Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor

Laborator
7/10 (1 vot)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2039
Mărime: 130.20KB (arhivat)
Publicat de: Laura C.
Puncte necesare: 0

Extras din laborator

Structura

Pentru studiul meu de caz, am ales ca și subuect un băiat în vârstă de 23 de ani a cărui poveste mi-a fost împărtășită la Penitenciarul Jilava, unde mi-am desfășurat orele de practică.

În prezent, acesta se află în respectivul penitenciar de aproximativ un an și jumatate.A fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare in urma comiterii unei infracțiuni.Respectivul subiect împreună cu alși prieteni din anturajul său, au furat cabluri de iluminat/TV de pe domeniul public, pentru ca mai apoi să le poată topi și să le extragă cuprul pentru a fi vândut contracost către un centru de colectare.

Cei trei complici cu care a săvârșit fapta erau în vârsta de 22, 25 si 27 de ani, unul dintre ei avâd antecedente penale.

Istoric individual:

Subiectul T. în vârsta de 23 de ani este din mediul rural, dintr-un sat din judetul Buzău și provine dintr-o familie monoparentală pe linie paternă.

Locuia împreună cu tatăl în vârstă de 52 de ani, sora lui in vârstă de 24 de ani, bunicii din partea tatălui 77 respectiv 80 de ani, unchiul din partea tatălui, 45 de ani, si verișorul său in vârstă de 17 ani.

Subiectul T. lipsea noptile de acasă și îsi petrecea timpul în mare parte cu cei trei prieteni ai săi.Ieșise dintr-o relație de doi ani din urma căreia a suferit enorm, fapt pentru care își pierduse și locul de muncă.Nu a avut antecedente penale, dar susține că mai fura “una-alta” de la locul de muncă fără să fi fost prins.

Istoricul familial:

Mama subiectului T. a murit de cancer când el avea vârsta de 15 ani.Acesta susține cu tărie că a iubit-o foarte mult și că a suferit enorm, iar de atunci viața lui a fost mereu dezechilibrată.În acea perioadă nu mai comunica cu nimeni, se autoizola și nu mai reușea sa frecventeze școala, nu a avut nici contact cu vreun serviciu social, sora lui fiind singura cu care mai vorbea din când in când, însa la 2 ani dupa moartea mamei aceasta s-a căsătorit și s-a mutat departe de casa parintească.

Bunica era cea care avea grijă de T. și care se ocupa in mare parte de treburile gospodarești.În timp, boala nu i-a mai permis bunicii sa fie gospodina de altădată, iar acest lucru îl macină pe T. de frică să nu o piardă și pe ea.Între tatăl și unchiul său existau mereu conflicte, T. însa era foarte atașat de el.

Înainte de decesul mamei, familia era mai unită.În prezent, tatăl este tăcut,a inceput să consume alcool, iar singura comunicare între cei doi sunt conflictele.Acesta îi strigă lui T. că nu este bun de nimic și că nu aduce nici un venit in casă.Singura comunicare în casă este cea dintre unchiul și bunicii săi.Mătușa si verișorul sunt distanți, iar sora lui nu i-a vizitat niciodată de când a plecat având în prezent un copil de 3 ani.Își motivează absența cu telefoane, convorbiri on-line.

Preview document

Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 1
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 2
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 3
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 4
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 5
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 6
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 7
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 8
Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Studiu de caz - Reintegrarea unui infractor.docx

Alții au mai descărcat și

Studiu de caz în asistență socială

Studiul de caz a fost realizat la cererea Spitalului de Urgenţă al Judeţului Iaşi, în vederea monitorizării clientului la ieşirea din spital....

Consiliere în asistența socială - studiu de caz

1. EVALUAREA INIŢIALĂ A CAZULUI DATE DE IDENTIFICARE A COPILULUI NUME: G. PRENUME: L. M. DATA NAŞTERII: 29.07.1996 LOCUL NAŞTERII: Satul C....

Analiza serviciilor de sănătate și asistența socială în regiunea S-V

INTRODUCERE Accesul la serviciile de educaţie şi de sănătate este considerat un drept fundamental al individului, în toate ţările civilizate. În...

Problematica Metodelor Calitative în Sociologie

Originea lingvistică a termenului monografie sugerează ceva din specificul acestei metode de cercetare. În limba greacă termenul monos se referă la...

Metoda Observației Sociologice

Observaţia stă la baza oricărui proces de cunoaştere şi deci a oricărei cercetări ştiinţifice. Nu este, desigur, vorba de observaţia cotidiană,...

Sociologia Organizațiilor

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI ORGANIZAŢIILOR I. Noţiuni introductive. În epoca noastră organizaţiile joacă un rol important, am putea...

Te-ar putea interesa și

Asistența socială în cadrul serviciului de probațiune din România

Introducere Probațiunea reprezintă un rezultat al evoluției societății omenești în domeniul sancționării celor care, sub diferite forme, încalcă...

Ai nevoie de altceva?