Comuna Popești

INTRODUCERE

În sens larg, potenţialul turistic al unui teritoriu reprezintă ansamblul elementelor

naturale, economice şi cultural – istorice, care prezintă anumite posibilităţi de valorificare

turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie premise pentru

dezvoltarea activităţii de turism. (G Erdeli, 1996)

Un teritoriu interesează din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse

turistice naturale sau antropice, acestea fiind privite ca atracţii turistice sau resurse turistice.

Varietatea resurselor turistice, specificul, influenţa lor în activitatea turistică duc la

delimitarea a două categorii de potenţial turistic, şi anume: natural şi antropic. Potenţialul

turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin

componentele sale: relief, condiţii climatice, ape, vegetaţie şi faună, cât şi modificările

acestora din urmă.

Cap. I Caracterizarea generală a zonei

1.1. Istoria şi cultura zonei

Deşi nu sunt multe dovezi palpabile se poate afirma că şi pe aceste meleaguri au

existat triburi încă din perioada întârziată a paleoliticului, deoarece atât formele de relief,

detaliile de planimetrie, dar mai ales flora şi fauna o permiteau, astfel încât aceştia puteau săşi

asigure existenţa.

În spaţiul cercetat sunt atestate majoritatea culturilor arheologice cunoscute în

Moldova, începând din cea mai îndepărtată perioadă şi anume din epoca pietrei cioplite

(mileniile IV-II î.e.n). De la sfârşitul paleoliticului datează cele câteva unelte mictolitice

(mici aşchii din cremene sau silex, cum le spun specialiştii) descoperite lângă iazul Popeşti,

între dealurile Juganului şi Gagii, precum şi pe deealul Viilor, de lângă Doroşcani. Cele mai

vechi fragmente ceramic, atestând folosirea vaselor de lut, aparţin cu;turilor arheologice Criş

şi Ceramicii liniare. Ele reflectă o nouă etapă a preistoriei şi cea a “revoluţiei neolitice”,

proces îndelungat, în urma căruia oamenii, descoperind agricultura, devin producători de

hrană. Noua ocupaţie îi face să renunţe la nomadism, oamenii întemeindu-şi acum case mai

trainice, bine clădite, făcute să dureze mai multă vreme.

Ca peste tot în Moldova, tractoarele ce răsturnau brazda adâncă sau săpăturile

arheologice au scos la iveală fragmente ceramic aparţinând celebrei culturi Cucuteni, cea mai

frumoasă ceramică pictată din Europa acelei vremi. De o vârstă cu picture din piramidele

egiptene (circa 5000 ani), decorurile spiralate ale vaselor cucuteniene şi-au probat pâna astăzi

durabilitatea şi prospeţimea.

Deşi pe teritoriul comunei Popeşti sunt atestate mai toate perioadele preistoriei şi

istoriei, este greu de susţinut o continuitate absolută şi deci o descendenţă reală (genetică)

între cucutenii din neolitic, traco-dacii din epoca metalelor şi locuitorii de astăzi ai satelor

component. Cei mai vechi strămoşi cerţi ai sătenilor actuali sunt cei întâlniţi în hristoavele de

la începutul veacului al XV-lea.

Popeştii de astăzi reprezintă rezultatul contopirii vechilor sate: Tomeştii, Velişenii,

Popeştii de Jos, Popeştii de Sus şi Rădenii. Satul Tomeşti îşi trage numele, se pare, de la

Toma, vechiul proprietar de sub Alexandru cel Bun, cel care sădeşte aici un neam rămuros şi

înstărit.

Satul Popeşti este pomenit întâia oară la 12 august 1426, într-un uric a lui Alexandru

cel Bun, prin care acesta dăruia spre stăpânire boierului Giurgiu Stângaci unele sate din

Cârligătură: “la 12 august 1426, credinciosul pan Neagoe logofăt al Domnitorului Moldovei,

Alexandru Voievod a scris pecetea prin care acesta dă lui pan Giurgiu Stângaci…patru sate la

Cârligătură, anume Tomeştii, unde este casa lui şi Fântânelele şi Mihneştii pe Bahlui şi

Cioltanii în Glod şi poiana din codru…Toate aceste să le fie uric, cu tot venitul, lui şi copiilor

lui şi nepoţilor lui şi strănepotilor lui şi răstrănepoţilor lui şi întregului neam al lui, mai

deaproape nestricat niciodată, în veac,…că această adevărată slugă a noastră…ne-a slujit

nouă cu dreaptă şi credincioasă slujbă către noi…”.

Principalele sate ale actualei comune Popeşti coboară însă din preistorie, fiind atestate

arheologic ca localităţi cu viaţă concretă, rostuită. O dovedesc urmele găsite în Bahnă, la

Silişte, la Coşare sau în Dealul Viilor.

Existenţa la începutul secolului al XV-lea a satelor: Popeşti, Rădeni, Arpăşeşti,

Obrijeni, Mohorâta, Melcineşti pe actualul teritoriu al comunei Popeşti, dovedeşte

continuitatea vechii populaţii şi în perioada feudalismului timpuriu (secolele X-XVI) pe

aceste meleaguri.

Descoperirile de fragmente ceramice atestă şi existenţa vechilor vetre de sat medieval

din secolele XV-XVII. La Doroşcani, de exemplu, în marginea dealului Viilor, pe locul unde

tradiţia locală amplasează biserica din vechea vatră a satului, s-au găsit elemente de

construcţie (piatră şi cărămidă), precum si cahle de sobă, cu decor floral şi în “solzi de peşte”,

piese păstrate în colecţia Şcolii Generale din Popeşti. Aceste vestigii aparţin, probabil, vechii

curţi boiereşti din Doroşcani, arse de polonezi în secolul al XVII-lea, după cum ne relatează

Ion Neculce în Letopiseţul său.

În secolul al XVII-lea informaţiile despre sate sunt din ce în ce mai numeroase: răzeşii

vând şi cumpără, aşează temeiuri noi, generaţii vechi se sting, iar altele noi înmuguresc.

Astfel între 1605-1608, întâlnim printer cei puşi să stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe

Poltun “vătaf ot Rădeni”, sat din comuna Popeşti sau pe “Bârlici ot Obrijeni”.

Numele de Popeşti, folosit alternativ cu cel mai vechi de Tomeşti, se stabileşte

definitiv în 1864, când odată cu împroprietărirea lui Cuza, toate actele întocmite

nominalizează identic satul.