Studiu de caz - teoria economică

„Teoria economică este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă, cu trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru producerea diferitelor mărfuri în prezent şi în viitor”. (Paul A. Samuelson)

„Ştiinţa economică studiază comportamentul uman împotriva rarităţii. În primul rând, ea îşi propune să descrie metodele de gestionare a resurselor rare care se manifestă în timp şi spaţiu (…). În al doilea rând, ea organizează faptele de natură a face să apară uniformităţile şi regularităţile ce caracterizează comportamentul uman. Teoriei sau analizei economice îi revine obligaţia să elaboreze concepte, să identifice determinantele şi efectele fenomenelor, să ordoneze legăturile generale şi de durată ce se stabilesc între ele, să deducă din realitate o explicaţie simplificată a funcţionării economiei. În al treilea rând, ea contribuie la orientarea politicii economice (…). În fine, ştiinţa economică elaborează în funcţie de anumite obiective şi în condiţii concrete date regulile de utilizare optimă a resurselor economice şi modalităţile de realizare a bunăstării”. (Raymond Barre)

Introducere

Ştiinţa economică constă într-un sistem de ştiinţe autonomizate, toate acestea având ca domeniu de cercetare economia în ansamblul ei, complexă, dinamică şi în continuă diversificare.

Economia elaborează, gestionează şi foloseşte atât concepte şi legi riguroase care pot fi testate prin raportare la realitatea economică evidentă (empirică), cât şi judecăţi de valoare prin care actele şi faptele economice sunt apreciate. Cunoştinţele economice, teoriile şi doctrinele economice corecte au un mare rol transformator, "chiar mai mare decât instituţiile existente".

Cuprins

Evoluţia ştiinţei economice

De regulă, specialiştii în domeniu delimitează patru etape ale evoluţiei gândirii şi ştiinţei economice, dominate de situaţiile clasice corespunzătoare. Acestea au fost încadrate în anumite orizonturi de timp.

a) Prima etapă în evoluţia gândirii economice îşi are începuturile în gândirea antică greco-romană şi asiatică şi se încheie spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin contribuţia epocală a lui Adam Smith. În lucrarea sa ,,Avuţia naţiunilor" (1776), Smith a reuşit să dea expresie primei situaţii clasice. De aceea, el este considerat părintele ştiinţei economice, ştiinţă care iniţial era cunoscută sub denumirea de economie politică. De o deosebită importanţă au fost în această perioadă dezvoltările şi contribuţiile acelor economişti care au efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu, cum sunt: W. Petty cu a sa "Aritmetică politică", F. Quesnay, cu faimosul său "Tablou economic".

b) A doua perioadă se încadrează într-un orizont de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Această perioadă este dominantă şi ilustrată de David Ricardo, cu lucrarea sa devenită clasică "Despre principiile economiei politice şi ale impunerii" (1817); de Thomas Malthus ("Eseu asupra principiului populaţiei" - 1798 şi ,,Principii ale economiei politice" - 1820); de John S. Mill ("Despre definiţia economiei politice şi metoda ei caracteristică de investigaţie" - 1836 şi "Principiile economiei politice"¬1848).

În această etapă a trăit şi a creat K. Marx, care este considerat un fondator de nouă şcoală economică, respectiv un nou curent de gândire economică. Opera sa fundamentală este "Capitalul", cu cele trei volume ale acestuia (volumul 1 - 1867, volumul II - 1885 şi volumul III -1893).