzii echitabile în cauză. Este relevant faptul că, din experienţa judiciară, declaraţiile martorilor nu exprimă întotdeauna realitatea datorită unor motive şi stări ce depind de identitatea acestora şi de mediul în care au fost săvârşite faptele.

Studiile ştiinţifice au demonstrat, în cazul psihologiei judiciare, că recepţia, memorarea, percepţia şi reproducerea, sunt diferite de la o persoană la alta, direct proporţională cu dezvoltarea sa psihică, profesională, nivelul său de cultură şi împrejurările la care a asistat. În afară de aceste elemente se adaugă şi reaua-credinţă a martorului, precum şi erorile celor care fac ascultarea. Totalitatea acestor elemente duce la faptul că probele obţinute trebuie analizate cu mare atenţie. În literatura de specialitate, se specifică faptul că verificarea declaraţiilor unui martor şi aprecierea sau dezaprecierea lor nu poate fi realizată fără dobândirea noţiunilor psihice care stau la baza formării mărturiei

Cuvinte cheie: tactica, martor, psihologie juridică, drept penal, drept, justiţie,

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TACTICTICA

ACULTĂRII MARTORULUI

Încă din timpurile primitive ale omenirii justiţia s-a impus ca un mod de judecare a probelor şi de pedepsire a faptelor şi indivizilor care produc fărădelegi şi suferinţe altor entităţi prin încălcarea normelor sociale cuvenite sau impuse. Statul de drept ar fi fost fără existenţă în lipsa justiţiei, lipsa acesteia însemnând fărădelegi şi nedreptăţi

Observarea fărădelegilor, stabilirea vinovăţiei făptuitorilor pe baza probelor şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi nu are loc doar prin mişcarea de judecată, respectiv prin aplicarea justiţiei. Statul organizează combaterea fărădelegilor printr-o mişcare mai diversificată şi complexă în care implică şi alte instituţii specializate

Justiţia exprimă o mişcare de rezolvare a litigiilor sub forma legilor, obiceiului, convenţiilor şi contractelor. Indivizi care aplică justiţia încearcă să afle adevărul în procesul cu pricina pentru a identifica exact fărădelegea, victimele, cauza, răspunderea şi responsabilii.

Creată pentru a fi o funcţie realizată independent şi imparţial, justiţia s-a format ca un sistem în care oamenii cred că îi poate apăra atunci când drepturile şi interesele lor legitime le sunt încălcate, ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare. Fiat justisia pereat mundus

În soluţionarea cazurilor penale, alături de organele judiciare, participă activ şi eficient şi alte organe menţionate de legea procesuală, incluse în sistemul judiciar; martori, experţi, interpreţi, agenţi procedurali, apărători, reprezentanţi etc.

În cadrul acţiunii desfăşurate cu asistarea subiecţilor amintiţi anterior apar relaţii juridice având drepturi şi obligaţii, curgând din dispoziţiile legale care exprimă conţinutul unor raporturi de drept specifice