Cuprins
- Introducere 4
- Lista tabelelor şi a figurilor 6
- 1. Sectoarele de servicii în ţările din Uniunea Europeană 7
- 1.1. Conceptul de servicii 7
- 1.2. Importanţa sectorului de servicii pentru economiile naţionale 9
- 1.3. Competitivitatea în domeniul serviciilor 12
- 1.4. Specificul reglementărilor serviciilor în U.E 17
- 1.5. Piaţa Unică Europeană a serviciilor de afaceri 21
- 2. Analiza pieţei serviciilor în România 24
- 2.1. Evoluţia comerţului cu servicii 24
- 2.2. Servicii de piaţă destinate populaţiei 26
- 2.3. Servicii de piaţă destinate înterprinderilor 28
- 2.4. Serviciile în anul 2008 30
- 2.4.1. Serviciile de transport 30
- 2.4.2. Serviciile de turism-călătorii 31
- 2.4.3. Alte servicii 32
- 3. Directiva europeană privind serviciile la nivelul UE 34
- 3.1. Prezentare generală 34
- 3.2. Simplificare administrativă 37
- 3.3. Autorizaţii 37
- 3.4. Cerinţe interzise sau supuse evluării 38
- 3.5. Libertatea de a furniza servicii 39
- 3.6. Drepturi ale beneficiarilor de servicii 40
- 3.7. Calitatea serviciilor 40
- 4. Studiu de caz - Implicaţiile implementării Directivei asupra pieţei serviciilor în România 41
- 4.1. Consecinţe ale aderării în domeniul serviciilor 41
- 4.2. Evaluarea efectelor pentru România 45
- 4.3. Proiectarea punctului de contact unic (PCU) 47
- 4.4. Serviciile oferite de sectorul public 53
- 5. Concluzii 59
- Bibliografie 62
Extras din licență
Introducere
Tema aleasă pentru această lucrare este “Implicaţii ale aderării la Uniunea Europeană pentru sectorul de servicii din România”. Motivaţia alegerii acestei teme este aceea că apreciez sectorul serviciilor ca fiind o parte esenţială în economia oricărei ţări (indiferent de stadiul dezvoltării sale), deci şi a Uniunii Europene (în prezent este cel mai important sector al economiei europene). De asemenea, consider că România, datorită atuurilor de care dispune (nivelul educaţional, resursele naturale, costul redus al forţei de muncă), pe care le poate valorifica, poate atrage investitorii străini, sau chiar să fie un jucător mai activ pe piaţa exporturilor.
Obiectivul general al cercetării este identificarea efectelor aderării României la UE şi a implementării Directivei Serviciilor asupra pieţei serviciilor din România. Ca obiective specifice ale lucrarii menţionez urmatoarele: analiza pieţei serviciilor la nivelul Uniunii Europene; analiza pieţei serviciilor din România prin folosirea metodelor statistice şi a datelor oferite de diverse instituţii publice.
Principalele metode folosite în cercetarea acestei teme sunt: metode statistice pentru exploatarea bazelor de date de la nivelul INS şi Eurostat; metoda comparaţiei pentru identificarea unor trăsături ale pieţei serviciilor la nivel european; metode calitative.
Primul capitol prezintă la modul general definiţii, caracteristici ale sectorului de servicii în ţările din centrul şi estul Europei, cât şi în cele mai dezvoltate membre ale Uniunii Europene. Sunt prezentate câteva seturi de date cu privire la ponderea serviciilor în PIB, în valoarea adăugată, modul de organizare al serviciilor, principalele imperfecţiuni ale pieţei (concurenţa imperfectă, informaţia asimetrică, externalităţile), reglementările la nivelul autorităţile publice ce pot acţiona ca bariere în calea tranzacţiilor intra-europene (de la o ţară la alta) fără a exista o asemenea intenţie în mod expres.
Capitolul al doilea se ocupă de analiza pieţei serviciilor în România, începând cu o scurtă evoluţie a sa. De fapt, această evoluţie a început după 1990, şi s-a accentuat odată cu începerea negocierilor pentru aderarea la UE în februarie 2000. Sunt prezentate câteva date statistice pe o perioadă de opt ani pentru a se vedea în ce măsură ţara noastră poate genera fluxuri internaţionale (exporturi şi importuri). Un subcapitol prezintă situaţia serviciilor în anul 2008, fiind cele mai recente date statistice disponibile în acest moment având ca sursă atât INS cât şi rapoartele BNR. Sectoarele analizate sunt cele de turism-călătorii, transport şi “alte servicii”.
Directiva europeană 123/2006/CE, cunoscută sub denumirea Directiva Servicii este rezumată în cel de-al treilea capitol. Aceasta a intrat în vigoare în decembrie 2006, fiind unul dintre cele mai importante proiecte iniţiate de Comisia Europeană în domeniul pieţei interne. Principalul obiectiv al acestuia este de a facilita libera circulaţie a serviciilor, garantarea dreptului furnizorilor de a-şi presta serviciile în oricare dintre statele membre, fără a-i fi îngreunată accederea pe bază de condiţii discriminatorii sau din cauza birocraţiei.
Capitolul al patrulea prezintă implicaţiile implementării Directivei asupra pieţei serviciilor. Aceasta a fost transpusă în legislaţia naţională prin ordonanţa de urgenţă privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Se identifică principalele consecinţe ale aderării, în special asupra sectorului economic, investiţiilor străine, şi chiar impactul social. În ultimul subcapitol este prezentat sectorul public, ce reflectă cel mai bine relaţia stat-cetăţean, a drepturilor şi obligaţiilor acestora. De asemenea, nivelul aşteptărilor cetăţeanului, în calitate de consumator de servicii publice, începând cu intrarea României în Uniunea Europeană a cunoscut un trend crescător.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Implicatii ale Aderarii la Uniunea Europeana pentru Sectorul de Servicii din Romania.doc