Conceptul de Audit

INTRODUCERE

“ E mai uşor să previi decât să vindeci”(Francis Blanche)

Auditul operaţional este un concept relativ nou în peisajul economic românesc.

Procesul de producţie presupune acumularea de materii prime şi materiale necesare care sunt trasformate în produse finite şi apoi vândute clienţilor.

Modul în care o cercetare de audit poate conduce la îmbunătăţirea performanţelor agentului economic, la eficientizarea activităţii, la reducerea costurilor, la evitarea pierderilor generate de fraude sau de valorificarea insuficientă a resurselor firmei reprezintă doar câteva aspecte care ar trebui sa motiveze managerii în adoptarea deciziei de a înfiinţa un departament de audit intern în cadrul organizaţiilor pe care le conduc.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un studiu asupra unei societăţi comerciale cu privire la modul în care aceasta gestionează funcţiunea de producţie.

Romlux Târgovişte este cel mai mare producător de surse de iluminat şi accesorii pentru acestea din România. Romlux are o experienţa de 30 de ani în domeniul furnizării soluţiilor pentru iluminat casnic şi industrial şi este liderul pieţei româneşti de lămpi cu incandescenţă.

În exercitarea misiunii încredinţate de către Consiliul de Administraţie al S.C. ROMLUX S.A. Târgovişte, am efectuat auditul funcţinii de producţie a întreprinderii, a situaţiei fluxului de materii prime, materiale şi produse finite şi a documentelor explicativeResponsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra realităţii situaţiei existente în firmă sub toate aspectele semnificative.

Sursele de informare au fost documentele puse la dispoziţie de către departamentul economic al societăţii auditate (bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere), informaţii legate de structura producţiei, a ponderii acesteia în cifra de afaceri, precum şi informaţii obţinute în cadrul departamentului de producţie sau în urma analizarii rapoartelor de inspecţie realizate de către instituţiile de stat abilitate cu verificarea activităţii producţiei.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AUDIT

1.1. SCURT ISTORIC

Termenul de audit provine din limba latină, de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia “a asculta”.

Încă de la început, conducerile statelor au fost interesate de evidenţa încasărilor, a plăţilor şi a colectării taxelor. Aceste preocupări s-au materializat în tehnici de control, inclusiv de audit, în vederea reducerii erorilor sau fraudelor cauzate de funcţionari. Iniţial tehnicile de control erau simple şi asigurau de o manieră rezonabilă corectitudinea tranzacţiilor. De exemplu, în Egiptul Antic erau folosiţi doi scribi care înregistrau independent aceeaşi tanzacţie.

În antichitate, obiectivul principal al acestei evidenţe era protejarea integrităţii averilor. Tot in Egiptul Antic s-a utilizat pee scară largă un sistem de control intern, dar pe măsură ce societatea s-a dezvoltat şi s-a impus necesitatea unei evidenţe tot mai stricte, egiptenii au dezvoltat un sistem de control intern bazat pe punctarea evidenţelor unui trezorier oficial cu evidenţele ţinute de un altul.

Auditul conturilor a fost atestat pentru prima oară în Grecia Antică şi apoi în Imperiul Roman. În Atena se controlau toate plăţile şi încasările care implicau fonduri publice, se examinau de către auditorii guvernamentali evidenţele tuturor celor care erau responsabili cu administrarea banilor publici. În Imperiul Roman exista o echipă de auditori, coordonată de trezorier care îşi prezenta rapoartele către Senat.

Şi in China a fost intalnit un mecanism similar cu cel roman (1122-256 î.Hr), care a dus la elaborarea unui proces bugetar detaliat, auditul dezvoltându-se la toate nivelurile guvernamentale. În China, datorită întinderii mari a statului, auditul se realiza pe mai multe niveluri şi se foloseau diferite tehnici de audit, de exemplu auditul prin sondaj.

Până în secolul XVI practicile de audit aveau ca scop verificarea sinceritaţii persoanelor ce aveau responsabilitaţi financiare. Auditul nu se baza pe control intern şi nu avea ca scop verificarea contabilităţii in sine, ci numai a tranzacţiilor care au avut loc.

După declanşarea revoluţiei industriale, datorită dezvoltarii afacerilor şi a cerinţelor de capital suplimentar, s-a schimbat atitudinea faţa de sistemul contabil în sensul în care, pentru deţinatorii de capital devenea tot mai importantă nevoia de verificare a contabilităţii afacerilor. În această perioadă contabilitatea începe să fie standardizată, iar reultatele controlului intern încep să fie utilizate în cadrul procedurilor de audit .

După mijlocul secolului XIX, în condiţiile în care afacerile atrag tot mai mult capital, proprietarii devin tot mai interesaţi de modul în care este protejat şi utilizat capitalul şi încearcă să verifice ei înşişi corectitudinea managerilor. Verificarea conturilor necesită însă personal calificat, care să fie independent de conducerea companiei verificate. Din acest moment creşte cererea de specialişti cu statut independent şi profesia de auditor capată un avânt considerabil.

Deşi controlul intern exista în cadrul sistemului contabil utilizat, auditorii se interesau foarte puţin de rezultatele acestuia şi se punea accent în continuare pe verificarea exhaustivă a tranzacţiilor, mod de verificare destul de greoi şi costisitor.

Cele mai multe dintre tehnicile auditului puneau accent pe detectarea fraudelor, auditorul fiind privit ca un detectiv în domeniul său de activitate.

În practică au apărut probleme serioase, deoarece nu existau practici contabile general acceptate sau proceduri de audit care să poată fi urmate. În numeroase situaţii auditorul trebuia să introducă sistemul partidei duble în contabilitatea companiei auditate, deoarece foarte multe companii incă utilizau partida simplă.

Din 1896 o decizie a Curţii Britanice prevedea că nu este rezonabil ca auditorul să descopere fraudele, aceasta fiind responsabilitatea managerilor.

Din 1904 s-a decis ca auditorul să verifice şi existenţa fizică a activelor declarate de întreprindere ceea ce a insemnat un pas uriaş pentru că până atunci se verifica numai existenţa scriptică a activelor.

Legea societăţilor comerciale de la 1907 a pus bazele auditului modern. Prin această lege, companiilor publice li se impunea publicarea anuală a bilanţului auditat, auditul trebuia să meargă dincolo de simpla comparare a cifrelor din bilanţ cu cele din registrele contabile, iar pentru a spori independenţa auditorilor legea impune emiterea unei notificări cu două săptămâni înainte de schimbarea auditorilor.

Evoluţia practicilor de audit în Marea Britanie a constituit baza apariţiei profesiei de auditor si în Statele Unite. După 1929, profesia de auditor a luat un avânt considerabil, dezvoltându-se ca profesie de sine stătătoare. Obiectivul auditului s-a mutat treptat de la detectarea şi prevenirea fraudelor către certificarea situaţiei financiare şi a profiturilor întreprinderii. Practic, după criza din 1929 s-a dezvoltat funcţia de audit intern. Toate conturile au fost minuţios verificate în vederea reducerii taxelor, ceea ce însemna un volum foarte mare de munca pentru activităţile pregătitoare necesare desfăşurării activităţii cabinetelor de audit extern. Atunci s-a sugerat ca anumite activităţi să fie preluate de personalul din interiorul întreprinderii. Aşa au apărut auditorii interni. După depăşirea crizei aceştia au fost folosiţi în continuare dobândind cunostiinţele necesare utilizării metodelor si instrumentelor aplicate în domeniul contabil.