Reducțiunea liberalităților

INTRODUCERE

Tema acestei lucrări este constituită de reducțiunea liberalităților excesive așa cum sunt reglementate de noul Cod Civil al României. Liberalitățile formează un concept de bază în dreptul civil din Uniunea Europeană, răspunzând diverselor cazuri care decurg din interacțiunea persoanelor, și care ajung în fața instanță.

Primul capitol al lucrării prezintă considerațiile introductive privind conceptul de liberalități utilizând instrumentele de analiză ale dreptului civil. Acest concept, cu care interacționează specialiștii și practicienii în știința dreptului, are o evoluție îndelungată și sinuoasă, formează astăzi o parte importantă din jurisprudență, iar din acest motiv este necesară o clarificare a limitelor în utilizarea sa și o exemplificare prin studii de caz relevante.

Capitol al doilea dezvoltă conceptul central al lucrării, reducțiunea liberalităților excesive. Sunt descrise condițiile cu privire la rezerva succesorală, natura reducțiunii și persoanele care pot invoca reducțiunea.

Capitolul al treilea descrie ordinea reducțiunii liberalităților conform noului Cod Civil. Această subtemă este importantă deoarece sunt stabilite limitele de acțiune și constrângerile practicienilor în drept, când abordează spețe legate de liberalități.

Capitolul al cincilea descrie efectele juridice ale reducțiunii. Sunt prezentate efectele ca urmare a invocării acesteia pe cale de excepții, apoi în cazul invocării pe cale de acțiune. Următoarele două situații sunt reducțiunea în valoare și reducțiunea liberalităților ce au ca obiect un uzufruct sau o rentă viageră. Cuprinde studii de caz privind reducțiunea liberalităților excesive, cu exemple actualizate din jurisprudență.

Concluziile finale scot în evidență ipoteza lucrării, și anume că liberalitățile constituie un concept de drept civil care se subordonează simultan drepturilor fundamentale și obligațiilor persoanelor fizice în conviețuirea socială, fiind deci necesară o abordare conform interpretărilor la nivelul dreptului european în materie.

Capitolul i. NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ. FUNDAMENTAREA LEGALĂ.

1.1. Noțiunea de moștenire

Materia moștenirii a fost reglementată în Cartea a IV-a a noul Cod civil, intitulată Despre moștenire și liberalități, în articolele 953-1010 și articolele 1034-1163.

Dreptul civil al moștenirii este un drept al morții, moarte ce domină condiția tragică umană, citează Daniel Dumitru în cartea sa . Dreptul la moștenire este și un drept al celor care sunt vii, deoarece această ramură de drept conține normele juridice privind transmiterea patrimoniului defunctului către vii, regulile sale guvernând transmisiunea drepturilor și a obligațiilor patrimoniale din generații în generații.

Conform articolului 953 Cod civil, moștenirea este definită ca fiind acea transmisiune a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă. Astfel, patrimoniul include toate drepturile și datoriile defunctului ce pot fi evaluate în bani . Termenul de moștenire sau de succesiune este folosit și în sens de masă succesorală, pentru a desemna patrimoniul defunctului transmis pe calea succesiunii.

Așadar, suntem în prezența unei definiții legale ce utilizează termenul de moștenire, termen pe care în mod constant doctrina sau jurisprudența l-a consacrat ca fiind cu mult mai potrivit în privința transmisiunilor mortis causa, față de termenul de succesiune, susceptibil de a avea mai multe înțelesuri.

Moștenirea este definită în primul rând ca o transmisiune a unui patrimoniu aparținând unei persoane fizice, transmisiune ce are loc la decesul titularului său, și care presupune un transfer unitar, atât al activului, cât și al pasivului. Specificitatea moștenirii stă în aceea că aceasta operează numai în privința transmiterii patrimoniului persoanelor fizice care încetează a mai exista, regimul succesoral nefiind aplicabil încetării persoanelor juridice.