Managementul Sistemului de Salarizare în Sectorul Public

INTRODUCERE

Salariul este forma de venit cea mai des întîlnită în societatea contemporană. În această situaţie este firesc ca salariul, cu valenţele sale, să stea în centrul preocupărilor atît a teoreticienilor, cît şi a practicienilor, dar mai ales, în atenţia marii majorităţi a populaţiei unei ţări.

Reforma administraţiei publice desfăşurată în prezent, abordează problema raţionalizării structurilor şi a numărului de personal, care se va extinde asupra întregului sector public, cuprinzînd ramurile: învăţămînt, cultură, ocrotirea sănătăţii, ş.a.

Aşadar, salariul în calitatea sa de fenomen social de interes vital pentru fiecare salariat şi familia acestuia, precum şi pentru fiecare angajator este obiect de reglementare atît a dreptului naţional, cît şi al dreptului internaţional al muncii. Din acelaşi considerente relaţiile sociale de salarizare se află nu doar în sfera preocupării ştiinţei dreptului muncii, ci şi ştiinţei din alte domenii, cum ar fi, de pildă, teoria economică, economia muncii, etc. care la rîndul lor, studiază salariul în calitate de categorie ştiinţifică corespunzător obiectului respectiv. în această ordine de idei, fiecare ramură a ştiinţei, potrivit obiectului său, studiază relaţiile sociale de salarizare în calitate de categorie economică sau juridică.

Actualitatea temei cercetate. În contextul relaţiilor economiei de piaţă o atenţie deosebită trebuie să se acorde eficienţei utilizării factorilor de producţie, deoarece atît cantitatea, cît şi calitatea lor influenţează esenţial asupra rezultatelor economico- financiare obţinute de o instituţie în urma activităţii desfaşurate. Un element de bază în relaţiile de muncă este problema remunerării muncii. Prin aceasta se subînţelege nu numai aprecierea echitabilă a muncii, ci şi suficienţa surselor băneşti pentru supraveţuirea fizică. Implicarea factorilor de producţie în activităţile economice determină, ca o necesitate obiectivă, recompensarea lor. Astfel, factorul uman este recompensat prin salariu. Salariul constituie o categorie economică, dar şi una de factură juridică. Prin salariu se înţelege preţul muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă exprimat, de regulă în bani. Astfle, pe plan juridic, a fost instituţionalizat un cadru normativ pe baza căruia munca pentru altul se prestează în baza unui contract încheiat între parteneri egali, dintre care unul oferea munca sa, iar celălalt plata acesteia, în condiţiile convenite la încheierea contractului. Dreptul la salariu, corolarul dreptului la muncă, a devenit unul dintre drepturile fundamentale ale omului consacrate, în majoritatea constituţiilor ţărilor democratice, în codurile muncii.

Gradul de cercetare. Astăzi, în condiţiile economiei de piaţă, s-a ajuns la concluzia că noţiunea de muncă în combinare cu ceilalţi factori de producţie capitalul şi natura, are o însemnătate deosebită. Munca este activitatea conştientă şi voluntară a omului depusă spre a produce bunuri. Astfel munca este creatoare de valoare, dar ea însăşi nu are nici valoarea şi nici preţ. De aici rezultă că pe piaţa muncii muncitorul vinde întreprinzătorului nu munca, ci forţa de munci. Deci preţul muncii muncitorului reprezintă salariul, care conform lui Turgot şi Quesnaz, reprezintă suma care asigură strictul necesar pentru existenţa şi întreţinerea familie sale. Dacă se doreşte o mai mare eficienţă a uitilizării resurselor umane, atunci motivarea acestora trebuie să fie corespunzătoare.

Problematica salariului a constituit o preocupare constantă atît a învăţaţilor cît şi a practicienilor, economişti. Adam Smith a văzut în salariu o categorie naturală- răsplată naturală a muncii. După Smith, salariul este singurul venit bazat pe muncă şi trebuie să corespundă minimului de obiecte de consum necesar salariatului şi familiei sale . În acest context el spunea că un om trebuie întotdeauna să poată trăi din munca sa, iar salariul trebuie să fie cel puţin suficient pentru a-1 întreţine. Salariul trebuie să fie în cele mai multe împrejurări acelaşi, chiar ceva mai mare decît atît, altfel ar fi imposibil pentru angajat să întemeieze o familie, iar cursul vieţii unor asemenea n-ar putea dura mai mult de o generaţie. David Ricardo apreciază că salariul reprezintă o parte din valoarea creată de salariat în procesul de producţie. El face distincţie între preţul natural al muncii şi preţul de piaţă al acesteia.