Analiza Sistemelor Contabile din Canada Australia Japonia

Creşterea fluxurilor internaţionale de mărfuri şi capitaluri a impus însă universalizarea accesului la o informaţie contabilă având diferite origini naţionale, de aici rezultând nevoia de un sistem contabil internaţional rezultat în urma unui proces de normalizare contabilă internaţională care să atenueze disparităţile naţionale în materie de practici contabile.

Diferenţierile dintre referenţialele contabile naţionale sunt generate de : sistemele de drept (drept scris sau cutumiar); structura furnizorilor de fonduri (investitori sau creditori bancari); rolul fiscalităţii (contabilitate deconectată de fiscalitate sau nu); rolul profesiei contabile liberale (opozabil rolului statului); teoriile şi teoreticienii; factori culturali; accidente ale istoriei.

Clasificarea sistemelor contabile naţionale are în vedere majoritatea factorilor identificaţi mai sus, la nivel internaţional, se conturează două mari grupe de ţări, şi anume:

- ţările continental-europene (Franţa, Germania, Italia, Elvetia etc); şi

- ţările anglo-saxone (UK, USA, Canada, Australia etc)

cu următoarele caracteristici:

Ţări continental-europene Ţări anglo-saxone

Sistem de drept scris Sistem de drept cutumiar

Finanţatorul principal: sistemul bancar Finanţatorul principal: bursa de valori

Contabilitatea conectată la fiscalitate Contabilitate deconectată de fiscalitate

Statul joacă un rol important în normalizarea contabilă Profesia contabilă joacă un rol important în normalizare

Astfel, în ţările anglo-saxone în care finanţare se obţine în special de la investitori, comunicarea este orientată către aportorii de capitaluri. În plus, fiind ţări de drept cutumiar, normalizarea contabilă se efectuează printr-un minimum de reglementare legală şi, în cea mai mare parte, prin norme elaborate de profesia contabilă liberală. Aceasta oferă o mult mai mare flexibilitate actului de producere şi difuzare a informaţiei contabile, un rol important jucându-l raţionamentul profesional.Principalul utilizator al situaţiilor financiare fiind investitorul, calculele taxelor şi impozitelor pe baza datelor contabile joacă un rol secundar, contabilitatea fiind deconectată de fiscalitate, ea având în principal rolul de a asista procesul de investire la bursa de valori.

În schimb, în ţările continental europene, fiind ţări de drept scris, reglementarea legală joacă un rol determinant în normalizarea contabilă, ceea ce conferă o flexibilitate mult mai redusă sistemului contabil, caracterizat printr-o uniformitate ridicată. Băncile fiind principalul aportor de resurse, sistemul contabil va fi unul mai pesimist, în care rezervele şi provizionele se constituie cu mai multă uşurinţă. Întrucât statul este implicat într-o proporţie semnificativă în normalizare, contabilitatea va juca un rol important în determinarea taxelor şi impozitelor datorate de către firme, altfel spus, în ţările continental europene, sistemul contabil este conectat la fiscalitate.

Pe lângă o astfel de grupare generală care clasifică sistemele contabile în două mari categorii, există şi numeroase studii care fac o analiză mai fină a referenţialelor contabile naţionale plecând de la un factor de diferenţiere. În continuare vor fi prezentate doua astfel de clasificări cărora li se acordă un rol important în literatura de profil, şi anume clasificarea lui Gray (1988) pe baza factorilor culturali şi pe cea a lui Nobes (1998) care are la bază sistemele de finanţare.

Dezvoltarea standerelor contabile canadiene se face prin referinta la principiile contabile general acceptate.

In contabilitatea canadiana contul de "profit si pierdere" se prezinta in format vertical (in lista). In structura sa de baza sunt cuprinse veniturile si cheltuielile. Daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile exercitiul se soldeaza printr-un beneficiu. In caz contrar activitatea se termina in pierdere. Clasificarea cheltuielilor se face dupa destinatia acestora sau functiile intreprinderii. Posibilitatea de alegere a datei de închidere a anului fiscal este tipică unor state ce practică sistemul contabil anglo-saxon, posibilitate ce nu o întâlnim în practica românească unde exerciţiul financiar este strict reglementat prin Legea contabilităţii.

In cazul societatilor pe actiuni, in contabilitatea canadiana, in partea de jos a contului se mentioneaza beneficiul pe actiune. Intr-o structura detaliata contul de "Profit si pierdere" se prezinta astfel:

Vanzarile nete sau cifra de afaceri neta;

Costul bunurilor vandute;

Marja comerciala sau marja;

Cheltuieli de exploatare;

Cheltuieli de vanzare;

Cheltuieli generale si administrative;

Amortizari;

Beneficiu din exploatare;

Alte profituri sau cheltuieli;

Dividende si dobanzi primite;

Cheltuieli financiare cu dobanzile;

Beneficiul curent inaintea impozitarii;

Provizioane pentru impozit;

Beneficiu (pierderea) net curent;

Elemente extraordinare;

Minus incidenta impozitului;

Profitul (pierderea) neta;

Numarul de actiuni;

Profitul pe actiune.