Managementul Integrat al Resurselor de Apă

INTRODUCERE

Dezvoltarea activităţii industriale, intensificarea folosirii apei în agricultură, creşterea numerică a populaţiei şi a gradului de civilizaţie sporesc în întreaga lume cerinţele de apă.

Civilizaţia actuală a condus la apariţia unor imense concentrări umane de 5 – 10 sau 15 milioane locuitori, apreciind la cca. 1m3 de apă necesară pe zi şi locuitor (inclusiv apă industrială), alimentarea cu apă a acestor oraşe constituie şi va constitui o problemă, care a început să fie dificilă încă din deceniul şapte al acestui secol. Pe de altă parte, prognoze demografice indică o creştere rapidă a populaţiei.

Încă de acum se afirmă că înainte ca această populaţie să sufere de lipsă de combustibil sau energie sau de foame, ea va suferi de sete. Astfel dacă se ţine cont de faptul că pe suprafaţa Pământului nu există decât 20000 km3 de apă dulce disponibilă pe an, rezultă că planeta ar suporta în condiţiile unei gospodăriri raţionale a apei o populaţie de cca. 20 miliarde, cifra anului 2100.

Totuşi încă de pe acum se poate spune că domeniul gospodăririi apelor se confruntă cu mari probleme, datorită, în special:

- creşterii accentuate a cerinţei de apă;

- caracterul limitat al resurselor de apă, precum şi distribuţiei lor neuniformă, ceea

ce presupune lucrări mari şi costisitoare de amenajare şi acumulare a apelor;

- deterioarea calităţii surselor de apă, ca urmare a activităţii umane şi a apariţiei

unor industrii care descarcă reziduuri, conţinând substanţe impurificatoare foarte stabile, greu de înlăturat din apă în cadrul proceselor de epurare sau tratare a apelor;

- mărirea exigenţei standardelor privind condiţiile de calitate ce trebuie să le

îndeplinească apa livrată populaţiei.

Sintetizând cele spuse până în prezent se poate afirma că apa constituie unul din elementele indispensabile vieţii, ea asigurând condiţiile de trai ale oamenilor, plantelor şi animalelor totodată, intervenind în cele mai variate activităţi ale producţiei, fie ca izvor de forţă motrice, sursă de materii prime, unealtă de lucru sau mediu de transport, etc.

În acelaşi timp, însă apele pot exercita forţe distructive uriaşe. Ca element primordial al mediului înconjurător, apa exercită o influenţă considerabilă asupra întregii ambianţe.

CAP. I RESURSELE DE APĂ

I.1 RESURSELE DE APĂ DE SUPRAFAŢĂ

Reţeaua de râuri a ţării totalizează 115000 km cursuri de apă permanente, cu o densitate medie de aproape 0,5 km/km2 în zonele joase la peste 50 l/s şi km2, în masivele înalte ale munţilor Carpaţi. Debitul mediu al tuturor râurilor interioare este de 1070 m3/s la care se adaugă cel al Dunării de 5400 m3/s la Orşova şi 6330 m3/s la Tulcea.

Resursele de apă de suprafaţă din râurile interioare totalizează un volum mediu de 33,6 miliarde m3. Dunărea, cu cele 200 miliarde m3 anual, aduce un aport considerabil de apă pentru economia ţării, însă, datorită poziţiei sale periferice, posibilităţile de folosire economică a acestei resurse sunt reduse la o porţiune limitată din teritoriul ţării. Din acest stoc anual de apă al Dunării, 32 miliarde m3 reprezintă aportul cursurilor de apă interioară din România, iar la evaluarea debitelor disponibile trebuie să se ţină seama şi de debitele consumate de celelalte ţări riverane fluviului.

I.2 RESURSELE DE APĂ SUBTERANĂ

Apele subterane au un potenţial disponibil pentru nevoile alimentărilor cu apă de circa 380 m3/s din apele freatice şi 80 m3/s din apele de adâncime. Resursele de apă subterane sunt mai puţin cunoscute, au în general valori reduse se pot aprecia la aproximativ 6 – 11 miliarde m3/an.

În Moldova se găsesc ape freatice în cantităţi mai mari în luncile râurilor Siret, Suceava şi Moldova (circa 5 l/s/ 100m), iar apele de adâncime nu prezintă interes practic. În lunca Siretului (Sectorul Pufeşti – Călieni din zona de nord – est a Câmpiei României) se găsesc ape freatice cu debite de 10 – 15 l/s/100m.

În Câmpia României se găsesc doua formaţiuni mai importante cu ape de adâncime: la Feteşti şi Cândeşti, cu debite până la 10 l/s/m.

În zona centrală a Transilvaniei apele freatice sunt mai puţin cunoscute, iar cele de adâncime lipsesc.

În Dobrogea există surse de ape freatică reduse pe Văile Carasu, Hamangiu şi în zonele aluvionale ale Dunării. Sursa de apă mai bogată este cea de adâncime, în diversele formaţiuni calcaroase din subsolul Dobrogei nordice şi sudice unde se exploatează debite până la 120 l/s prin foraje până la 250 m adâncime.

În scopul determinării sistematice a variaţiilor nivelelor apelor subterane, a capacităţii acestora şi a influenţei folosinţelor asupra regimului apelor subterane s-a iniţiat realizarea unei reţele de puţuri de observaţie hidrogeologice.

I.3 APELE METEORICE

Constituie o sursă importantă în perioadele de secetă în unele zone din ţară. Prin stocarea lor din topirea zăpezilor şi ploilor de primăvară se rezolvă cerinţele de ape gospodăreşti în zonele lipsite de alte surse, aşa cum este cazul în platforma Cotmeana (Bazinul Vedea – Teleorman) care nu dispune de cursuri de apă permanentă, datorită permeabilităţii terenului.

Pânza freatică fiind practic inexistentă, s-au amenajat în fiecare sat rezervoare de pământ, parţial prin excavare, parţial prin bararea văiugilor existente, numite benturi de unde şi denumirea de Zona benturilor dată teritoriului unde se foloseau. Un alt mod de înlăturare a lipsei de apă cu ajutorul apelor meteorologice este stocarea lor pe cale naturală în zonele cu crovuri în care care caz apa poate fi folosită şi pentru piscicultură şi irigaţii. Crovurile sunt depresiuni naturale care apar pe câmpiile întinse ale ţării lipsite de o reţea hidrografică. Apa adunată în primăverile ploioase în crovuri rămâne în acestea până spre mijlocul verii când se pierde prin infilitraţie, dar mai ales prin evaporaţie.