Costurile Referitoare la Calitate

Costurile referitoare la calitate

Corelaţia strânsă care există între calitatea unui produs şi costurile realizării acestuia,

nu trebuie interpretată în sensul existenţei unui raport proporţional între cele două

componente. Sintagma “calitatea costă” poate constituii un obstacol în hotărârea STE-urilor

de a fabrica produse cu un nivel de calitatea comparabil cu cel al produselor occidentale

reducându-şi, astfel, competitivitatea atât pe piaţa internă cât şi la export.

Prin sistematizarea costurilor pe capitole de cheltuieli şi valorificarea informaţiilor

obţinute din analiza calităţii, s-a putut demonstra că, în realitate o calitate superioară asigură

reducerea costurilor datorită folosirii eficiente a resurselor. Astfel, prin creşterea producţiei

fără a întreprinde măsuri de îmbunătăţirea calităţii se pot înregistra mai multe rebuturi şi

produse care necesită remedieri şi ca urmare o creştere a costurilor de fabricaţie, precum şi

riscul pierderii clienţilor. Această situaţie o întâlnim şi în fazele de concepţie şi de exploatare

a produselor la beneficiar.

Dimpotrivă, orientarea managementului în domeniul calităţii spre

controlul de prevenire, care este apreciat de către producător ca fiind mai scump, poate să

genereze o eficienţă mai mare decât în cazul controlului de constatare prin inspecţie,

deoarece declanşează procese ţinute sub control, ceea ce va permite diminuarea costurilor prin

reducerea costurilor noncalităţii, precum şi vânzarea unei cantităţi mai mari de produse,

eventual şi la un preţ mai ridicat.

În analiza costurilor calităţii trebuie să se ţină seama că acestea se manifestă pe toată

durata ciclului de viaţă a unui produs, incluzând atât costurile de achiziţie şi mentenanţă, cât şi

pe cele de dezafectare.

Se apreciază că pe durata de viaţă a produsului, costurile noncalităţii cresc astfel:

x 1 – depistarea şi eliminarea deficienţei pe planşeta proiectantului;

x 10 – eliminarea deficienţei la predarea documentaţiei;

x 100 – corectarea deficienţei în timpul fabricaţiei;

x 1000 – corectarea deficienţei la produsul finit;

x 10.000 – eliminarea defectului când produsul a ajuns la utilizator;

x 100.000 – corectarea deficienţei în timpul exploatării, dacă trebuie retrase şi înlocuite

componente;

x 1.000.000 – dacă defectul conduce la anchete şi procese de daune;

nelimitat – dacă se ajunge la pierderea prestigiului organizaţiei.

Studiile efectuate în acest domeniu arată că în prezent costurile cu noncalitatea şi cele

pentru prevenirea şi evaluarea acesteia, reprezintă între 5 şi 15% din costul de producţie, în

cazul unui STE industrial, şi creşte până la 40% în cazul STE-urilor specializate pe servicii19.

Numai într-un an (1986), costul noncalităţii a fost în Franţa de aproximativ 25-45 miliarde

dolari, reprezentând circa 6% din PNN-ul acestei ţări, iar la nivelul întreprinderilor de 20-30%

din valoarea vânzărilor.

18 Moţoiu, R. , Ingineria calităţii, Editura Chiminform Data S.A, Bucureşti 1994

Definirea costurilor referitoare la calitate

Prima întreprindere care a introdus un sistem de management bazat pe costurile

calităţii a fost Compania General Electric (1946). În cadrul acestui sistem costurile calităţii au

fost definite ca reprezentând “costurile datorate rebuturilor, remanierilor, inspecţiilor, testelor,

deficienţelor constatate de cumpărător, asigurării calităţii, incluzând programele de instruire

în domeniul calităţii, auditul calităţii produselor, controlul şi analiza statistică.

Într-o definire mai largă, costul referitor la calitate reprezintă cheltuielile efectuate de

producător, utilizator şi societate în legătură cu calitatea proceselor, produselor, serviciilor şi

protecţia mediului.

Corespunzător standardelor ISO 9000, costurile referitoare la calitate reprezintă

costurile care se fac pentru realizarea calităţii propuse, asigurarea încrederii necesare, şi

pierderile suportate atunci când nu se realizează calitatea propusă.

Costurile referitoare la calitate reprezintă totodată un instrument important de

valorizare a calităţii, de optimizare a proceselor şi activităţilor relevante pentru calitate, o

sursă potenţială de creştere a profitului STE.

Structura costurilor calităţii

Abordând problematica costurilor calităţii, J.M. Juran le grupează în 11 categorii:

1.costurile implicate de studiul pieţei,

2 costurile necesare activităţii de cercetare şi dezvoltare,

3.costurile activităţii de proiectare,

4.costurile activităţilor de planificare a fabricaţiei,

5.costurile de menţinere a preciziei de lucru a proceselor şi echipamentelor,

6.costurile datorate resurselor umane şi materiale necesare pentru controlul procesului tehnologic, 7.costurile corespunzătoare activităţilor de promovare a desfacerii şi serviciilor asociate,

8.costuri pentru evaluarea procesului,

9.costurile prevenirii defectelor,

10.pierderile datorate defectelor de calitate,