Extras din proiect
1. Introducere
Am ales această temă deoarece am dorit să aflăm mai multe informaţii despre Camera Auditorilor şi despre evoluţia auditului in România.
Obiectivele acestei lucrări sunt ilustrarea împrejurărilor în care a fost înfiinţată Camera Auditorilor, rolul acesteia precum şi a modificărilor în domeniul auditului aduse de legile, ordonanţele publicate de-a lungul anilor.
După cum ştim auditul este de dată recentă în România iar scurta experienţă acumulută, a demonstrat că acest domeniu cunoaşte o evoluţie rapidă şi constantă şi că devine o prezenţă indispensabilă în toate sferele de activitate, de aceea ne-am propus să sintetizăm principalele aspecte ce au contribuit la dezvoltarea acestuia.
Metodologia cercetării este formată din legi, ordonante, articole şi alte surse informative.
2. Organizarea şi funcţionarea Camerei
În România auditul progresează, se adânceşte, se profesionalizează şi se extinde sub presiunea unor factori ce ţin de înmulţirea şi diversificarea sectoarelor de activitate, de complexitatea crescândă a politicii de gestiune, de nevoia de eficienţă, calitate şi securitate, dar şi de necesitatea acoperirii unor domenii noi cum sunt auditul de mediu, de calitate, etc. După anul 1990 au existat numeroase tentative de normalizare internă a activităţii de audit, concretizate în general în reglementările emise de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). Eforturile de normalizare ale CECCAR îmbinate cu sprijinul specialiştilor din domenilul academic şi al comisarilor de conturi din Franţa, au avut ca roade - Normele de audit financiar şi certificare a bilanţului contabil (emise în anul 1995), respectiv – Norme naţionale de audit (emise în ianuarie 1999). Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar, analiza organanizarea şi rolul profesiei de audit din România la prevederile Directivei a VIII-a a Uniunii Europene. Astfel s-au pus bazele naşterii organismului reprezentativ al profesiei de audit în România, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR).
CAFR denumită în continuare Cameră, persoană juridică autonomă, este organizaţia pofesională, de utilitate publică fără scop lucrativ, din care fac parte auditorii financiari care au dobândit această calitate în condiţiile prevăyute de OUG nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Camera în numele statului, atribuie sau retrage calitatea de auditor precum şi organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România.
Camera are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti, Bd Libertăţii nr. 12, sectorul 5. Sediul respectiv este acordat de către Guvern în folosinţă gratuită pe o perioadă de 10 ani.
Deasemeni conform OUG nr.75/1999 CAFR îşi poate constitui unităţi teritoriale denumite filiale.
Principalele atribuţii ale CAFR sunt:
a) Elaborează urmatoarele documente:
• Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, în vederea supunerii lui spre aprobarea Guvernului. Regulamentul va cuprinde prevederi referitoare la organele de conducere ale Camerei şi modul de desemnare a acestora, atribuţiile şi răspunderile Camerii, regulile de atribuire şi retragere a calităţii de auditor financiar, cerinţele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activităţii de audit financiar şi abaterile disciplinare, sancţiunile disciplinare şi procedura de disciplină;
• Codul privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar;
• Programa analitică pentru examenul de aptitudini profesionale;
• Normele privind procedurile de control al calităţii auditului financiar;
• Regulile privind pregătirea continuă a auditorilor financiari;
• Normele privind procedurile minimale de audit
Bibliografie
1. Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar;
2. Regulament de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din Romania, Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr 634/13.VII.2004 2;
3. www.cafr.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Camera Auditorilor.DOC