Răspunderea juridică a protecției solului și subsolului

Definiţia noţiunii de mediu

Cu privire la mediu existã o varietate de definiţii cu numeroase consecinţe şi implicaţii asupra dreptului mediului.

Termenul de mediu a izvorat din cuvântul englez 'environement', care a fost preluat in limba franceza sub forma 'l'environnement' iar apoi in limba germana şi în alte limbi, desemnând spaţiul ce inconjoarã omul, ambianţa naturalã a tuturor vieţuitoarelor.

În documentele internaţionale nu existã o definiţie foarte clar formulatã cu privire la mediu, iar legislaţiile interne ale statelor conferã acestui concept semnificatii si dimensiuni diverse, pornind de la definitii parţiale ṣi pânã la definiţii mai globale.

Legea protecţiei mediului nr.137/1995, republicatã în 2000, defineṣte mediul în anexa nr. I, ca fiind ‘ansamblul de condiţii ṣi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul ṣi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice ṣi anorganice, precum ṣi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale ṣi spirituale’.

PRINCIPIILE DREPTULUI DE MEDIU

Dreptul mediului, ca ramură ştiinţifică de sine stătătoare, preconizat încă de Conferinţa de la Stockholm (1972) îşi bazează dezvoltarea şi eficienţa pe existenţa unor principii pe plan intern şi pe plan extern.

PRINCIPII PE PLAN INTERN

Formarea pe plan intern a unui mediu industrial aflat din punct de vedere legal în concordanţă cu edificarea dezvoltării durabile se bazează pe funcţionalitatea unor principii descrise în continuare.

a) Principiul conform căruia protecţia mediului înconjurător este un element esenţial al strategiei economice şi sociale a statului în toate compartimentele sistemului social  uman. Protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes naţional cu efecte:

- directe;

- indirecte;

- pe termen lung.

Protecţia mediului se desfăşoară după o concepţie unitară, la:

- nivel local;

- nivel naţional, implicând:

- menţinerea integrităţii mediului, a sistemelor suport ale vieţii;

- reconstrucţia şi recuperarea sistemelor degradate, fie în urma unor erori în strategia de dezvoltare, fie a unor catastrofe naturale.

b) Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele naturale. Conform Rezoluţiei ONU 2200/XXI/16.12.1966, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse din teritoriul naţional în funcţie de politica proprie privind mediul înconjurător şi au datoria de a asigura ca activităţile, exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul lor, să nu provoace daune mediului înconjurător din alte state.

c) Principiul priorităţii sănătăţii şi bunăstării populaţiei. Potrivit Constituţiei României, statul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de sănătate fizică şi mentală, stâns legat de dreptul la viaţă ca drept fundamental al omului .

d) Principiul apărării factorilor naturali ai mediului. Omul dispune de mijloace pentru a interveni asupra naturii prin exploatarea bogăţiilor naturale ale solului şi subsolului.

e) Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător. Acest principiu presupune:

- dreptul individual, separat sau cuprins în diferite grupări sociale, de a fi informat şi educat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia sa cu mediul înconjurător;

- participarea cetăţeanului la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului;

- dreptul individului de se adresa organelor executive judecătoreşti ori de câte ori se consideră lezat în problemele legate de poluarea mediului înconjurător.

f) Principiul interzicerii poluării. Evitarea poluării trebuie să pornească de la sursă, acţionând asupra procesului iniţial de apariţie a agenţilor poluanţi. Aceasta presupune aplicarea unor procedee de fabricaţie care să nu genereze poluanţi sau care să le reducă la minim.

g) Principiul “poluatorul plăteşte”, în cadrul căruia există unele dificultăţi legate de răspunsul la întrebarea cine plăteşte: întreprinderea care poluează, consumatorul din aval sau furnizorul din amonte?

PRINCIPII PE PLAN EXTREN

Caracterul transfrontalier al poluării impune necesitatea respectării unor principii de drept, ţinând de planul extern al statului poluator .

a) Principiul “sic utere tuo”, conform căruia rezidă obligaţia statelor de a se asigura că activitatea exercitată în limitele jurisdicţiei lor naţionale nu cauzează daune mediului altor state.

b) Principiul informării şi cooperării între state conform căruia statele au datoria de a se informa în situaţii critice.

c) Principiul informării şi consultării, care în domeniul protecţiei mediului are valoarea unei recomandări.

d) Principiul bunei vecinătăţi. Vecinătatea poate fi privită ca un factor pozitiv, dar şi un factor negativ, de eroziune al relaţiilor internaţionale.

e) Principiul protejării patrimoniului comun. Patrimoniul reclamă măsuri specifice de protecţie, conservare şi utilizare în interesul întregii comunităţi internaţionale. Prin patrimoniu comun se înţeleg:

– bunurile;

– resursele naţionale;

– zona (în cadrul dreptului maritim);

– spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti (în dreptul spaţial).

f) Principiul prevenirii. Eficienţa funcţiei preventive a dreptului internaţional în domeniul mediului înconjurător se realizează prin elaborarea unor reglementări juridice (convenţii internaţionale şi regionale) cu caracter preventiv.

Un rol important în aplicarea acestui principiu îl au autorităţile administrative în autorizarea şi controlul diverselor activităţi. De asemenea, de o deosebită importanţă sunt stabilirea responsabilităţilor şi aplicarea eventualelor sancţiuni care să prevină acţiunile de poluare.

g) Principiul interzicerii poluării, care în practica internaţională nu are încă o formulare integrată.