Procedura Succesorală Notarială

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

România, țară aşezată în sud – estul Europei, ca un zid despărţitor între două mari civilizaţii, orientală şi occidentală, s-a menţinut şi evoluat de-a lungul secolelor, impunându-şi un anumit mod specific de dezvoltare socială, care a condus la apariţia unui sistem de drept propriu.

În funcţie de evoluţia istorică a societăţii româneşti sistemul de drept s-a perfecţionat, cunoscând tot atâtea etape de dezvoltare ca şi societatea însăşi.

Dreptul notarial este constituit din ansamblul normelor juridice care reglementează modul de organizare a activităţii notariale, statutul notarului public şi

procedura de întocmire a actelor notariale. Enunţarea acestei definiţii sintetice relevă

existenţa unor norme juridice cu caracter diferit: unele sunt norme ce privesc doar organizarea activităţii notariale şi structura organelor care o exercită sau o coordonează; altele se referă la procedura de întocmire a diferitelor acte notariale.

Participarea la viaţa juridică implică, cu necesitate, respectarea unei anumite ordini de drept şi a valorilor ocrotite de aceasta.

Siguranţa circuitului civil recomandă constatarea raporturilor juridice stabilite între persoanele fizice sau juridice printr-un act scris, respectiv chiar printr-un înscris întocmit şi autentificat de un specialist al dreptului, adică de un notar public. Întocmirea unui înscris autentic, care să constate raportul juridic civil sau comercial realizat de părţi, este dorit şi solicitat adeseori de părţi, ceea ce reprezintă o garanţie solidă a conservării drepturilor lor.

În majoritatea statelor occidentale activitatea notarială se realizează de către birourile notarilor publici. Notarii îndeplinesc imensa majoritate a actelor cu caracter notarial. Situaţia este similară şi în sistemul legislaţiei noastre. Principiul potrivit căruia activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici, însă, comportă unele excepţii importante.

Dreptul notarial se constituie, în ultimul timp, într-unul din domeniile juridice cele mai dinamice. Activitatea notarială este implicată azi nu numai în domeniile tradiţionale, ca: dreptul contractelor, succesiuni, drepturi reale, ci şi în dreptul afacerilor şi în dreptul comercial. O expresie a acestei realităţi o constituie şi numărul mare de notari publici care-şi desfăşoară azi activitatea în ţara noastră, precum şi în alte ţări democratice.

Succesiunea se fundamentează pe o idee morală și socială ușor de sesizat, aceea a solidarității între părinți, copii și alte rude, precum și între soți, fiindcă nimeni nu poate să se afle într-o unitate mai trainică decât cu ai săi, iar dreptul succesoral nu face altceva decât să reglementeze deferirea moștenirii către cei îndreptățiți să o primească, contribuind astfel la stabilitatea raporturilor între oameni.

Prin soluțiile sale marcate de moderație și echilibru, dreptul succesoral vădește o capacitate integratoare fără asemănare, deoarece este formulat astfel că și când ar traduce însăşi voința tacită și implicită a destinatarilor săi.

Iar dacă lichiditatea moștenitorilor să naștere adesea la neînțelegeri între moștenitori și la procese costisitoare și trenante, cauză nu trebuie căutată atât în reglementările legale, ci mai ales în imperfecțiunile finite umane, exacerbate de individualismul și egoismul acre au însoțit și însoțesc propeietatea din cele mai vechi timpuri până astăzi și care nu pot fi temperate decât prin judecăți drepte și viabile.

Potrivit dreptului românesc, predarea patrimoniului unei persoane decedate către moştenitorii săi, se poate face alternativ, fie în baza unei proceduri notariale necontencioase, fie în baza unei proceduri contencioase în faţa instanţei de judecată, competenţa aparţinând fie notarului, fie judecătoriei de la locul ultimului domiciliu al defunctului.

Lucrarea de faţă îşi propune abordarea problematicii situate în zona de interferenţă a dreptului succesoral cu aceea a dreptului procesual civil.

În cazul procedurilor notariale și a instituției juridice a notarului public, stabilirea naturii juridice a acestora se va face în raport cu Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activității notariale, Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun pentru procedurile notariale și Codul civil, a cărui aplicare se face, în materiile privind contractele și succesiunile, prin intermediul acestor proceduri.

Determinarea naturii juridice a procedurilor notariale și a instituției notarului public, care se întrepătrund, prezintă o importanță deosebită pentru existența și perspectivele profesiei liberale a notarului public, statutul acestuia în prezent și viitor, caracterul actelor notariale și căile de atac împotriva acestora și răspunderea juridică a notarului public.

Procedura succesorală notarială reprezintă ansamblul normelor juridice potrivit cărora se realizează predarea patrimoniului persoanei decedate către moştenitorii săi. În principal, acest ansamblu de norme este cuprins în Codul civil român şi în Legea nr. 36/1995, Legea notarilor publici şi activităţii notariale. Potrivit acestor norme, notarul stabileşte pe baza declaraţiilor succesibililor şi a altor probe pe care le administrează, calitatea de moştenitor, compunerea masei succesorale, activul şi pasivul succesiunii, cotele de drept ale moştenitorilor legali sau bunurile dobândite de moştenitorii testamentari, taxele succesiunii, şi face, la cererea moştenitorilor, partajul succesoral.

În cadrul procedurii succesorale, putem afirma, fără teama de a greşi, ca aceştia îndeplinesc o activitate de jurisdicţie necontencioasa, cu unele elemente contencioase şi nicidecum o procedură administrativă.