Raportul juridic civil

Introducere

Pornind de la ideea că fiecare știință studiază în materie anumite fenomene, dreptul la rîndul său studiază fenomenele juridice, care implică realități. Legiuitorul prin normele juridice adaptează faptele umane și le legiferează din punct de vedere juridic. Astfel, relațiile și conexiunea indivizilor întruchipează într-un fel sau altul voința legiuitorului, respectiv comportamentul dintre oameni ia aspectul relațiilor sociale, iar dreptul la rîndul lui, prin scopul de realizare a funcției de organizare a conduitei oamenilor, condiționează reglementarea acestora prin norme juridice.

Această sarcină a dreptului se realizează prin aceea că, în relațiile reglementate pe calea juridică, oamenii sînt impuși să se comporte conform legii. Aceste raporturi sau relații sociale capătă caracter de raporturi sau relații juridice. Ele se numesc „juridice”, deoarece sunt create și rezultă din acțiunea dreptului, spre deosebire de relațiile politice, morale, religioase etc., care sunt rezultatul acțiunii altor norme sociale, cum ar fi cele politice, etice, religioase etc.; prin intermediul reglementării juridice, relațiile sociale capătă o structură specifică și devin raporturi juridice. Prin urmare, putem spune că raportul juridic este o relație socială reglementată prin norme juridice a căror formare, modificare și desființare se produce, de regulă, prin intervenția unui fapt juridic și în cadrul cărora părțile apar ca titulare de drepturi și obligații a căror realizare este asigurată, la nevoie, prin forța de constrîngere a statului.

Iar dacă e să explicăm mai simplu, raportul juridic este o relație socială reglementată de o normă juridică.

Raportul juridic are un caracter volitiv, deoarece ia naștere între oameni și reprezintă exteriorizarea de voință a subiecților de drept. Natura volițională a raporturilor juridice se manifestă:

1. în faptul că ele sînt rezultatul reglementării relațiilor sociale incluse în normele juridice care exprimă voința statală și în acest fel, în orice raport juridic drepturile și obligațiile juridice ale subiecților de drept iau naștere și se desfășoară potrivit voinței legiuitorului;

2. subiecții de drept participanți la raportul juridic își exprimă mai mult sau mai puțin activ și propria lor voință, în condițiile și limitele indicate de norma juridică.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1.1. Definirea raportului juridic civil

Încă de la începutul acestei analize trebuie specificat faptul că „raportul juridic civil” este o specie de „raport juridic”.

Așadar, în definirea raportului juridic civil trebuie pornit de la ceea ce înseamnă raport juridic la modul general.

În literatura de specialitate este admis că raportul juridic înseamnă o relație socială . reglementată de norma de drept.

Așadar, raportul juridic civil este o relație socială - patrimonială ori nepatrimonială reglementată de norma de drept civil .

În legătură cu această trebuie remarcate două idei esențiale, respectiv condiția

sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relații sociale prin norme ce intră în conținutul dreptului civil. Prin urmare, dacă orice raport juridic civil este o relație socială, nu orice relație socială, prin ea însăși, este raport juridic civil; pentru a avea această calitate se impune ca aceasta să “îmbrace haina juridică” , ceea ce se realizează prin reglementarea ei de către norma de drept civil.

Apoi, fiind reglementată prin norma de drept civil, relația socială nu-și pierde calitatea sa primordială - aceea de a fi un raport social - adică o legătură între oameni.

1.2. Izvoarele raportului juridic civil

1.2.1. Contractul civil

Contractul civil este o specie a actului juridic civil.

Literatura de specialitate a încercat să dea contractului o definiție mai completă, arătând, de pildă, că acesta este “acordul de voință realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic - dând naștere unei obligații sau constituind un drept real-modifică sau stinge un raport preexistent.

Contractul este, alături de faptul juridic ilicit, unul dintre principalele izvoare ale raportului civil.

Însă, în același timp el este și un însemnat izvor al raporturilor de drept de consumație, de muncă.

Astfel, cât privește determinarea contractelor civile, trebuie observat că, pe lângă contractele fsențialmente civile, cum sunt cele cu titlu gratuit, și a celor pe care legea le declară, expres sau implicit, ca necomerciale-ca, de exemplu, acelea prin care producătorii agricoli individuali vând propriile produse agricole sau agroalimentare, care au ca obiect bunuri imobile-, atunci când, printr-o dispoziție a legii sau prin trăsăturile sale particulare, un anumit contract nu este calificat ori nu poate fi calificat ca fiind unul comercial, de muncă, administrativ etc., acel contract trebuie considerat ca fiind un contract civil.