Conceptul de Capital și de Menținere a Capitalului în Viziunea Standardelor Internaționale de Contabilitate

INTRODUCERE

Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa. Pe această cale se formalizează obiective, concepte, metode, reguli şi proceduri privind obţinerea şi utilizarea informaţiilor contabile.

La baza normalizării se află elaborarea de norme contabile care poartă denumirea în contabilitatea anglo-saxonă de standarde contabile.

Datorită accelerării procesului de privatizare, accentuării pieţei de capital precum şi accentuării fenomenului globalizării economice se impune dezvoltarea continuă a sistemului contabil românesc, având ca obiective o cât mai bună armonizare cu prevederile Directivelor Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Întreprinderile mari aplică prevederile O.M.F.P. nr. 94/2001 care emite reguli de armonizare a contabilităţii româneşti cu Directiva a V-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, iar întreprinderile mici şi mijlocii, care formează majoritatea entităţilor economice din România aplică, începând cu anul 2003, prevederile O.M.F.P. nr. 306/2002 prin care se introduc reglementări contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

Prin această lucrare îmi propun să aduc în atenţia dumneavoastră câteva abordări conceptuale privind capitalul şi menţinerea capitalului societăţilor comerciale în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Astfel, în capitolul I voi încerca să vă familiarizez cu cadrul general contabil IASC ca mai apoi, în următoarele capitole, să tratez cât mai amplu conceptul de capital, în special cele două concepte de bază ale capitalului – capitalul financiar şi capitalul fizic – precum şi conceptul de menţinere a capitalului aşa cum sunt ele prezentate în paragrafele 102 – 110 din O.M.F.P. 94/2001.

Pe parcursul ultimului capitol vă voi prezenta, ca studiu de caz, raportul administratorilor unei societăţi pe acţiuni şi anume S.C. SIRETUL S.A. Paşcani.

Apreciez că lucrarea de faţă poate constitui un suport teoretic celor care vor să înţeleagă importanţa capitalului şi a bunei gestionări a acestuia pentru orice societate comercială în conformitate cu Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

CAPITOLUL I

CADRUL CONTABIL GENERAL IASC.

DEFINIRE ŞI REFERINŢE

1.1 Normarea (normalizarea) şi armonizarea contabilităţii

În fiecare ţară, contabilitatea s-a constituit sub influenţa si pe baza metodei fundamentate de lucrarea lui Luca Paciolo si a dezvoltărilor ulterioare realizate prin dezbaterile ample din diferite ţări, îndeosebi din Europa.

În plus, anumite ţări, în momentul stabilirii cerinţelor naţionale, au avut în vedere necesităţile diverşilor utilizatori ai informaţiilor contabile conţinute în situaţiile financiare.

În acest cadru s-au constituit şi diverse concepţii şi teorii contabile, s-au formulat definiţii diverse ale structurilor situaţiilor financiare, cum sunt activele, datoriile, capitalul propriu, cheltuielile, veniturile etc. Au fost influenţate, de asemenea, aria de aplicabilitate şi informaţiile prezentate în situaţiile financiare care erau disponibile pentru diverşi utilizatori. Chiar şi în interiorul ţărilor, mult timp puteau exista deosebiri de interpretare la agenţii economici.

Din punct de vedere conceptual se admite existenţa a trei mari categorii de teorii contabile: descriptive, normative şi explicative.

Teoriile descriptive au drept trăsătură de bază analiza şi explicarea principiilor şi procedeelor fundamentale ale contabilităţii.

Teoriile explicative au ca obiectiv îndeosebi disciplinarea şi interpretarea prac¬ticilor şi comportamentelor contabile.

Teoriile normative sunt cele care au drept obiectiv orientarea, realizarea şi per¬fecţionarea practicilor contabile prin reglementarea, normarea şi armonizarea aces¬tora cu mediul. Din punct de vedere practic, în cursul ultimului secol s-au constituit, în esenţă, două sisteme de contabilitate:

a) sistemul Europei continentale şi îndeosebi cel comunitar;

b) sistemul anglo-saxon.

De asemenea, se vorbeşte şi de un sistem intermediar.