Tehnologia produselor agoralimentare - Propolis

Propolisul este denumirea generică pentru substanța rășionasă colectată de către albinele melifere din diferite surse vegetale. Cuvântul propolis derivă din grecescul: pro-pentru sau în apărarea și polis- cetate- ceea ce înseamnă apărarea cetății ( în acest caz a stupului).

Din punct de vedere al provenienței , termenul general de propolis este utilizat pentru a desemna o întreagă serie de substanțe rășionase, gumoase, balsamice, aduse în stup de către albine și transformate.

Cu toate că primii cercetători ce au observat comportamentul albinelor au fost conștienți de originea vegetală a acestuia, au existat totuși în ideile unor cercetători care au studiat compoziția propolisului o serie de neclarităti.

Din punct de vedere al compoziției, propolisul nefiind o substanță definită nu are, evident, formulă chimică. După cum a demonstrat într-o comunicare la Aacademia de științe din Paris, prezentată la 26 noiembrie 1923 de prof. BOUVIER, membru al Institutului, propolisul nu este un balsam, este o rășină cunoscută dintr-o infinitate de substanțe diferite ce pot fi izolate prin solventare

Însușirile curative ale propolisului au fst cunoscute din cele mai vechi timpuri. Propolisul se cunoștea bine îndeosebi în Egiptul Antic. În Egipt, cu câteva milenii înainte de era noastră. Propolisul era bine cunoscut de către sacerdoti în mâinile cărora erau concentrate medicina, chimia și arta mumificării cadavrelor.

Faptul că propolisul era cunoscut de vechii greci, îl demonstrează convingător însăși denumirea greacă a acestui produs.

Există o dovadă antică care face aluzie la propolis. Renumitul filozof grec Aristotel, dorind să studieze mai îndeaproape activitatea albinelor , a confecționat un stup transprent. Dar albinele nu au vrut să-și dezvăluie “secretele” şi au acoperit eretele interior transaprent cu o substanţă de culoare închisă, probabil propolis.

Originea propolisului a constituit obiectul polemicii dintre doi scriitori romani- Pliniu și Dipscoride. Primul era de părere că albinele adună proplisul din curgerile rășinoase ale mugurilor de salcie, plop, castan sălbatic și alte plante, iar celălalt afrima că ele îl adună din styrax. Ulterior, date despre propolis apar în lucrarile lui Galen și Varro.

Oamnenii de știintă au întreprins diferite cercetări, constatându-se că albinele ocupă o poziție specială printre celealte insecte, fiind rar atacate de bacterii, microbi sau virusuri. Însusirea de a se apăra selectiv de agenții patogeni este deosebit de prețioasă pentru albine, dacă ne gandim in aglomerația mare de indivizi din coloniile de albine ( 50.000-60.000). La asemena densitate, o boala infecțioasă are efecte dezastruoase.

Cercetările au arătat că, pe lângă acea substantă care protejează corpul albinei și care vădește însușirile unui antibiotic, în protecția albinei un rol important îl are propolisul.

Pentru producerea propolisului albinele culeg materia primă de pe mugurii unor vegetale, ca de exemplu plopul si salcia, atunci când vremea este călduroasă. Substantele răsinoase de pe muguri sunt amestecate cu secreții ale unor glande ale albinelor, cu ceapa și, mai rar, cu grăuncioare de polen. Astfel obțin ele propolisul cu care astupă orice orificiu din pereții stupului, lustruiesc celulele fagurilor unde depune matca ouăle, acoperă cu un strat subțire rezervele de substanță proteică (păstura) pe timpul conservării ei în perioada de iarnă, îmbălsămează atmosfera din interiorul supului și in ultimă instanță acoperă orice daunător care a fost omorât de albne și nu a putut fi evacuat din stup, mumificându-l, astfel încât nu viciază atmosfera din stup, datorită unei adevărate îmbălsămări.

În cursul ultimului deceniu, propolisul a devenit obiectul unor cuprinzătoare studii cu caracter chimic și farmacologic. Deși este o substanță cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, abia în zilele noastre s-au evidențiat adevăratele sale virtuți. Toate produsele apicole, printre care și propolisul, au fost utilizate ca leacuri naturale din timpuri străvechi ale antichității. Se susține că în imperul incașilor, în jurul anului 1600 propolisul era cunoscut, fiind folosit împotriva inflamațiilor însoțite de temperatura. Și Coranul amintește de propolis, prezentându-l ca pe o substanță diferit colorată. De asemenea, vechii egipteni, grecii și romanii îl foloseau ca remediu în diferite afecțiuni. O perioadă îndelungată de timp a dispărut interesul față de acest produs, el fiind amintit din nou prin anul 1807 ca un mijloc de tratare a rănilor.

În ultima vreme, așa-numitele produse secundare ale stupului: polenul, lăptișorul de matcă, propolisul și veninul au dobândit o importanță tot mai mare prin utilizarea lor masivă în apiterapie. Pe de altă parte obținera acestor produse reprezintă o cale de diversificare a prducției, ceea ce conferă oricărei exploatări apicole posibilități sigure de creștere a eficienței economice și a rentabilității. Tocmai în această idee APIMONDIA a căutat să creeze un cadru unitar pentru schimburi și confruntări de opinii în stare să polarizeze interesul major pentru propolis ca și pentru celelalte produse față de care se manifestă interes atât din partea apicultorilor producători căt și din partea oamenilor de știință, care au depus și depun strădanii susșinute pentru fundamentarea științifică a utilizării produselor apicole naturale în alimentația și sănătatea omului.

Culegerea de texte intitulată PROPOLISUL editată de APIMONDIA reunește referatele prezenate la diferite manifestări științifice organizate de Apimondia cât și articole apărute în ultimii ani în literatura apicolă, de biochimie, bioogie , tehnologie tc.

Toți cercetătorii care studiază atăt metodele de producere, compoziția cât și efetele propoisului depun o muncă care merită stima și prețuirea noastră, străduindu-se să introducă în arsenalul terapeutic al medicinii moderne un

Utilizarea în treapeutică a produselor apicole necesită în continuare studii temeinice, efectuate cu ajutorul aparaturii științifice moderne, iar valorificarea rezultatelor trebuie făcută ținand cont de toate premisele interpetării riguroase, statistice.

În cadrul acestei orientări moderne, utilizarea propolisului și a celorlalte