Cuprins
- INTRODUCERE 4
- CAPITOLUL I.- Noţiuni de persoanã 5
- CAPITOLUL II.-Capacitatea juridicã a persoanei 6
- 1. Începutul şi încetarea capacitãţii 7
- 2. Elementele capacitãţii juridice 8
- CAPITOLUL III.-Status libertatis 9
- 1. Sclavia Noţiuni generale despre sclavie 10
- 2. Izvoarele sclaviei 11
- 3. Starea socialã a sclavului 14
- 4. Condiţia juridicã a sclavului 15
- 5. Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa în fapt la viaţa juridicã 18
- CAPITOLUL IV. -Dezrobiţii 20
- 1. Noţiuni generale 20
- 2. Formele dezrobirii 21
- 3. Condiţia juridicã a dezrobiţilor 24
- CAPITOLUL V. -Oamenii liberi cu condiţie juridicã specialã 27
- 1. Colonii 27
- 2. Alte categorii de oameni liberi 30
- 2.1. Persoanele in mancipio 30
- 2.2. Liber homo bona fide serviens 31
- 2.3. Addicti 32
- 2.4. Auctorati 32
- 2.5. Redempti ab hostibus 33
- CAPITOLUL VI.- Status civitatis 34
- 1. Noţiuni generale Cetãţenii 34
- 2. Latinii 36
- 3. Peregrinii 37
- CAPITOLUL VII.- Capitis deminutio 40
- 1. Limitarea capacitãţii juridice 40
- 2. Pierderea capacitãţii juridice 41
- CAPITOLUL VIII.- Tutela 44
- 1. Tutela impuberului -sui iuris 45
- 2. Tutela femeii -sui iuris 50
- CAPITOLUL IX.- Curatela 54
- 1.Curatela nebunului 54
- 2.Curatela prodigului 55
- 3.Curatela minorului de 25 de ani 56
- CAPITOLUL X.- Persoana juridicã 58
- CONCLUZII 61
- BIBLIOGRAFIE SELECTIVÃ 62
Extras din licență
INTRODUCERE
În dreptul contemporan persoanele reprezintã subiectele raporturilor juridice. Ca subiecte de drept, oamenii participã la raporturile juridice fie în mod individual, în calitate de persoane fizice, fie organizaţi în calitate de persoane juridice .
Fãrã îndoialã cã nimeni nu va reuşi sã primeascã instituţiile dreptului pozitiv din perspectiva lor realã, atâta vreme cât nu este pe deplin familiarizat cu radãcinile, provenienţa acestora, motivaţia care a adus la apariţia lor, evoluţia şi transformãrile prin care au trecut de-a lungul istoriei oamenii. Tocmai de aceea înţelegerea esenţei conceptelor de persoanã fizicã şi juridicã, reclamã tratarea acestora şi în perspectiva condiţiilor istorice, social-politice ce au contribuit cu adevãrat la conturarea respectivelor instituţii. ST complexã şi bogatã privind aplicarea şi interpretarea dreptului, aducându-şi o contribuţie substanţialã în procesul de apariţie, formare, dezvoltare şi adaptare a reglementãrilor şi instituţiilor juridice, proces complex de bunã seamã, atâta timp cât normele din aceastã perioadã a începuturilor şi relaţiile sociale reglementate erau încã difuze, împletite cu multitudinea de obiceiuri, practici religioase etc.
Este foarte clar cã în acest contest nu se poate vorbi despre o datã precisã de naştere a acestui proces, dupã cum nu se poate vorbi nici despre o datã precisã de naştere a dreptului persoanelor.
În tratarea instituţiilor legale de persoanã însã, a ceea ce îndeobşte este numit “Ius Personarum”, s-a adoptat un punct de plecare, de referinţã - aici pãrerile romaniştilor fiind identice, şi anume de la clasificarea fundamentalã a oamenilor - “Summa divisio hominum“ - conform cãreia oamenii erau sau liberi sau sclavi, clasificarea întâlnitã atât în institutele lui Gaius cât mai apoi şi în Institutele lui Justinian.
CAPITOLUL I
Noţiunea de persoanã
Termenul, noţiunea de persoanã se cunoştea şi în dreptul antichitãţii romane, însã accepţiunea termenului era diferitã de cea modernã.
Cuvântul latin “persona” vine pe de o parte de la ”phersum “ ce înseamnã masca pe care o purtau actorii când îşi interpretau rolurile pe scenã. Pe de altã parte, derivatul aceluiaşi cuvânt, verbul “personare“ înseamnã a face sã rãsune, masca fiind deci cea care dãdea vocii actorului o putere mai mare.1
Prin analogie, romanii socoteau cã participanţii la viaţa juridicã a cetãţii joacã deasemenea un rol fiind actori în scena dreptului.
În vechiul drept roman nu oricine putea fi persoanã, nu oricãrui om i se recunoştea posibilitatea de a avea un rol în viaţa juridicã, de a participa, cu alte cuvinte, la raporturile juridice ca titular de drepturi şi obligaţii.2
Pentru ca cineva sã poatã participa într-un raport juridic ca titular de drepturi şi obligaţii deci sã fie o persoanã trebuia sã aibã capacitate, adicã “aptitudinea generalã şi abstractã de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic”.3
Spre deosebire de actualul sistem social în cadrul cãruia termenul persoanã, luat ca atare, desemneazã omul integritatea însuşirilor sale fizice şi psihice, în societatea romanã, aşa dupã cum se va vedea în capitolul urmãtor, nu orice om era în acelaşi timp şi persoanã.
1St.Cocos-Drept Roman,Bubureşti-1998,pag.86
2VI.Hanga, M.Jacotã-Drept Privat Roman,Bucureşti -1964,pag.105
3I.Ceterchi,I.Criovan-Introducere în teoria generalã a dreptului,Bucureşti-1993,pag.71
CAPITOLUL II
Capacitatea juridicã a persoanei
Conturarea sferei noţiunii de capacitate juridicã în contextul legãturii dintre aceasta şi calitatea de subiect de drept a persoanei, este esenţialã dacã ţinem cont de faptul cã numai cei ce aveau “caput” -capacitate, puteau sã dobândeascã drepturi şi sã-şi asume obligaţii.1
La romani capacitatea nu era un atribut al tuturor,un atribuit de care putea dispune oricine. Pentru a dobândii aceastã capacitate, persoana fizicã -în sensul de fiinţã umanã, trebuia sã îndeplineascã trei condiţii :
- sã aibã calitatea de om liber
- sã fie cetãţean roman
- sã nu fie sub autoritatea lui “pater familias”.
Capacitatea juridicã era împãrţitã în dreptul roman în douã categorii:
-capacitatea de folosinţã
-capacitatea de exerciţiu, doar cã treminologia era puţin diferitã .
Capacitatea de folosinţã din dreptul actual avea drept corespondentã capacitatea de drept, iar capacitatea de exerciţiu, corespunde capacitãţii de fapt din vechiul drept roman. 2
Preview document
Conținut arhivă zip
- Ius Personarum.doc