Proiect teoria ricardiană și modelul Heckscher-Ohlin în practica economică

Amploarea crescândă a comerţului exterior al Marii Britanii în perioada revoluţiei industriale şi preocuparea ei pentru întărirea legăturilor cu coloniile din alte continente au adus în atenţia economiştilor timpului respectiv problema bazelor teoretice ale relaţiilor economice internaţionale şi ale politicii economice externe optime. Persistenţa unor restricţii în calea liberei circulaţii a mărfurilor între ţări şi rezistenţa unora dintre ţări faţă de tendinţele expansioniste ale Marii Britanii au imprimat acestei problematici un caracter de urgenţă.

Problema comerţului internaţional şi a politicilor externe devine mult mai presantă în primul sfert al secolului XIX, atât pentru operatorii economici din această sferă cât şi pentru guvernanţii şi oamenii de ştiinţă.

Amplificarea producţiei în condiţiile revoluţiei industriale din Anglia, accentuarea tensiunilor social-politice legate de repartiţia venitului naţional-pe plan intern- şi de dificultăţile care persistau în calea comerţului internaţional, ca şi circulaţia monetară mixtă (monede metalice şi bancnote) au impus în atenţia economiştilortimpului problematica relaţiilor economice internaţionale.

Motivul principal al investigării acestui domeniu l-au constituit restricţiile existente în Anglia la importul de grâu şi dorinţa liberalilor de a le limita sau chiar de a le înlătura, precum şi unele controverse legate de explicarea preţurilor şi măsurarea valorii, respectiv de principiile după care se desfăşurau schimburile de mărfuri şi bani între ţări.

Răspunsul la aceste provocări ale practicii relaţiilor economice dintre ţări în situaţia de la începutul sec. al XIX-lea l-a constituit teoria costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative reciproce în comerţul internaţional, menită să explice cauzele şi consecinţele diviziunii internaţionale a muncii, respectiv principiile alocării raţionale a resurselor şi câştigul care poate fi obţinut din comerţul internaţional de către ţările participante.

Noţiunea de cost comparativ este utilizată de Robert Torrens(1780-1864) în lucrarea „Eseu asupra comerţului exterior cu cereale”(1815), unde urmăreşte să demonstreze că poate fi avantajos comerţul exterior chiar dacă mărfurile importate au fost obţinute în ţara de origine cu costuri mai mari decât ar putea fi obţinute în ţara importatoare.

Topic

Cu ajutorul acestei noţiuni noi, David Ricardo(1772-1823) a expus, doi ani mai târziu (1817), o teorie coerentă asupra comerţului internaţional, în capitolul VII (Despre comerţul exterior) din celebra sa lucrare: „ Despre principiile economiei politice şi impunerii”, cunoscută sub denumirea de teoria costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative reciproce în comerţul internaţional.

Raţionamentele şi argumentele dezvoltate de D. Ricardo în legătură cu mecanismul de desfăşurare a comerţului internaţional se bazează pe termenii de cost comparativ, valoare relativă, preţ relativ, avantaj relativ şi avantaj reciproc. Punctul de pornire al lui Ricardo în definirea acestor termeni este teoria valorii bazată pe timpul de muncă necesar încorporat în mărfurile care se schimbă pe piaţă, pe care a expus-o în capitolul I din lucrarea sa fundamentală, respectiv costul absolut al bunurilor exprimat în muncă. D. Ricardo înţelege prin cost comparativ cantitatea de muncă încorporată în marfa examinată, măsurată însă nu direct ci prin intermediul cantităţii de muncă încorporată în marfa care este folosită ca mijloc de măsurare.

De exemplu: în situaţia în care o unitate de vin este produsă în 80 de unităţi de muncă (ore, zile etc.) iar o unitate de stofă este produsă în 90 de u.m.(unităţi muncă) aceasta face ca valoarea sau costul comparativ al vinului(exprimat cu ajutorul stofei) să fie de 0,88 u. stofă (cu o unitate de vin se pot procura numai 0,88 u. de stofă), iar costul comparativ al stofei (exprimat cu ajutorul vinului ) să fie de 1,12 u. de vin (cu o unitate de stofă se pot procura 1,12 u. de vin).

Ricardo a recurs la noţiunea de „cost comparativ” sau „cost relativ”, exprimat prin intermediul unei a doua mărfi, pentru că din punct de vedere practic îl interesa aspectul cantitativ al schimbului dintre două mărfuri, respectiv dacă se poate obţine pe piaţa mondială o cantitate mai mare dintr-o marfă oarecare în loc de producerea acesteia în interiorul ţării respective.

Folosind datele din exemplul de mai sus imaginat de Ricardo, se punea întrebarea: unde se poate obţine mai multă stofă în schimbul unei unităţi de vin: pe piaţa internă (0,88 u. stofă) sau pe piaţa externă (1 u. stofă sau chiar mai mult 1,2 u.)?

D. Ricardo a intuit că desfăşurarea schimburilor comerciale între ţări întâmpină greutăţi mai mari decât în interiorul ţării, că există anumite piedici în calea liberei circulaţii a capitalului şi muncii (denumite ulterior „imobilitatea factorilor de producţie”) şi că, din aceste cauze, numai avantajul absolut constituia un argument insuficient (deşi valabil) pentru desfăşurarea comerţului între ţări.